Oppo a devenit cel mai mare producător de smartphone-uri de pe piața chineză – Cronica de Tehnologie

1. Oamenii de știință folosesc inteligența artificială pentru a verifica în ce măsură medicamentele actuale pot fi folosite pentru tratarea maladiei Alzheimer. Se speră că, astfel, se va accelera descoperirea unei forme eficiente de tratament. (Harvard)

2. Cel puțin 30.000 de firme și instituții americane au fost compromise în urma recentului atac pe baza unor vulnerabilități din Exchange Server. Experții cred că hackerii chinezi, care stau la originea atacului, au început în ultimele zile să vizeze ținte la nivel global, ce nu au instalat update-urile lansate de Microsoft. (KrebsonSecurity)

3. Oppo a devenit cel mai mare producător de smartphone-uri de pe piața chineză, după ce a ajuns la o cotă de 21% în ianuarie. Acesta este urmat îndeaproape de Vivo, cu 20%, în vreme ce Huawei, Xiaomi și Apple au fiecare câte 16%. (Counterpoint)

4. India spune că va aresta reprezentații Facebook, Twitter și WhatsApp, dacă platformele sociale nu vor cenzura postările fermierilor locali, care protestează împotriva măsurilor guvernamentale. India este țara cu cei mai mulți utilizatori pentru Facebook și WhatsApp. (WSJ)

5. Microsoft vrea să unifice codul browser-ului Edge, care va folosi aceeași bază pe desktop, Android și iOS începând cu acest an. Ideea este ca cele trei versiuni ale browser-ului să fie dezvoltate și actualizate împreună, chiar dacă pe iOS se va folosi în continuare WebKit. (Neowin)

6. Patru consorții formate din giganți din zona de tehnologie și plăți, printre care Facebook, Amazon, Google, Visa și Mastercard, vor licita în vederea obținerii licenței pentru a opera în cadrul sistemului digital de plăți din India. Numărul utilizatorilor de smartphone-uri din această țară se apropie de 1 miliard, iar valoarea plăților online se estimează că va ajunge la $1 trilion până în 2023. (Bloomberg)

7. Agenția Europeană de Medicamente a fost ținta spionilor ruși și chinezi anul trecut, când a suferit atacuri derulate de hackeri din cele două țări. Chinezii au atacat în prima jumătate a anului și au obținut acces după ce au spart sistemele unei universități din Germania. Hackerii ruși, care au intrat mai târziu în joc, au avut acces cel puțin o lună la rețeaua agenției. (Reuters)

8. Apple va mai vinde iMac Pro doar până se vor epuiza stocurile actuale. Este posibil ca Apple să lanseze anul acesta o nouă generație de iMac, cu un design inspirat de Pro Display XDR și propriul chipset. (Macrumors)

9. Piața smartwatch-urilor a crescut anul trecut cu 1,5% YoY. Apple rămâne pe primul loc, după ce a câștigat 19%, urmat de Huawei, care a crescut anul trecut cu 26%. Samsung și Fitbit au scăzut cu 1% respectiv 4%. (Counterpoint)

10. Casca Apple de realitate mixtă ar putea fi lansată anul viitor la un preț în jur de $1.000 și ar urma să fie peste orice există pe piață și semnificativ mai ușoară. După 2025, Apple ar putea să lanseze o pereche de ochelari de AR/VR, iar undeva între 2030 și 2040 va fi lansată o pereche de lentile de contact. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Amazon a prezentat o brățară de fitness care scanează corpul și vocea purtătorului pentru o hartă 3D a grăsimii corporale – Cronica de Tehnologie
Sony a anunțat când va fi lansată consola PlayStation 5 – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău