NASA a descoperit cea mai mare concentrație de substanțe organice într-o rocă de pe Marte – Cronica Spațială

1. China a descoperit un nou tip de mineral cristalin într-o probă de rocă obținută de pe Lună în cadrul misiunii Chang’e-5. Noul mineral a primit numele Changesite-(Y) după numele misiunii și conține He-3, un izotop al heliului care ar putea fi folosit în procesul de fuziune nucleară. Importanța noului material a determinat China să anunțe că va lansa trei sonde lunare în următorii 10 ani pentru a identifica mai bine acest mineral. He-3 se găsește și în crusta terestră, însă în cantități mult mai mici decât cele care ar putea exista pe Lună. (IFLScience)

2. Roverul Perseverance de pe planeta Marte a identificat cea mai mare concentrație de substanțe organice măsurată până acum, în cadrul unei analize pe o probă de rocă sedimentară. Din păcate, NASA nu a menționat exact care sunt substanțele organice respective, iar date mai detaliate am putea obține doar dacă proba va ajunge pe Pământ în cadrul unei misiuni care ar urma să aibă loc în perioada 2028-2033. (NASA)

3. Cercetătorii care analizează datele de la sonda spațială Cassini au obținut informații potrivit cărora inelele planetei Saturn ar putea proveni de la o lună “pulverizată”, ceea ce ar explica de ce acestea au o vârstă de numai 100 de milioane de ani. În plus, o astfel de lună “pulverizată” ar explica și de ce Titan, cea mai mare lună a planetei Saturn, are o orbită care se extinde rapid. (Science Alert)

4. NASA a publicat un clip video cu o imagine de ansamblu spectaculoasă a craterelui Jezero, așa cum a fost el fotografiat de roverul Perseverance. Imaginea are 2.5 miliarde de pixeli și este compusă din 1,118 imagini individuale realizate de cele două camere Mastcam-Z ale roverului. Culorile au fost modificate de ingineri pentru a oferi un contrast mai bun, dar mai ales pentru a ajuta cercetătorii să interpreteze mai corect imaginile. (Digital Trends)

5. NASA a raportat o defecțiune tehnică la sonda spațială CAPSTONE lansată în luna iunie cu obiectivul de a petrece 6 luni pe orbita Lunii. După o corecție a traiectoriei, inginerii au constatat că sonda se rotește neregulat, că sistemele computerizate se resetează constant și că sonda consumă mai multă energie electrică decât generează din panourile solare. Sonda a intrat ulterior în Safe Mode, iar inginerii de la sol încearcă acum să încălzească sistemul de propulsie al sondei, întrucât acesta are o temperatură mai mică decât cea optimă. Scopul principal al misiunii este ca sonda să verifice și să simuleze orbita ideală pentru viitoarea stație spațială lunară Gateway. (NASA)

6. NASA a anunțat amânarea testului criogenic pentru racheta Space Launch System (SLS), care va avea loc cel mai devreme în 21 septembrie, cu 4 zile mai târziu decât planificarea anterioară. În urma acestei decizii, următoarea oportunitate pentru lansarea misiunii Artemis I este în 27 septembrie, în loc de 23 septembrie cum se stabilise anterior. În plus, există și o dată de backup: 2 octombrie. Pe de altă parte, NASA a păstrat data de 3 octombrie pentru lansarea misiunii Crew-5, care va trimite astronauți spre Stația Spațială Internațională cu o rachetă și o capsulă SpaceX. (NASA)

7. Un geolog de la Universitatea din Hong Kong a analizat datele de la sondele spațiale de pe orbita lui Marte și a ajuns la concluzia că numărul de lacuri care au existat în urmă cu miliarde de ani pe Planeta Roșie a fost mult subestimat. În prezent, se estimează că pe Marte au existat 500 de lacuri cu suprafețe mai mari de 100 de kilometri pătrați, însă cercetătorul afirmă că cel mai probabil 70% dintre lacurile care au existat pe Marte nu au fost încă descoperite pentru că au avut dimensiuni mult mai mici. (Phys)

8. Cercetătorii de la MIT atrag atenția că instrumentele pe care le folosesc de regulă astronomii nu sunt suficient de precise pentru a interpreta în mod corespunzător datele trimise de noul telescop spațial James Webb. Practic, studiul realizat de MIT spune că astronomii trebuie să-și îmbunătățească aparatura de lucru pentru a se adapta astfel la abilitățile tehnice superioare ale telescopului spațial. În caz contrar, interpretarea datelor legate de elemente precum temperatura, presiunea și compoziția atmosferei exoplanetelor ar putea fi greșită. (MIT)

9. Compania americană Orbit Fab a anunțat un proiect care prevede lansarea unor depozite de combustibili aproape de orbita geostaționară a Pământului. Depozitele de combustibili ar urma să alimenteze sateliții care rămân fără carburant prin intermediul unui vehicul care să andocheze la satelit. Prețul carburantului va fi de 20 milioane de dolari pentru 100 de kilograme de hidrazină și este mult mai mic decât dezvoltarea și lansarea unui nou satelit, procedura actuală pentru înlocuirea unui satelit care rămâne fără combustibil. (Hotnews)

10. Compania privată spațială Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos a înregistrat un eșec în cadrul unui zbor fără echipaj uman din 12 septembrie. Vehiculul suborbital New Shepard s-a prăbușit la scurt timp după lansare, însă capsula fără echipaj uman a activat la timp sistemul de urgență și a aterizat în siguranță cu ajutorul unor parașute. În urma incidentului, Autoritatea Aviatică Federală din SUA a decis să interzică zborurile cu New Shepard pe termen nelimitat. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
Astronomii au descoperit pentru prima oară cuarț în atmosfera unei exo-planete – Cronica Spațială
Cercetătorii au descoperit molecule esențiale pentru originea vieții pe Enceladus, satelitul lui Saturn – Cronica Spațială
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău