Numărul cazurilor noi de Covid-19, la nivel global, a atins un nou record luni, când s-a apropiat de 1,5 milioane – Cronica dimineții

1. Numărul cazurilor noi de Covid-19, la nivel global, a atins un nou record luni, când s-a apropiat de 1,5 milioane. Decesele rămân la același nivel înregistrat din octombrie, aproximativ 7000 pe zi. (Bloomberg)

2. Liderii Coaliției au renunțat să reglementeze introducerea certificatului verde la locul de muncă. Deși inițial atât PNL cât și PSD au anunțat că până la sfârșitul anului este absolut necesar să fie elaborat un nou proiect de lege în acest sens, surse politice au declarat că în Coaliție s-a suspendat orice discuție pe această temă. Atât PSD cât și PNL au evitat să-și asume responsabilitatea unor reguli exacte privind introducerea certificatului verde, iar președintele Klaus Iohannis a propus sistarea discuțiilor în acest sens. (Hotnews)

3. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi Legea bugetului de stat pe 2022, după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea USR vizând legea. De asemenea, preşedintele a promulgat şi Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul viitor. (News.ro)

4. Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul metroului din Cluj-Napoca. Durata de execuţie a proiectului este estimată la circa 10 ani. (Digi24)

5. Doar puțin peste jumătate din numărul de locuri au fost ocupate în stațiunile de munte de Crăciun, spun patronatele din turism. Încasările au fost mai mici cu 60 % față de anii dinaintea pandemiei. (Profit.ro)

6. Guvernul a aprobat, marţi, o Ordonanţă de Urgenţă care permite medicilor de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate să facă teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Aceştia sunt obligaţi, ca până la ora 24.00 a zilei în care au făcut testul, să raporteze rezultatul în aplicaţia Corona Forms. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Revista ”Swimming World Magazine” l-a ales pe sportivul dinamovist David Popovici drept ”Newcomer of the Year”, distincţie ce răsplăteşte sportivul care a avut cea mai spectaculoasă ascensiune în 2021. News.ro

7. Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat, în noiembrie 2021, la 4,379 miliarde de lei, în scădere cu 2% față de suma raportată în luna precedentă. Restanțele la creditele în valută au coborât cu 3,11%, la 1,366 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naționale a României (BNR). (Profit.ro)

8. Franța a raportat cel mai mare număr de cazuri înregistrate la nivelul unui zile în Europa: 179.807. Noi recorduri de cazuri s-au înregistrat și în Anglia, Italia, Portugalia și Grecia. Este posibil ca datele să fie influențate de întârzierea raportărilor din cauza sărbătorilor de Crăciun. (BBC)

9. Apple a oferit unor ingineri din companie bonusuri neobișnuit de mari pentru a-i păstra în firmă. Bonusurile, oferite în acțiuni Apple, au avut valori între $50.000 și $180.000. (Bloomberg)

10. Quebec, a doua provincie canadiană ca populație, „nu are de ales” decât să permită unor angajați esențiali să continue să lucreze chiar și după testarea pozitivă pentru COVID-19, pentru a preveni ca lipsa de personal să împiedice desfășurarea serviciilor sale de asistență medicală, a declarat marți ministrul Sănătății. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Unul din cei patru urși surprinși dormind într-un copac din Chesapeake, Virginia. Stephen M Katz/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
România stă cel mai prost, din toată Europa, la reprezentarea femeilor în guvern – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Liderul ALDE european îi răspunde lui Tăriceanu: Nu urmaţi calea iliberală, în niciun caz în numele nostru

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău