Parlamentarii europeni au ajuns la un acord în privința viitoarei legislații care privește inteligența artificială – Cronica de Tehnologie

1. Fondul de investiții Vision Fund al SoftBank a pierdut în ultimul an fiscal $32 de miliarde. Motivul principal invocat de compania japoneză pentru această pierdere este scăderea evaluărilor companiilor de tehnologie, pe fondul creșterii ratelor dobânzilor. (CNBC)

2. Elon Musk spune că a găsit un CEO pentru Twitter și că acesta va începe lucrul peste aproximativ șase săptămâni, fără, însă, să dea un nume. Pe surse este vehiculat numele șefului pe publicitate de la NBCUniversal, Linda Yaccarino. Musk va continua să supervizeze compania ca președinte executiv și director de tehnologie. (WSJ)

3. Parlamentarii europeni au ajuns la un acord în privința viitoarei legislații care privește inteligența artificială. Printre altele, instrumentele de AI vor fi clasificate în funcție de nivelul de risc, iar recunoașterea facială va fi interzisă în spațiile publice și în cadrul instrumentelor predictive folosite de forțele de ordine. Votul pe această lege va avea loc în iunie. (Reuters)

4. WhatsApp va implementa, la nivel de server, o serie de măsuri pentru prevenirea spam-ului. Bazate pe AI și ML, acestea ar urma să reducă volumul apelurilor nesolicitate cu peste 50%. (TechCrunch)

5. Patch Tuesday, ediția mai 2023, include 49 de patch-uri, semnificativ mai puține decât în lunile anterioare, când numărul acestora se apropia și, uneori, depășea 100 de patch-uri. Sunt vizate produse precum Windows și Outlook, iar două dintre vulnerabilitățile rezolvate erau deja exploatate de hackeri. (Krebs on Security)

6. Revolut pierde doi executivi importanți. După CEO-ul pentru Marea Britanie, James Radford, care a părăsit compania în luna martie, va pleca și CFO-ul Mikko Salovaara. Salovaara ocupa poziția de doi ani și spune că renunță din motive personale. (FT)

7. Shopping-ul prin livestream din SUA ar urma să genereze vânzări de $32 de miliarde anul acesta, după creșterea investițiilor din ultimii ani. De la $36 de milioane în 2020, investitorii au ajuns să bage în această nișă peste $380 de milioane anul trecut. Spre comparație, shopping-ul prin livestream din China va ajunge anul acesta la $647 de miliarde. (NY Times)

8. Google a prezentat două facilități bazate pe AI, care vor fi implementate în Android și vor fi disponibile în curând pe smartphone-urile Pixel. O soluție text-to-image va permite utilizatorilor să genereze wallpaper-uri, iar AI-ul generativ va facilita compunerea și rescrierea pe anumite criterii a mesajelor trimise cu aplicația Messages. (Profit.ro)

9. Spotify a șters mai multe zeci de mii de melodii create cu ajutorul inteligenței artificiale. Acestea au fost adăugate de AI Boomy și raportate pentru „activitate suspicioasă” (umflarea datelor de audiență, pe baza cărora Spotify face plățile, cu ajutorul boților) de Universal Music. (News.ro)

10. Nicio țară din Uniunea Europeană nu a fost trecută de Google pe lista de extindere a accesului la chatbot-ul Bard, care include acum 180 de țări și teritorii. Deși nu a oferit un motiv oficial pentru această decizie, cel mai probabil este că gigantul american a vrut să evite peripeții precum cele pe care le-a avut OpenAI cu ChatGPT în Italia. (TNW)

Ți-ar mai putea plăcea
La ordinul guvernului, furnizorii de internet din Turcia întocmesc rapoarte orare detaliate cu activitatea online a persoanelor – Cronica de Tehnologie
Apple negociază cu două companii chineze în vederea furnizării de baterii pentru viitorul automobil electric al companiei – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău