Manchester City se impune la Leeds și se apropie de primul loc din Premier League – Cronica Sportivă

1. Manchester City a învins în deplasare, formaţia Leeds United, scor 3-1, în etapa a 17-a din Premier League. Atacantul norvegian Erling Haaland a înscris două goluri.

2. PSG s-a impus dramatic pe teren propriu, contra celor de la Strasbourg, cu 2-1, într-un meci din etapa a 16-a din Ligue 1. Golul victoriei a fost marcat de Mbappe, din penalty, în minutul 90+6.

3. Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă la Oradea, de echipa Slovaciei, scor 31-30 (17-18), în primul meci al tricolorilor la Trofeul Carpaţi.

4. Max Verstappen, campionul mondial al Formulei 1, a fost votat drept cel mai bun pilot al anului. Juriul a fost alcătuit din adversarii săi din sezonul recent încheiat.

5. Fundaşul englez Reece James s-a accidentat în meciul cu Bournemouth, iar clubul Chelsea a anunţat pe site-ul oficial, că acesta va lipsi de pe teren timp de o lună de zile. News.ro

6. Atacantul Aleksandar Mitrovic a fost desemnat de către Federaţie, cel mai bun fotbalist sârb al anului 2022.

7. Lucia Mihalache a fost realeasă miercuri în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tir Sportiv, în cadrul Adunării Generale de alegeri. News.ro

8. Campioana en titre a Belgiei, clubul FC Bruges a anunţat că l-a concediat pe tehnicianul echipei, Carl Hoefkens, din cauza rezultatelor slabe înregistrate. News.ro

9. Echipele din Ligue 1 îl omagiază în etapa de miercuri pe arbitrul Johan Hamel, decedat la 16 noiembrie.

10. Slovenul Luka Doncic a devenit primul baschetbalist din istoria NBA care reuşeşte 60 de puncte, 21 de recuperări şi 10 pase decisive la un meci. Echipa sa, Dallas Mavericks, a învins cu 126-121 New York Knicks.

11. Robert Ion (22 de ani) este noul jucător al celor de la Poli Iaşi, care îşi propune revenirea în Superliga. Jucătorul format de FCSB a evoluat în prima parte a sezonului la Farul Constanţa.

12. Noul antrenor al echipei naţionale de rugby, Eugen Apjok a vorbit într-un interviu despre planurile legate de 2023, schimbările pe care doreşte să le facă şi obiectivele setate. Reacția completă poate fi citită aici.

13. Petrolul Ploieşti a anunţat că echipa îşi va relua pregătirile în data de 3 ianuarie. O zi mai târziu, în 4 ianuarie, echipa va pleca în Antalya, pentru un stagiu centralizat de zece zile.

14. Pârtia de la Semmering îi priește de minune Mikaelei Shiffrin. Starul lotului american a reușit să se impună și miercuri la slalom uriaș, după ce cu o zi mai devreme a bifat încă un succes în Cupa Mondială de schi alpin pe traseul austriac.

15. Federaţia Japoneză de Fotbal a decis menţinerea lui Hajime Moriyasu în funcţia de selecţioner, după ce echipa a ajuns până în optimile de finală la Cupa Mondială din Qatar. News.ro

16. FC Voluntari a anunţat că echipa se va reuni în data de 3 ianuarie, când va efectua şi vizita medicală periodică la INMS.

17. Clubul Arsenal Londra se pregăteşte să îl omagieze pe tehnicianul Arsene Wenger cu o statuie la ”Stadionul Emirates”. News.ro

18. Sârbul Novak Djokovic, locul 5 ATP, este din nou în Australia, la aproape un an după ce a fost expulzat pentru că nu este vaccinat împotriva Covid-19.

19. Programul transmisiunilor de joi:

  • 16:00 – Turcia – Sivasspor – Galatasaray – Prima Sport 1
  • 18:00 – LaLiga – Girona – Rayo Vallecano – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 18:00 – Ligue 1 – Lorient – Montpellier – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 19:00 – Turcia – Besiktas – Demirspor – Prima Sport 3
  • 20:00 – Ligue 1 – Reims – Rennes – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 20:15 – LaLiga – Betis – Atheltic Bilbao – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 22:00 – Ligue 1 – Marseille – Toulouse – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 22:00 – Ligue 1 – Nice – Lens – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 22:30 – LaLiga – Atletico Madrid – Elche – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 23:15 – Portugalia – Sporting Lisabona – Pacos Ferreira – Prima Sport 3
Ți-ar mai putea plăcea
UEFA a decis ca meciul de calificare la Euro 2024 dintre Israel şi Elveţia să fie reprogramat pentru 15 noiembrie – Cronica Sportivă
4 zile pana incepe Euro 2019, unde Romania este in Grupa C – Cronica Sportiva

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău