Mircea Martin, Simona Popescu și Vasile Ernu, printre laureații Premiilor Observator Cultural 2022 – Cronica de carte

1. Cristian Teodorescu și Radu Sergiu Ruba (Premiul pentru Proză), Simona Popescu (Premiul pentru Poezie) și Vasile Ernu (Premiul pentru Memorialistică) sunt printre laureații Premiilor Observator Cultural 2022, acordate pentru cărţile autorilor români apărute în 2021. Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia a fost acordat  teoreticianului, criticului și profesorului Mircea Martin. (Observator cultural)

2. Între 16-22 mai 2022, va avea loc a cincea ediție de elefantFest, considerat de organizatori cel mai mare târg de carte online din România. În fiecare dintre cele 7 zile ale târgului, va fi donată o bibliotecă plină cu 100 de cărți către o școală din mediul rural. Școlile care beneficiază de aceste biblioteci sunt din județele Arad, Bihor, Hunedoara, Maramureș, Vâlcea, Vrancea, Suceava. (Link)

3. Una din patru cărți vândute în ultimele 12 luni de librăria online Libris a fost pentru copii sau de parenting. Categoriile Carte pentru copii și Creșterea Copiilor și-au crescut constant ponderea în vânzările de pe această platformă, ajungând la 25%, față de aproximativ 15% în urmă cu 3 ani. Printre cele mai comandate cărți pentru copii s-au numărat titluri consacrate precum ”Recreația Mare” (Mircea Sântimbreanu), ”Singur pe lume” (Hector Malot), ”Amintiri din copilărie” (Ion Creangă), dar și titluri noi, cum ar fi ”Bufnița care se temea de întuneric” (Jill Tomlinson) sau ”500 de adevăruri uimitoare și amuzante”. (Smark)

4. Bud Smith, autorul volumului „Teenager”, recomandă 11 romane excelente de călătorie, printre care se află „Don Quijote”, de Miguel de Cervantes, „Pe patul de moarte”, de William Faulkner (la noi, la Editura Art) și „Spre far”, de Virginia Woolf (Editura Rao). (Literary Hub)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, primul document cunoscut în limba română, poate fi văzută de publicul larg, într-o expoziţie a unui muzeu, pentru prima dată din 1916. Documentul poate fi văzut la Muzeul Judeţean de Istorie Brașov, în Casa Sfatului (Bună ziua Brașov);

-În cadrul Nopții Literaturii de la Budapesta (1-3 iunie), actorii de la Teatrul de Comedie din capitala Ungariei vor citi din textele a douăzeci și cinci de scriitori din întreaga lume, inclusiv textele scriitorului român Florin Irimia (Link);

-Ethan Wang, un băiat în vârstă de doar opt ani, a publicat prima sa carte, intitulată „How The Turtle Got Its’ Shell”, și intenționează să doneze încasările școlii sale, în vederea achiziției unor articole necesare pentru cursurile de artă și muzică (BookRiot);

-Organizația WordsRated caută un „Bibliofile-at-large”, adică un iubitor al lecturii, pentru a participa la un studiu privind reprezentativitatea în literatură a personajelor feminine. Pentru fiecare carte citită, organizația plătește 200 de dolari (Urban.ro);

-S-a lansat ArcanumHărți, o colecție de hărți istorice online ce include și România, proiect lansat de Arcanum Ungaria (Link);

-Ministrul italian al Educației încurajează achiziționarea de cărți electronice pentru școli (ActuaLitte).

6. „The Daughter of Doctor Moreau”, de Silvia Moreno-Garcia, „An Immense World: How Animal Senses Reveal the Hidden Realms Around Us”, de Ed Yong și „Babel: Or the Necessity of Violence: An Arcane History of the Oxford Translators’ Revolution”, de R.F. Kuang, sunt printre cele mai așteptate 40 de cărți ale verii anului 2022. (BookRiot)

7. Printre cele mai așteptate 34 de cărți din vara acestui an, pe diferite categorii, se numără volume precum „The It Girl”, de Ruth Ware, „The Man Who Could Move Clouds: A Memoir”, de Ingrid Rojas Contreras, și „The Hotel Nantucket”, de Elin Hilderbrand. (Goodreads)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află, pentru a doua săptămână consecutivă, romanul „Book Lovers”, de Emily Henry; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află, de asemenea pentru a doua săptămână consecutivă, volumul „Killing the Killers”, de Bill O’Reilly și Martin Dugard, despre războiul global împotriva teroriștilor. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, volumul „Lily’s Promise”, de Lily Ebert și Dov Forman, despre o femeie de 98 de ani, care a atras atenția publicului cu clipurile sale de pe TikTok, care își povestește clipele petrecute la Auschwitz. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine, de Cătălin Mihuleac, Editura Humanitas

-Cafe Gourmand, de Marius Constantinescu, Editura Nemira

-Fără poză de profil, de Anca Vieru, Editura Polirom

-Robul succesului. Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase constituții, de Cristian Preda, Editura Humanitas

-Filosofia ca meditație a nefericirii, de Adrian Buzdugan, Editura Litera

-Reflecții despre comunism, de Thierry Wolton, Editura Humanitas

-Fragmentele stoicilor vechi. Zenon și discipolii lui Zenon, de Hans von Armin, Editura Humanitas

-Țara celorlalți, de Leila Slimani, Editura Pandora M

-Parizianul, de Isabella Hammad, Editura Polirom

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Premiul Mondial Cino Del Duca 2022, în valoare de 200.000 de euro, a fost acordat lui Haruki Murakami, pentru întreaga sa operă (Livres Hebdo);

-Sarah Ferguson, ducesa de York, a semnat un nou contract de 22 de cărți cu editura australiană Serenity Press, care include trei noi romane young adult, în care va vorbi și despre propria sa experiență de viață și despre maturizarea sa (People);

-Autoritățile din Belarus au interzis distribuirea și vânzarea romanului „1984”, de George Orwell (ActuaLitte).

Fotografia ediției: În 2019, National Geographic a numit fosta clădire a operei argentiniene din Buenos Aires „cea mai frumoasă bibliotecă din lume”. Sursa: ClassicFM

Ți-ar mai putea plăcea
Nominalizările la Premiile Observator cultural, ediţia 2022 – Cronica de carte
Raluca Nagy este nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură – Cronica de carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău