Mircea Geoană va fi următorul secretar general adjunct al NATO – Cronica serii

1. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că Mircea Geoană va fi următorul secretar general adjunct, urmând a-şi prelua portofoliul la jumătatea lunii octombrie. (News.ro)

2. Șomajul în Marea Britanie a ajuns la 3,8%, cel mai scăzut nivel din 1974. (FT)

3. Comisia Europeană a lansat o investigație oficială împotriva Amazon, pentru a determina dacă practicile celui mai mare retailer online privind datele colectate de la comercianții care vând produse pe platforma sa încalcă regulile Uniunii Europene. (Profit.ro)

4. Ultimii cinci președinți din Peru au fost arestați, fiind acuzați de corupție. Ieri a fost arestat, în Statele Unite, Alejandro Toledo, pe baza unui mandat de arestare emis internațional. Ultimul președinte care nu a avut probleme cu legea a fost Fernando Belaúnde Terry, care a părăsit funcția în 1985 și a decedat în 2002. (Bloomberg)

Aplicația momentului, FaceApp, este suspectată de accesarea neautorizată librăriei foto din iOS. De asemenea, utilizatorul nu este înștiințat că procesarea se realizează în cloud și pentru asta fotografiile sunt transferate pe serverele dezvoltatorului. (TechCrunch)

Neuralink vrea să înceapă de anul viitor să implanteze senzori în creierul uman. Procedura, care a fost testată până acum doar pe șoareci, ar putea reactiva funcții pierdute ale creierului precum controlarea membrelor, auzul sau vederea. (Profit.ro)

5. Google Maps extinde suportul pentru bike sharing, afișând informații în acest sens în 23 de orașe noi din Europa, Asia și Statele Unite. Pe lista orașelor suportate de serviciul lansat în urmă cu mai bine de un an nu se numără și București. (VentureBeat)

6. Un studiu realizat în Canada a stabilit o legătură între rețelele sociale și depresia în rândul adolescenților. Tinerii ajung să-și compare propria viață cu imaginile pline de strălucire, dar scoase din context, pe care le văd pe Instagram. Jocurile video, pe de altă pare, nu au niciun impact negativ asupra sănătății mentale a adolescenților. (Profit.ro)

7. Intel a prezentat un computer neuromorfic care reproduce felul în care funcționează creierul uman. Nume de cod  “Pohoiki Beach”, sistemul folosește 64 de cipuri Loihi, care au puterea de procesare echivalentă a 8 milioane de neuroni. (SiliconAngle)

8. Simona Halep îşi va prezenta azi publicului din România trofeul cucerit sâmbătă la Wimbledon, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Capitalei pe Arena Naţională începând cu ora 19.00. (News.ro)

9. Game of Thrones a primit 32 de nominalizări la premiile Emmy, un record pentru un serial. În total HBO are 137 de nominalizări în timp ce Netflix 117. (Variety)

10. Joaquín ‘El Chapo’ Guzmán, liderul mexican al cartelului care a controlat traficul de droguri prin Mexic spre SUA, a fost condamnat la închisoare pe viață plus încă 30 de ani. (NBCNews)

Fotografia serii – Coperta ultimului număr din BloombergBusinessWeek:

Ți-ar mai putea plăcea
Alegerile prezidențiale vor putea fi organizate în luna septembrie a decis Curtea Constituțională – Cronica serii
România a avut a patra cea mai mare creștere economică din UE, în primul trimestru din 2023 – Cronica serii
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău