Naționala U19 a României joacă luni cu Spania, în grupele EURO – Cronica Sportivă

1. România U19 dispută al doilea meci din grupele Campionatului European contra Spaniei, luni, de la ora 21:00. Partida se joacă pe stadionul din Voluntari.

2. Paris Saint-Germain a câștigat clar, 4-0, cu Atletico Madrid, în cadrul grupei B a Cupei Mondiale a Cluburilor, într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs.

3. Naţionala de volei masculin a României s-a impus pe terenul Croației, cu 3-2, în Golden League.

4. Mirandes a câștigat pe teren propriu, 1-0, cu Real Oviedo, în prima manşă a finalei play-off-ului de promovare în La Liga. Daniel Paraschiv a fost titular la învinși.

5. Armand Duplantis, dublu campion olimpic la săritura cu prăjina, a îmbunătăţit din nou recordul mondial, cu un centimetru, ajungând la 6,28 metri, în cadrul reuniunii Diamond League de la Stockholm. News.ro

6. Britanicul George Russell (Mercedes) a câştigat Marele Premiu al Canadei, a zecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

7. Echipa germană Bayern Munchen a învins zdrobitor, cu 10-0, gruparea neo-zeelandeză Auckland City, într-un meci din grupa C a Cupei Mondiale a Cluburilor.

8. După terminarea primului stagiu de pregătire desfăşurat la Albota, FC Argeş a plecat în cantonamentul din Slovenia, ce va avea loc în localitatea montană Rogla. News.ro

9. Naţionala de volei feminin a României a învins Croația, cu 3-0, în Golden League. ”Tricolorele” s-au calificat în Final Four.

10. Fostul pilot de Formula 1 Robert Kubica a câştigat cursa de 24 de ore de la Le Mans, cu o maşină Ferrari înscrisă în cursă în regim privat.

11. UTA Arad şi fundaşul stânga macedonean Din Alomerovic au ajuns la un acord pentru următorul sezon, cu opţiune de prelungire pe încă unul.

12. Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse, venită din calificări, a pierdut finala turneului WTA de la s’Hertogenbosch. Ea a fost învinsă de belgianca Elise Mertens, cu 3-6, 6-7 (4).

13. Arbitrul irlandez Rob Hennessy va conduce meciul României – Spania, care va avea loc luni, de la ora 21.00, la Campionatul European U19. News.ro

14. Atacantul francez Mathys Tel a semnat cu Tottenham până în 2031.

15. Hermannstadt a anunţat că înţelegerea cu fundaşul central Valerică Găman a ajuns la final.

16. Gennaro Gattuso a fost numit selecţioner al echipei naţionale a Italiei. News.ro

17. Florida Panthers a trecut de Edmonton Oilers, cu 5-2, în meciul 5 al finalei ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL).

18. Inter Miami, echipa lui Lionel Messi, a remizat, scor 0-0, cu egiptenii de la Al Ahly, în meciul de deschidere de la Campionatul Mondial al Cluburilor.

19. Echipa naţională de polo a României s-a impus cu Olanda, 14-12, într-un meci amical disputat în cadrul turneului internaţional din Serbia.

20. Programul transmisiunilor de luni:

  • 12:00 – Tenis ATP – Halle – Digi Sport 2 și 4, Prima Sport 3
  • 12:00 – Tenis ATP – Londra – Digi Sport 2 și 4, Prima Sport 3
  • 21:00 – Euro U19 – România – Spania – Pro Arena
  • 22:00 – CM al Cluburilor – Chelsea – Los Angeles – Pro TV
Ți-ar mai putea plăcea
Două echipe din Superliga au schimbat antrenorul în cursul zilei de miercuri – Cronica Sportivă
De la 11:00 pe TVR, finala CM Rugby, Anglia – Africa de Sud / Primul marcator nascut 2002 in Liga 1