Paul Lynch este câștigătorul Premiului Booker 2023 – Cronica de Carte

1. Scriitorul irlandez Paul Lynch a câștigat prestigiosul premiu pentru literatură Booker Prize 2023. Distincția i-a fost acordată pentru romanul „Prophet Song”, a cărui acţiune se petrece într-o Irlandă imaginară care se prăbuşeşte în tiranie. Romanul a fost descris de preşedinta juriului, Esi Edugyan, ca fiind „cutremurător şi adevărat”, care „surprinde neliniştile sociale şi politice ale momentului nostru actual”. (News.ro)

2. „Mai mult ca trecutul”, de Ana Blandiana, carte apărută la Editura Humanitas, a fost desemnată „cea mai râvnită carte a târgului”, la ediţia Gaudeamus Radio România cu numărul 30, iar premiul pentru traducere „Antoneta Ralian” i-a revenit Alexandrei Coliban pentru „Crossroads” de Jonathan Franzen, carte apărută în colecţia „Biblioteca Polirom”. (News.ro)

3. Două evenimente literare interesante săptămâna viitoare:

-Scriitorul britanic Shaun Bythell va participa în România la două evenimente: primul la Timișoara, luni, 4 decembrie, ora 18.00, la Librăria La Două Bufnițe, și al doilea la București, joi, 7 decembrie, ora 18.30, la Cărturești Verona, în Salonul Englez. Cu această ocazie, va fi lansată și ediția în limba română a volumului „Confesiunile unui librar”, la Editura Pandora M, Colecția Anansi (Link);

-Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, organizează marți, 5 decembrie 2023, ora 13.00, vernisajul expoziției dedicate comemorării a 50 de ani de la trecerea în eternitate a scriitoarei Martha Bibescu. Expoziția cuprinde pagini de corespondență purtată cu familia, cu Casa Regală, cu personalități importante precum Mihail Sadoveanu, Mihail Sebastian, Panait Istrati, Elena Văcărescu, Paul Claudel, Antoine de Saint-Exupéry și alții (Link).

4. Editorii New York Times Book Review au ales cele mai bune 10 cărți ale anului 2023, printre care se află volume de ficțiune și non-ficțiune precum „The Bee Sting”, de Paul Murray, „Eastbound”, de Maylis de Kerangal, „Impostorul”, de Zadie Smith (la noi, la Editura Litera) și „The Best Minds”, de Jonathan Rosen. (New York Times)

5. Lectures Plurielles a anunțat nominalizările pentru cărțile scrise în limbile germană, engleză, spaniolă, italiană și română care vor concura la ediția din anul 2024 a „Festival du premier roman”. Printre cărțile de debut nominalizate la categoria limba română, se numără „Cei care cumpără stele”, de Anca Mizumschi, „Visul canadian”, de Bogdan Perțache și „Și la început a fost întunericul”, de Raul Popescu. (ActuaLitte)

6. „Un bărbat la singular”, de Christopher Isherwood (la noi, la Editura Art), „Cartea verii”, de Tove Jansson (Editura YoungArt), „Sub tăvălug”, de Hermann Hesse (Editura Rao) și „Camera lui Giovanni”, de James Baldwin (Editura Black Button Books), sunt printre cele mai bune cărți scurte de citit la finalul anului 2023. (Vanity Fair)

7. Printre cele mai bune romane ale anului 2023, în viziunea editorilor Oprah Daily, se află volume precum „Happiness Falls”, de Angie Kim, „Absolution”, de Alice McDermott, „The Heaven & Earth Grocery Store”, de James McBride, și „Lucky Dogs”, de Helen Schulman. (Oprah Daily)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află, pentru a treia săptămână consecutivă, volumul „Iron Flame”, de Rebecca Yarros (al doilea volum din seria Empyrean); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află volumul „The Woman In Me”, memoriile cântăreței Britney Spears. O noutate interesantă în top, la categoria ficțiune, volumul „Alex Cross Must Die”, de James Patterson, al 32-lea volum din seria Alex Cross. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-lumea ta / carnea mea / oasele noastre, de Andrei Nova, Editura Litera

-Singuraticul, de Eugene Ionesco, Editura Nemira

-Vizita tinerei doamne, de George Arion, Editura Crime Scene Press

-English, de Wang Gand, Editura Paralela 45

-Tânărul. Fotojurnal, de Annie Ernaux, Editura Pandora M

-Doamna Hayat, de Ahmet Altan, Editura Pandora M

-Răpirea Europei, de Krzysztof Koehler, Editura Tracus Arte

-Lumea creștină. Triumful unei religii (300-1300), de Peter Heather, Editura Polirom

-Remedii disperate. Psihiatria și misterele bolilor mintale, de Andrew Scull, Editura Polirom

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Cuvântul ”authentic” a fost cel mai căutat cuvânt în anul 2023, în Statele Unite, în Dicţionarul Merriam-Webster (News.ro);

-Feurat Alani a fost desemnat câștigător al Premiului pentru Literatură Arabă 2023, pentru romanul său „Je me souviens de Falloujah” (ActuaLitte);

-Éric Chacour este câștigătorul Premiului Femina pentru liceeni 2023, pentru romanul său de debut, „Ce que je sais de toi” (Livres Hebdo);

-Scriitoarea Karina Sainz Borgo a fost distinsă cu Premiul pentru literatură Jan Michalski 2023 pentru lucrarea sa „Le Tiers Pays”, publicată de Editura Gallimard (ActuaLitte);

-Cele mai bune cărți de bucate din 2023 (Smithsonian);

-Cele mai bune romane despre primul război mondial (Five Books);

-O listă de cărți care au ca personaje gemeni (Literary Hub).

Fotografia ediției: Bagajul de cărți cu care călătorea Napoleon în campaniile sale militare. Sursa: Open Culture.

Ți-ar mai putea plăcea
Recomandări de cărți pentru vara 2019 – Cronica de Carte
„The Vanishing Half”, de Brit Bennett, cea mai așteptată carte a verii – Cronica de Carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău