Ministerul Finanțelor a lansat proiectul care introduce cele mai mari schimbări fiscale din ultimii ani – Cronica diminețiii

1. Ministerul Finanțelor a lansat proiectul care introduce cele mai mari schimbări fiscale din ultimii ani. Astfel, la microintreprinderi plafonul scade la 500.000 de euro, vor fi limitate consultanță și managementul și dispare micro fără angajați, în HoReCa se majorează TVA de la 5% la 9% iar impozitul specific se abrogă, fiind înlocuit cu impozitarea pentru microintreprinderi, de 1%. Lista completă a modificărilor propuse o găsiți pe site. (Profit.ro)

2. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni seara, că noul val COVID va fi traversat în România fără restricții, cel puțin din punctul de vedere al Ministerului Sănătății, precizând că este recomandată purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate, dar nu obligatorie. (G4Media)

3. Numărul românilor care se vaccinează împotriva COVID-19 cu prima doză de vaccin rămâne scăzut – doar 457 de persoane s-au imunizat în ultima săptămână. Asta în timp ce 690 de români s-au vaccinat cu doza a doua, 1.206 cu doza booster (doza 3) și 1.210 cu doza 4, arată datele publicate luni de Institutul Național de Sănătate Publică. (Hotnews)

4. Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,35 miliarde de lei din piață, peste suma programată, profitând de o scădere a dobânzilor față de săptămânile trecute. Dobânda plătită de stat, deși rămâne ridicată la 8,75%, este în scădere față de a doua jumătate a lunii iunie, când a depășit 9% pe scadențele medii și lungi. (Profit.ro)

5. Fostul primar al municipiului Braşov George Scripcaru a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Termoficarea”, în care a fost trimis în judecată de DNA în 2016 pentru luare de mită şi abuz în serviciu. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep, locul 18 mondial şi favorită 16, a obţinut o victorie fără drept de apel în faţa numărului 4 mondial, spaniola Paula Badosa. Românca a trecut cu 6-1, 6-2 de iberică și va juca în sferturile de finală de la Wimbledon cu americanca Amanda Anisimova.

6. Războiul din Ucraina se va încheia, cel mai probabil, în 2023, când trupele ucrainene vor ajunge la frontiera de stat a Ucrainei din 1991, recuperând teritoriile ocupate, a declarat şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov. Primele rezultate ale punctului de cotitură în războiul declanşat de Rusia în Ucraina se vor vedea deja în luna august, a afirmat Budanov, care anticipat că până la sfârşitul anului luptele vor scădea în intensitate în mod semnificativ. (Digi24)

7. Guvernul german va putea cumpăra pachete de acţiuni la companiile energetice care au probleme din cauza creșterii prețurilor la gazele naturale importate. Propunerea legislativă, care ar urma să fie votată săptămâna aceasta, va mai permite guvernului să impună taxe de urgenţă consumatorilor. (Reuters)

8. Rata anuală a inflaţiei a fost de 78,62% în luna iunie, potrivit Institutului de Statistică din Turcia, depăşind prognozele. Aceasta este cea mai mare valoare anuală a inflaţiei din ultimii 24 de ani. Creşterea lunară a preţurilor a fost de 4,95%. Preţurile transporturilor au crescut cu 123,37% faţă de anul precedent, iar preţurile alimentelor şi băuturilor nealcoolice au avansat cu 93,93%, potrivit datelor guvernamentale. (News.ro)

9. Potrivit cercetărilor, Spania și Portugalia suferă de cea mai uscată climă din ultimii 1.200 de ani, cu implicații grave atât pentru producția de alimente, cât și pentru turism. (TheGuardian)

10. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că este „mulţumitoare” calitatea spaţiilor verzi din Bucureşti şi că în Parcul Herăstrău se va interveni pentru reabilitarea aleilor anul acesta, însă nu sunt bani şi de repararea malurilor surpate din zona lacului. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un japonez și-a scos țestoasă la plimbare pe o stradă din Tokyo. Masatoshi Okauchi/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Datele recensământului arată că 7,6 milioane de români au o ocupație în 2022, în timp ce 11,3 milioane de persoane sunt fie inactive, fie șomeri – Cronica dimineții
Primul fost procuror DNA reținut de procurorii Secției pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău