Ministrul interimar al sănătăţii din Bulgaria a cerut Comisiei Europene rezilierea contractului cu Pfizer pentru vaccinul anti Covid-19 – Cronica dimineții

1. Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunţat, sâmbătă, că la finalului acestui an inflaţia în România va fi cu o singură cifră, estimând că ar putea ajunge la 8%. (G4Media)

2. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, fiind întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi viitorul secretar general al NATO, că aliaţii vor decide când şi pe cine vor alege. El a menţionat că nu ştie dacă va termina în toamnă mandatul de secretar general adjunct şi că e posibil să mai rămână în funcţie câteva luni. (News.ro)

3. Structura etnică a populației în urma recensământului arată că la minoritatea maghiară declinul este aproape general, în timp ce numărul Romilor a înregistrat o creștere spectaculoasă, de aproape 27%.  (Hotnews)

4. Poliţia Română a transmis că anul trecut, la nivel naţional au fost înregistrate 4.711 accidente, soldate cu decesul a 1.634 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.685. Comparativ cu anul 2021, au fost înregistrate cu 205 mai puţine accidente (-4,2%), cu 145 mai puţine persoane decedate (-8,2%) şi cu 106 mai puţine persoane rănite grav (-2,8%). Valorile celor trei indicatori sunt cele mai mici din ultimii 10 ani. (News.ro)

Promo: Retacom.ro – tot ce ține de fier – este unul dintre cei mai puternici distribuitori de produse siderurgice din centrul țării. Retacom „steel center” comercializează toată gama de produse din oțel utilizate la producția de confecții și construcții metalice, execută prelucrări primare ale acestora și le transportă în curtea Dvs.

5. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că 15% dintre sirenele de avertizare din România sunt nefuncționale. În urma exercițiului național „Miercurea sirenelor”, reluat în urmă cu câteva zile, autoritățile au constatat că mai multe echipamente necesită reparații. (Digi24)

6. Ministrul interimar al sănătăţii din Bulgaria, Asen Medjdiev, a declarat că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt ineficiente împotriva noilor variante, subliniind că ţara sa refuză să le mai achiziţioneze. El a mai spus că a cerut Comisiei Europene rezilierea contractului cu Pfizer. (News.ro)

7. China își va crește bugetul Apărării pe acest an cu 7,2%, până la 1560 miliarde de yuani, adică aproximativ $230 miliarde. Anul trecut, bugetul Apărării a crescut cu 7,1%, până la
1450 miliarde yuani. (CNBC)

8. Conductele de gaze subacvatice Nord Stream ale Rusiei, avariate de explozii inexplicabile în septembrie anul trecut, urmează să fie sigilate și blocate, deoarece nu există planuri imediate de reparare sau reactivare a acestora, conform surselor Reuters. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: Atleta Claudia Bobocea a obţinut medalia de argint, în finala probei de 1.500 de metri, cu cea mai bună performanţă personală, la Campionatele Europene de sală, de la Istanbul. România nu a mai obținut o medalie de 8 ani la această competiție.

9. Cotidianul britanic The Telegraph a primit pe surse peste 100.000 de mesaje WhatsApp transmise în timpul pandemiei de oficiali britanici. În unele dintre ele, ministrul britanic al Sănătății, Matt Hancock, discută despre momentul anunțării unei noi variante a virusului care “să bage frica în populație” și astfel să se conformeze lockdownului. (Link)

10. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a precizat că știrea potrivit căreia guvernele din România și SUA au încheiat un „acord secret cu privire la construirea unei baze militare în Delta Dunării” este falsă și că o astfel de înțelegere nu a fost discutată niciodată. (Libertatea)

Fotografia dimineții – “Apocalipsa” din orașul ucrainean Marinka:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Franta e noua campioana mondiala la fotbal
Cronica diminetii – doi senatori americani i-au cerut premierului Dăncilă continuarea luptei anticoruptie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău