Manchester City – Chelsea Londra este finala Ligii Campionilor din acest sezon – Cronica sportivă

1. Aseară, în a doua semifinală a Ligii Campionilor, meciul retur dintre Chelsea și Real Madrid s-a încheiat în favoarea gazdelor, scor 2-0, care au marcat prin Werner și Mount. În tur, scorul fusese 1-1. Astfel, s-a stabilit finala Ligii Campionilor, care se va disputa între Manchester City și Chelsea, pe 29 mai, la Istanbul. (Video)

2. În această seară, de la ora 22.00, se joacă meciurile retur din semifinalele Europa League, după următorul program: Arsenal Londra – Villarreal (în tur, 1-2) și AS Roma – Manchester United (în tur, 2-6). Câștigătoarele vor disputa finala Europa League, pe 26 mai, la Gdansk (Polonia).

3. Ieri, în primul meci al etapei a șasea a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor, Universitatea Craiova a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa Sepsi Sfântu Gheorghe. Au înscris: Mitrea 45, Petrila 90+4. (Video)

În clasament, pe primul loc se află CFR Cluj, cu 42 de puncte, urmată de FCSB, cu 40 de puncte, și de Univ. Craiova, cu 37 de puncte. Astăzi se dispută celelalte două meciuri ale etapei, Academica Clinceni – CFR Cluj (de la ora 17.00) și FC Botoșani – FCSB (de la ora 19.45).

5. Ieri, în play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, s-au disputat trei partide:

-UTA Arad a câştigat pe terenul celor de la Astra Giurgiu, cu 2-1. Au marcat: Merloi ’81 / Miculescu ’22, Erico ’89 (Video); 

-FC Hermannstadt și Viitorul Constanța au încheiat la egalitate, scor 0-0, într-un meci fără multe ocazii de poartă. De la oaspeţi a fost eliminat Romario Benzar, în min. 90+1 (Video);

-Dinamo a câştigat meciul din deplasare cu Poli Iaşi, scor 2-1, și are trei victorii la rând, ieșind din zona retrogradării. Au înscris: Zajmovic 43′ / Sorescu 21′, Morsay 54′ (Video).

Ultimele patru clasate în Liga 1 Casa Pariurilor sunt: 13. Viitorul – 23 puncte; 14. Voluntari – 23 puncte; 15. Hermannstadt – 20 puncte; 16. Poli Iași – 17 puncte. Astăzi se dispută meciul FC Argeș – FC Voluntari, de la ora 14.30.

5. Naţionala masculină de volei a României va debuta astăzi în preliminariile Campionatului European 2021, la Nitra (Slovacia). Primul meci va avea loc joi, împotriva Albaniei, de la ora 20.00. Vineri, de la ora 18.00, ”tricolorii” vor întâlni Slovacia, iar sâmbătă, de la 18.30, Elveţia. Al doilea turneu al calificărilor va avea loc în weekendul viitor, la Ploieşti. (News.ro)

6. Suporterii din Premier League vor putea reveni pe stadioane la ultimele 2 partide din acest sezon, în număr limitat, însă doar cei ai gazdelor. Momentan nu se ia în calcul accesul suporterilor oaspeţi la partide. (Eurosport)

7. Turul României, cel mai important eveniment ciclist internaţional din ţară în acest an, se va desfăşura, în perioada 31 august – 5 septembrie, pe un traseu de peste 800 km. Turul României va debuta cu o cursă-prolog în Timişoara și se va încheia cu un circuit în București. Etapa Regină pornește de la Deva și se încheie în cățărare, la Păltiniș. (News.ro)

8. Minaur Baia Mare a învins miercuri, la turneul de la Turda, formaţia Gloria Bistriţa, scor 31-26, în meci jucat în devans la etapa 20 a Ligii Naţionale, egalând, cu acest rezultat, pe CSM București în fruntea ierarhiei. În weekend, Minaur va juca Final Four-ul European Handball League (EHL), pe teren propriu, solicitând oficial guvernului permisiunea să joace cu spectatori. (ProSport)

9. S-au stabilit semifinalele turneului de tenis feminin de la Madrid. Astfel, Ashleigh Barty (liderul mondial) va juca împotriva surprizei Paula Badosa, prima jucătoare din Spania ajunsă în semifinale la turneul spaniol; în cea de-a doua semifinală, Anastasia Pavlyuchenkova (nr. 41 WTA) o va întâlni pe Aryna Sabalenka. (News.ro)

10. Astăzi, începând de la ora 18:30, pe gheața Patinoarului Olimpic Brașov, se va desfășura meciul decisiv al finalei Campionatului Național de hochei pe gheață. După ce au fost conduși cu 0-2 la general, Wolves Brașov au reușit să întoarcă senzațional soarta finalei și au egalat la general, după două victorii obținute chiar pe terenul celor de la Sport Club Miercurea Ciuc. Finala mică a competiției a fost câștigată de CSM Galați, care a învins cu 3-0 pe Gheorgheni. (Sport Brașov)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 13.00 – ATP Madrid, tenis masculin – Eurosport 2

-ora 14.00 – WTA Madrid, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 14.30 – FC Argeș – Voluntari, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 17.00 – Academica Clinceni – CFR Cluj, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 19.30 – Hertha Berlin – Freiburg, Bundesliga – Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport 2

-ora 19.45 – Botoșani – FCSB, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 22.00 – Arsenal – Villarreal, Europa League – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 22.00 – AS Roma – Manchester United, Europa League – Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport+

Ți-ar mai putea plăcea
Delegaţia României la Jocurile Olimpice Beijing 2022 a primit confirmarea primului caz pozitiv de infectare cu coronavirus – Cronica Sportivă
Razvan Lucescu la un pas de trofeul Ligii Campionilor Asiei / Meciuri tari azi la TV I Cronica Sportiva
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău