NASA a anunțat programul misiunii Artemis III din 2027 – Cronica Spațială
1. Astronomii au descoperit un flux masiv de gaze care se deplasează cu mare viteză și care este suficient de puternic pentru a priva o galaxie de materia primă necesară formării de noi stele. Fluxul de gaze a fost identificat în timpul analizării galaxiei CRISTAL-02 situată la 12,8 miliarde de ani-lumină distanță de Pământ cu ajutorul telescopului spațial James Webb. Pe baza acestor date, astronomii intuiesc că astfel de fluxuri de gaze ar putea reprezenta motivul pentru care unele galaxii timpurii au „murit” înainte de a produce stele. (Royal Astronomical Society)
2. Astronomii au utilizat telescopul spațial James Webb pentru a analiza în detaliu planeta WASP-121 b situată în constelația Puppis la aproximativ 850 de ani-lumină distanță de Pământ. Întrucât planeta este „blocată” și arată mereu aceeași parte stelei pe care o orbitează, datele colectate au arătat diferențe semnificative între zonele de tranziție în care este mereu dimineață și, respectiv, seară. Astfel, partea unde este mereu seară absoarbe mai multă lumină infraroșie din cauza temperaturilor mai ridicate, în timp ce moleculele de apă se reduc ca urmare a faptului că sunt descompuse din cauza temperaturilor extreme. (Max Planck Institute)
3. Sonda spațială Parker a efectuat în 8 iunie un nou survol asupra Soarelui și a egalat performanțele anterioare de a se apropia la numai 6,1 milioane de kilometri de suprafața stelei. Acesta a fost al 28-lea survol al Soarelui, iar instrumentele de la bord au efectuat noi măsurători pentru vântul solar și activitatea solară. (NASA)
4. Cercetătorii de la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins au realizat un studiu bazat pe mai mult de 100 de simulări pentru a descoperi cum ar fi putut arăta sistemul nostru solar în trecut. Potrivit datelor, cel mai plauzibil scenariu este că sistemnul nostru solar a avut la un moment dat două gigante gazoase suplimentare care se deplasau haotic la marginea sistemului, iar acestea au contribuit la orbitele celorlalte planete înainte de a fi „expulzate” în spațiul cosmic. (Live Science)
5. O echipă internațională de astrofizicieni a realizat un studiu prin care neagă rezultatele obținute în noiembrie 2025 de către o echipă de cercetători din Coreea de Sud, care susținea că Universul se află într-o etapă de decelerare. Practic, noul studiu confirmă datele inițiale din anul 1998, potrivit cărora Universul se extinde, iar viteza de extindere este în creștere pe măsură ce distanța dintre galaxii se mărește. (Royal Astronomical Society)
6. NASA a anunțat componența echipajului pentru misiunea Artemis III, care va avea loc în 2027 pe orbita joasă a Pământului cu scopul de a testa joncțiunea dintre capsula spațială Orion și unul sau cele două landere dezvoltate în prezent de SpaceX și Blue Origin. Astfel, comandantul misiunii va fi astronautul american Randy Bresnik, italianul Luca Parmitano (Agenția Spațială Europeană) va fi pilotul misiunii, în timp ce astronauții americani Frank Rubio și Andre Douglas vor juca rolul de specialiști. (NASA)
7. NASA a oferit o serie de detalii logistice despre modul în care va avea loc misiunea Artemis III din 2027. Astfel, planul actual este ca landerul Blue Moon al companiei Blue Origin să fie lansat pe orbită, iar ulterior capsula Orion va fi de asemenea lansată și va andoca timp de două zile la landerul Blue Moon. După decuplare, Orion va rămâne pe orbită și va aștepta lansarea landerului Starship V3 al companiei SpaceX. Orion va andoca apoi la Starship timp de o zi, iar după decuplare va reveni pe Pământ. (NASA)
8. Unul dintre brațele robotice de pe Stația Spațială Internațională a suferit o defecțiune la una dintre componente și necesită intervenție umană pentru reparații. Brațul robotic Canadarm2 este folosit pentru a prinde încărcăturile de marfă, iar NASA a programat o activitate extra-vehiculară pentru 30 iunie pentru a înlocui componenta respectivă. (Space)
9. Viitorul telescop spațial Nancy Grace Roman a intrat în etapa finală de pregătire înainte de lansarea programată pentru 30 august cu o rachetă Falcon Heavy a companiei private SpaceX. Noul telescop are o oglindă principală de 2,4 metri și va fi capabil să surprindă imagini cu secțiuni ale cerului de aproximativ 100 de ori mai mari comparativ cu telescopul Hubble, care are o oglindă de dimensiuni apropiate. (Space Explored)
10. Compania aerospațială SpaceX s-a listat vineri pe bursa Nasdaq de la New York la un preț de 135 de dolari pe acțiune, care a fluctuat în primele ore de la deschidere până la un maxim de 167 de dolari. Astfel, SpaceX are în prezent o capitalizare bursieră de peste 2 trilioane de dolari și a devenit a șasea cea mai valoroasă companie din Statele Unite. În același timp, datorită celor 4,8 miliarde de acțiuni SpaceX pe care le deține, Elon Musk a devenit oficial primul trilionar din istorie, iar Forbes i-a calculat averea la aproximativ 1,1 trilioane de dolari. (The Verge)
