Pe platforma de vaccinare vor fi disponibile timpul disponibil până la vaccinare şi tipul de vaccin care va fi utilizat – Cronica dimineții

1. România, cu un deficit bugetar estimat la peste 8% în acest an (standarde ESA), este pe poziția a doua, după Irlanda, în rândul țărilor cu cele mai dezechilibrate bugete din Uniunea Europeană. România se află, însă, într-un grup de cinci state membre în care economia va recupera anul acesta, integral sau aproape în întregime, declinul de anul trecut. (Profit.ro)

2. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că pe platforma de vaccinare vor fi disponibile de la începutul lunii aprilie timpul disponibil până la vaccinare şi tipul de vaccin care va fi utilizat. (News.ro)

3. Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a precizat că nu exclude măsura carantinei în Bucureşti, în cazul în care rata de infectare depăşeşte 6 la mia de locuitori. Ministrul Sănătăţii a adăugat că trebuie revizuite criteriile pentru declararea carantinei. Prefectul Capitalei Alin Stoica a declarat că, în cazul în care Bucureştiul ajunge la o rată a infectărilor de 6 la mia de locuitori, atunci nu vor mai putea fi făcute cursuri, potrivit ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii, fiind posibil să fie luată măsura carantinării zonale, atât în Capitală cât şi în localităţile limitrofe aflate deja în carantină, astfel încât „circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţia, în special în mijloacele de transport în comun, în pieţe, mall-uri. Evident că deplasarea va trebui făcută în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe propria răspundere”. În prezent rata infectărilor în București este 5,33 la mia de locuitori. (News.ro)

Una din Cronica de Carte: Un proiect de lege pentru instituirea Zilei Naţionale a Lecturii în România, care ar urma să fie celebrată pe 15 februarie în fiecare an, având ca obiectiv încurajarea lecturii şi recuperarea decalajului faţă de media Uniunii Europene, a fost depus la Parlamentul României (News.ro)

4. După ce în ședința CJSU Timiş nu s-a întrunit numărul necesar pentru prelungirea carantinei, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat a semnat un ordin prin care este prelungită măsura carantinării, pentru încă 72 de ore, în municipiul Timişoara, şi comunele Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăviţa, cu aplicabilitate imediată din data de 22.03.2021, ora 00:00 (News.ro). Cosmin Tabără, viceprimar al Timișoarei a declarat că este deranjat de decizia luată de Raed Arafat și este de părere că dacă Bucureștiul tot vrea să ajute Timișoara, atunci să mărească numărul de paturi de la ATI și să distribuie în zonă mai multe vaccinuri. (Link)

5. Orice anunț de reducere a prețului unui produs va trebui să indice clar și prețul aplicat anterior de comerciant, dar nu oricare, ci pe cel din ultimele 30 de zile înainte de data aplicării reducerii, respectiv din ultimele 10 zile în cazul produselor perisabile, conform unui proiect al Guvernului. Amenzile pentru încălcarea acestor norme vor ajunge până la 40.000 lei, în timp ce amenzile actuale la afișarea prețurilor vor fi majorate. (Profit.ro)

Promo: Dan Fați, CEO Dacris, desemnat ”Professional of the Year” în cadrul European Office Products Awards. Dan Fați, CEO-ul companiei Dacris, a câștigat titlul de Professional of the Year, în cadrul Galei European Office Products Awards. „Mă simt onorat să primesc această distincție, în special într-un an în care știu că toții leaderii de business au făcut eforturi extraordinar de mari pentru a-și putea păstra companiile pe linia de plutire”, declară Dan Fați. Printre deciziile strategice care i-au adus distincția au fost investițiile în online, dezvoltarea categoriilor de tipar, papetărie, administrativ/curățenie, protecție Covid, protocol, mobilier, IT și relocarea depozitelor din Otopeni în Mogoșoaia, fapt care a crescut calitatea serviciilor oferite. Dacris este o companie specializată în importul, distribuția și comercializarea produselor pentru birou, prezentă pe piața românească încă din 1994. Află mai multe aici.

6. Încrederea populației din principale țări europene în vaccinul AstraZeneca a scăzut, relevă datele unui sondaj. 61% dintre francezi consideră că vaccinul nu este sigur, cu 18% mai mulți decât în februarie. Peste jumătate dintre adulții germani consideră același lucru, cu 15% mai mult decât în februarie, în timp ce procentul italienilor și al spaniolilor care nu au încredere în siguranța acestui vaccin a crescut cu o treime luna aceasta comparativ cu luna trecută. (Reuters)

7. CEO-ul Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, a declarat că prioritatea companiei este asigurarea securității energetice a Chinei pentru următorii 50 de ani. Arabia Saudită a depășit Rusia în primele două luni ale acestui an, devenind principalul furnizor de petrol al Chinei. (Reuters)

8. Coordonatorul imunizării în serviciul public de sănătate britanic, un epidemiolog de top, a declarat că populația va trebui să poarte masca și să respecte distanțarea socială mai mulți ani de acum înainte, până când toate țările vor reuși să-și vaccineze cetățenii. Mary Ramsay a mai declarat că reîntoarcerea publicului la evenimentele mari va necesita o monitorizare atentă și intrucțiuni clare pentru a rămâne în siguranță. (BBC)

Una din Cronica Sportivă: Naționala României de handbal feminin a câștigat ieri meciul cu Muntenegru, scor 28-25, dar a ratat prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo la golaveraj, fiind necesară pentru calificare o victorie la minimum 5 goluri. Alături de Muntenegru și Norvegia, din celelalte două turnee preolimpice europene, Rusia, Ungaria, Spania și Suedia au obținut și ele biletele pentru Tokyo. (Lead.ro)

9. Donald Trump, interzis pe Twitter din ianuarie, va reveni pe rețelele sociale în următoarele trei luni cu „propria sa platformă”, a declarat duminică un consilier al fostului președinte al Statelor Unite. (Hotnews)

10. Poliția franceză a devenit ținta unui val de ironii, după ce s-a lăudat cu o captură de droguri în valoare de peste 1 milion de euro, dar ulterior și-a dat seama că, în loc de stupefiante, erau bomboane. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – Vladimir Putin, care și-a petrecut weekendul im Siberia, ia masa împreună cu ministrul Apărării, Sergei Shoigu. Alexey Druzhinin/Sputnik via Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Suntem primii în UE la folosirea rețelelor sociale – Cronica dimineții
Școlile intră în vacanță două săptămâni, masca redevine obligatorie – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău