NASA a modificat cu succes traiectoria unui asteroid – Cronica Spațială

1. NASA a anunțat că sonda spațială Double Asteroid Redirection Test (DART) și-a îndeplinit cu succes obiectivul de a modifica traiectoria asteroidului Dimorphos, după impactul din 26 septembrie. Astfel, orbita asteroidului Dimorphos față de asteroidul-mamă Didymos s-a scurtat cu 32 de minute, de la 11 ore și 55 de minute la 11 ore și 23 de minute, marja de eroare fiind de plus sau minus 2 minute. Anterior, NASA stabilise că traiectoria va fi modificată cu adevărat în cazul unei schimbări de cel puțin 73 de secunde. În continuare, NASA va analiza modul în care s-a împrăștiat în spațiu materia rezultată în urma impactului. (NASA)

2. Roverul Perseverance de pe planeta Marte a colectat recent a 14-a probă de sol, însă aceasta nu a putut fi sigilată în mod corespunzător. Inginerii încearcă acum să descopere cauza acestei probleme tehnice. (Space)

3. NASA a stabilit o nouă dată pentru lansarea misiunii Artemis I. Astfel, misiunea este programată acum luni, 14 noiembrie, în cadrul unei ferestre de 69 de minute care va începe la ora 7:07, ora României. Alte două date posibile sunt miercuri, 16 noiembrie, cu începere de la ora 8:04 și sâmbăta, 19 noiembrie, de la ora 8:45. Misiunea Artemis I prevede lansarea unei capsule Orion fără echipaj uman la bordul unei rachete SLS cu scopul de a ajunge pe orbita Lunii. (NASA)

4. Telescopul spațial James Webb a realizat o imagine cu sistemul dublu de stele Wolf-Rayet 140 în care se observă o serie de inele care par să fie emise de stea, la fel cum apar undele la aruncarea unei pietre în apă. Cercetătorii care au analizat datele au descoperit pentru prima oară că lumina intensă a unei stele poate “împinge” materia, ceea ce generează aceste unde. (Earth Sky)

5. Compania privată SpinLaunch a efectuat al zecelea test cu un sistem de lansare a unor încărcături spre orbita joasă a Pământului prin intermediul unui sistem asemănător cu o “praștie” care accelerează încărcătura în spațiu prin intermediul gravitației. Pentru moment, încărcăturile au ajuns la cel mult 7,6 kilometri altitudine, însă sistemul poate fi perfecționat pentru a permite, la un moment dat, trimiterea de mici sateliți pe orbită joasă a Pământului. (Futurism)

6. China a lansat în weekendul trecut ASo-S, prima sa misiune care are ca scop principal cercetarea Soarelui. Unul dintre obiectivele misiunii este înțelegerea relației între câmpul magnetic al Soarelui și exploziile solare pe care acesta le produce. (Universe Today)

7. Astronomii au reușit să calculeze viteza reală cu care s-a deplasat materia în urma coliziunii dintre două stele neutronice observată în 2017. La vremea respectivă, viteza materiei părea să fie de 7 ori mai mare decât viteza luminii, ceea ce este imposibil pe baza cunoștințelor actuale de fizică. De altfel, această viteză s-a bazat pe o iluzie optică cunoscută drept viteză superluminică. Noile date analizate acum cu ajutorul telescopului spațial Hubble arată că viteza reală a materiei rezultate a fost de 99,97% din viteza luminii. (Science Alert)

8. Cercetătorii care analizează urmările unei coliziuni dintre două găuri negre ar putea fi aproape să confirme un fenomen gravitațional prezis de Albert Einstein cu un secol în urmă. Fenomenul este cunoscut sub numele de precesiune și are loc atunci când o coliziune între două găuri negre are ca rezultat fuziunea acestora. Cercetătorii au descoperit acum, pe baza undelor rezultate în urma coliziunii, că una dintre găurile negre avea o mișcare de rotație de 10 miliarde de ori mai mare decât orice altă gaură neagră observată anterior. (LiveScience)

9. Astronomii de la două universati din Liverpool și Montpellier au creat un sistem de alertare prin care pot anticipa momentul în care se va produce explozia unei stele. Până acum, cercetătorii știau doar că, în ultimele luni de viață, luminozitatea unei stele scade din cauza acumulării de materiale, însă acum au stabilit o durată mai precisă de timp în care aceste stele acumulează materie. Sistemul de alertare este important pentru că va permite cercetătorilor să studieze în timp real explozia unei stele. (Phys)

10. Un nou studiu arată că cel mai mare asteroid care a lovit Pământul a fost chiar mai mare decât se credea inițial. Impactul a avut loc cu circa 2 miliarde de ani în urmă în ceea ce astăzi cunoaștem drept Africa de Sud. În prezent, craterul lăsat în urmă de asteroid are un diametru de 159 de kilometri și este mai mic decât craterul de 180 de kilometri care a lovit Pământul acum 66 de milioane de ani și a condus la dispariția dnozaurilor. Totuși, craterele se estompează în timp, iar cercetătorii cred acum că impactul din Africa de Sud a lăsat în urmă un crater cu un diametru de până la 280 de kilometri. Pe baza acestor date, oamenii de știință au calculat că asteroidul avea un diametru între 20-25 kilometri, adică de două ori mai mare decât cel care a condus la dispariția dinozaurilor. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
Astronomii au descoperit dovezi pentru un nou tip de supernovă în Univers – Cronica Spațială
Astronomii au detectat semnale radio misterioase la numai 4000 de ani lumină de Pământ – Cronica Spațială
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău