Omenirea se sufocă în măști de față folosite – Cronica de Mediu

1. Viața marină din Oceanul Indian, lângă coasta Mauritius se stinge, după scurgerea de petrol din vasul japonez, de acum câteva zile. (Reuters)

2. Temperatura medie anuală globală va crește în următorii cinci ani, ceea ce face ca investiția în energie curată să fie singura cale de urmat. În plus, WMO a spus că există o șansă de 20% ca aceasta să depășească cu 1,5 C nivelul mediu măsurat între 1850 și 1900, în aproximativ 1 an. (pk.mashable.com )

3. Omenirea se sufocă în măști de față folosite. Ar trebui să le transformăm în combustibil? Un grup de experți de la Universitatea de Studii Petroliere și Energetice din Dehradun, India, a sugerat o alternativă: EIP ar trebui lichefiat în combustibili fosili „regenerabili” și arși. Este un proces numit piroliză – cunoscut și sub denumirea de „reciclare chimică” – și folosește căldura pentru a descompune plasticul într-un mediu deoxigenat, transformându-l în ulei lichid care poate fi apoi ars pentru energie. ( grist.org )

4. Topirea gheții din Groenlanda a ajuns într-un punct în care lucrurile nu mai pot fi inversate (the point of no return), potrivit unui nou studiu. Topirea gheții în Groenlanda contribuie cu o creștere mai mare de un milimetru a nivelul mării în fiecare an și este de așteptat să se înrăutățească. Se estimează că nivelul mării va crește cu peste 3 metri până la sfârșitul secolului, eliminând plajele și proprietățile costiere. Chiar dacă retragerea suprafeței de gheață din Groenlanda nu mai poate fi inversată, acesta poate fi totuși controlată, pentru o topire secvențială. Dacă schimbările climatice continuă în acest ritm, rata de topire va fi mult mai gravă. (edition.cnn.com )

5. Decarbonizarea poate rezolva criza locurilor de muncă și criza climatică. Griffith (notă: Saul Griffith, câștigător al „Genius Grant” MacArthur și CEO al grupului de cercetare Otherlab) spune că potențialul noilor locuri de muncă face ca decarbonizarea să fie răspunsul corect la două dintre problemele urgente cu care ne confruntăm: o catastrofă climatică iminentă și o economie în pragul prăbușirii, cu o mare nevoie de locuri de muncă. Și el spune că dacă reacționăm, am putea realiza totul în următorii 15 ani – o cronologie care este necesară dacă dorim să limităm creșterea temperaturii globale între 1,5 și 2 grade Celsius. Ar fi nevoie de mult efort, dar nu mai mult decât mobilizarea pe care a văzut-o lumea în timpul celui de-al doilea război mondial. (marketplace.org)

6. Focurile forestiere eliberează radiația în zona Cernobîl. Copacii acoperă acum cea mai mare parte a zonei de excludere, iar schimbările climatice generează focuri dese in regiune. (theatlantic.com )

7. De ce despăduririle și extincțiile fac pandemiile mai probabile. Cercetătorii își desfășoară eforturile pentru a înțelege legăturile dintre biodiversitate și bolile emergente – și folosesc aceste informații pentru a prezice și a opri viitoarele focare. ( nature.com )

8. Case italiene evacuate în urma riscului de prăbușire a ghețarului Mont Blanc. Locuințele au fost evacuate în Courmayeur, pe valea Aostei din Italia, după un avertisment reînnoit că o porțiune uriașă a unui ghețar Mont Blanc riscă să se prăbușească. Măsurile au fost introduse miercuri dimineață, după ce experți de la Fundația Montagne Sicura (Fundația Munții Siguri) au declarat că 500.000 de metri cubi de gheață sunt în pericol de alunecare de pe ghețarul Planpincieux de pe parcul Grandes Jorasses. ( theguardian.com )

9. Reciclarea materialelor plastice ajută oceanele, nu și climatul. Un scenariu îmbunătățit de reciclare, în care toate deșeurile de plastic sunt captate și reciclate până în 2050, oferă reduceri ale emisiilor de carbon cu doar 14% în comparație cu valoarea de bază. Creșterea puternică a cererii, pierderea de materiale în timpul reciclării și producția reciclată de calitate inferioară toate limitează cantitatea de ofertă care poate fi satisfăcută cu materialul reciclat. (about.bnef.com )

10. Criza globală a cafelei este aproape. Cafeaua devine din ce în ce mai greu de crescut. Este o plantă cu pretenții, care necesită condiții foarte specifice pentru a se dezvolta. Și pe măsură ce schimbările climatice încălzesc planeta, locurile care pot susține cultivarea plantei sunt în scădere. Un studiu recent estimează că până în 2050, suprafață de pământ care poate susține cultivarea cafelei va scădea cu 50 la sută. (vox.com )

Ți-ar mai putea plăcea
Lumea se confruntă cu o criză iminentă a apei – Cronica de Mediu
România a scăzut cu șapte poziții în Climate Change Performance Index si ajunge pe locul 43 – Cronica de Mediu
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău