Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește mai repede ca niciodată – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că este posibil ca starea de alertă să rămână în vigoare şi după 15 iunie, ţinând cont de evoluţia epidemiei după relaxarea măsurilor restrictive privind prevenirea răspândirii coronaviursului. (News.ro)

2. Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește mai repede ca niciodată, cu o medie de peste 100.000 zilnic timp de șapte zile. În aprilie, numărul cazurilor noi nu a depășit 100.000 în nicio zi. După 21 mai a fost sub 100.000 într-o singură zi din cinci, conform datelor datelor de la Johns Hopkins University, cu un vârf de 130.400 pe 3 iunie. (Hotnews)

3. România ocupă poziția 57 în topul celor mai sigure țări de vizitat în această perioadă, arată un raport publicat de revista Forbes, care citează un studiu realizat de un think tank cu sediul la Londra. Grupul Deep Knowledge a colectat și analizat date din 200 de țări și a creat un punctaj bazat pe 130 de parametri cantitativi . Cea mai sigură țară, potrivit acestui clasament, este Elveția, la capătul opus al clasamentului fiind Sudan. (Hotnews)

4. Patronatele din turism au cerut Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, ca restaurantele să intre în 15 iunie în faza a doua de relaxare, și anume redeschiderea interioarelor. În caz contrar numărul estimat al șomerilor din HoReCa va urca de la 30%, cât este estimat acum, la 40%. (Profit.ro)

Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.

5. Nouă membri ai consiliului primăriei din Minneapolis susțin desființarea departamentului de poliție și crearea unui nou sistem de siguranță publică. Cei nouă, care au majoritatea în consiliu, consideră că poliția orașului nu mai poate fi reformată, fiind acuzată de rasism. Acum 13 zile, patru polițiști din Minneapolis l-au imobilizat pe afroamericanul George Floyd timp de aproape 9 minute, acesta decedând ulterior. (NYTimes)

6. Fostul Secretar de Stat Colin Powell, un republican, a anunțat că nu-l va vota pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie, preferându-l pe Joe Biden. Powell, general în rezervă, nu a votat cu Trump nici la alegerile din 2016. (CNN)

7. Guvernul brazilian este acuzat de cenzură după ce a șters datele oficiale despre pandemie și a anunțat că nu va mai publica numărul cazurilor noi și al deceselor. Ministrul Sănătății a anunțat că decizia a fost luată la cererea președintelui Jair Bolsonaro. Brazilia a devenit a doua țară din lume, după numărul persoanelor infectate cu noul virus. (TheGuardian)

8. Mai puţin de 100 de milioane de lei din cele 600, cât au totalizat amenzile din timpul stării de urgenţă, au fost achitate, a declarat ministrul Finanţelor Florin Cîţu. (News.ro)

Una din Cronica de Carte: 5,1 milioane de cărți au fost vândute în Franța, în prima săptămână după relaxarea restricțiilor, cea mai vândută carte fiind ”La vie secrète des écrivains”, de Guillaume Musso (ActuaLitte);

9. Peste 15.000 de români sunt cazați pe litoral, cifră care depășește așteptările turoperotorilor pentru minivacanța de Rusalii, când se anticipau că vor ajunge la mare în jur de 10-12.000 de turiști. Cei mai mulți dintre turiști sunt veniți din București, aproape jumătate din total. (Profit.ro)

10. Fostul preşedinte Traian Băsescu a avertizat, într-o postare pe Facebook, că parte din clanurile “ţigăneşti” au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării. “Dacă MAI continuă să rămână desprins de informaţia din teritoriu, e posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea intunericului sau să ne fie teamă să ne părăsim ziua locuinţa de frica spărgătorilor”. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un troleibuz a luat foc, duminică, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, din Capitală. Nu au fost raportate victime. Foto Ciprian Ciucu.

Ți-ar mai putea plăcea
Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor: România se situează la cel mai scăzut nivel de îngrijorare din tot continentul – Cronica dimineții
Macron: Europa trebuie să-și reducă dependența de SUA și dolarul american – Cronica dimineții