Patru scenarii în care poate funcționa școala online – Cronica dimineții

1. Deja sunt 190.000 de copii care n-au învățat să scrie, a anunțat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, arătând că în data de 8 februarie, când începe semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021, se împlinesc trei luni de când elevii fac exclusiv școală online, iar Ministerul Educației, dar și marea majoritate a părinților își doresc „revenirea la normalitate”. În aceste condiții, el a detaliat care sunt cele patru situații în care poate funcționa în continuare școala online:
– Elevii au contraindicații medicale pentru prezență fizică, au vulnerabilități. Ei vor face în continuare online.
– Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități medicale, certificate ca atare. Pentru aceștia, învățământul va fi în continuare online.
– Elevii prezintă simptome. Recomandarea „apăsată” a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă.
– Profesorii prezintă vulnerabilități sau simptome. Profesorul stă acasă și se va face predare-învățare online. (Link)

2. Liderii Coaliției PNL-USR Plus-UDMR se întâlnesc azi pentru a finaliza proiectul de lege a bugetului pe acest an, a cărui adoptare a întârziat deja cu 2 luni. În timp ce premierul Florin Câțu vrea ca deficitul bugetar să nu depășească 7% în acest an și a cerut ministerelor să opereze reduceri de cheltuieli inclusiv prin reforme, toți miniștrii cer mai mulți bani. De exemplu, miniștrii Muncii și al Educației vor mai mulți bani pentru ca pensiile să crească din septembrie, cu mai mult decât rata inflației, estimată la 2,2%, pentru infrastructură și pentru recuperarea materiei pierdute de elevi în timpul epidemie. (EuropaFM)

Promo: Platforma educațională brio.ro face primul demers pentru combaterea analfabetismului functional din România, oferind tuturor copiilor de clasele I-VIII, părinților și profesorilor lor, acces NELIMITAT și GRATUIT la teste basic de literație (https://brio.ro/info/literatie). Aceste teste măsoară capacitatea copilului de a procesa în mod complex un text la prima vedere, mai exact literația de bază (cunoașterea și utilizarea elementelor de scriere și de citire – ce corespunde nivelului 1 din cadrul testelor PISA) și literația funcțională (înțelegerea noțiunilor scrise și vorbite pentru integrarea și funcționarea în societate – corespunde nivelului 3-4 din testele PISA).

3. Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 15% dintre cele peste 26.000 de clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ, cămine şcolare, cantine şi săli de sport ale şcolilor nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu deşi necesită acest document. (News.ro)

4. Un număr de 3.934 încălcări ale legislației privind apărarea împotriva incendiilor au fost constatate în urma controalelor de prevenire desfășurate de Inspectoratele pentru situații de urgență în 2020 la 488 unități sanitare cu paturi. Datele apar într-un raport al Departamentului pentru Situații de Urgență din decembrie 2020 adresat ministrului Sănătății de atunci, Nelu Tătaru. (Profit.ro)

5. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că venitul mediu al salariaţilor din Metrorex este de 10.000 de lei lunar şi că regia, în condiţii de pandemie şi de reducere drastică a numărului de călătorii cu metroul, a crescut cu 18% salariile angajaţilor şi a suplimentat numărul de salariaţi cu 1300. Liderul sindicatului din Metrorex a reacţionat, spunând că ministrul nu este bine informat. (News.ro)

Una din Cronica de Carte: Compania de Librării București a lansat proiectul ”SuperPovești din București”, un demers care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile din București, prin intermediul copiilor și adolescenților, care vor trimite, la începutul toamnei, poveștile lor către organizatori. Cele mai bune povești vor fi publicate într-un volum colectiv, care va fi lansat la finalul acestui an, pe 5 decembrie. (La Punkt)

6. CNS Cartel ALFA reclamă că România se află pe ultimul loc în ceea ce privește țările din Europa Centrală și de Est în privința creșterii salariului minim, în acest an. Potrivit Cartelului, suma de opt euro net este la jumătate din valoarea cu care a crescut salariul minim în Bulgaria și a șaptea parte din majorarea înregistrată de Letonia, țară care are cea mai mare creștere netă a salariului minim. Sindicaliștii anunță noi proteste, programate marți, la ora 10.00, la sediul Ministerului Finanțelor Publice și joi, la aceeași oră, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. (Profit.ro)

7. Deși venitul gospodăriilor americane a crescut cu 0,6% în decembrie, comparativ cu noiembrie, consumul a scăzut cu 0,2% în aceeași lună. Este pentru prima oară în ultimele trei luni când veniturile cresc, stimulate și de ajutorul de $600 acordat de administrația Trump. Consumul este la a doua lună de scădere consecutivă. (WSJ)

8. Marea Britanie a vaccinat sâmbătă 598.389 de persoane, un record. Până în prezent aproape 9 milioane de locuitori au primit prima doză de vaccin, iar aproximativ 500.000 și pe a doua. (BBC)

Una din Cronica Sportivă: Simona Halep va juca în această dimineață primul meci oficial al anului, în cadrul turneului Gippsland Trophy de la Melbourne, într-o confruntare care ar trebui să înceapă după ora 9.30. Adversara sa va fi, în turul 2, rusoaica Anastasia Potapova, 19 ani, locul 101 WTA, care a trecut ieri de Whitney Osuigwe cu 6-3 6-0. (News.ro

9. Joe Biden vrea să dubleze salariul minim – care a rămas neschimbat de la 24 iulie 2009 – cu scopul a scoate milioane de americani din sărăcie. Inițiativa, aflată deja pe biroul legiuitorilor, s-ar putea dovedi o adevărată revoluţie socială pentru cei mai nevoiaşi locuitori ai Statelor Unite, o ţară cu disparităţi socio-economice majore. Aceasta este una dintre cele mai puternice măsuri sociale de la instalarea lui Joe Biden la Casa Albă. ”În cea mai bogată ţară din lume, atunci când munceşti 40 de ore pe săptămână nu ar trebui să trăieşti în sărăcie”, subliniază Bernie Sanders, un fost candidat progresist la preşedinţie, care susţine proiectul şi care speră să-i convingă pe sceptici. (News.ro)

10. Aung San Suu Kyi, lidera partidului Liga Națională pentru Democrație, aflat la guvernare în Myanmar, a fost arestată de armată împreună cu alți oficiali ai acestui partid. Armata a anunțat o stare de urgență pentru un an. Lovitura de stat are loc într-o țară care mulți ani s-a aflat sub dictatură militară. Aung San Suu Kyi a câștigat Nobelul pentru Pace în 1991, însă în ultimii ani a fost criticată pentru represiunile la adresa musulmanilor Rohingya. (BBC)

Fotografia dimineții – Un protest pentru eliberarea opozantului rus Aleksei Navalnîi a avut loc în fața ambasadei Rusiei de la București. Aproape 5000 de ruși au fost arestați în weekend pentru participarea  la proteste. Octav Ganea, Inquam Photos:

 

Ți-ar mai putea plăcea
22 de noi țări au fost introduse pe lista ţărilor pentru care nu se recomandă izolarea la domiciliu – Cronica dimineții
Ministrul Sănătății: Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este iminentă. E posibilă carantinarea unor localități – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău