PepsiCo a preluat 20% din acțiunile Carpathian Springs, producătorul Aqua Carpatica – Cronica de Business

1. PepsiCo a preluat 20% din acțiunile Carpathian Springs, producătorul Aqua Carpatica, controlat în România de omul de afaceri grec Jean Valvis, odată cu drepturile de distribuție exclusive pe canale specifice din România, Polonia și alte țări, cu perspectiva de a fi extinse și în alte piețe, inclusiv în Statele Unite ale Americii. (Profit.ro)

2. Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 48,1%, în luna iunie 2022, comparativ cu luna iunie 2021, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

3. În luna iulie, datele DRPCIV arată că s-a înregistrat o scădere mare pentru autoturisme noi, de 21,91%, cu un volum de 12.099 unități, în condițiile în care în urmă cu un an se înmatriculau 15.493 de autoturisme noi. Chiar dacă este evidentă scăderea, volumul din luna iulie din acest an este cel mai mare înregistrat de la începutul acestui an. Mai exact, în nicio lună din ianuarie și până astăzi nu s-a depășit pragul de 12.000 de autoturisme noi, recordul de până acum fiind în iunie, cu 11.747 autoturisme înmatriculate (când s-a înregistrat de asemenea o scădere față de luna similară din 2021). (Profit.ro)

4. Raiffeisen Bank a realizat în primul semestru al anului un profit net de 602 milioane de lei, în creştere cu peste 50% faţă de primul semestru al anului precedent. Veniturile băncii, de aproape 1,5 miliarde de lei, au crescut cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. (News.ro)

5. Compania petrolieră BP a anunțat un profit de $8,45 miliarde pe trimestrul doi, depășind toate așteptările analiștilor. Este cel mai mare profit raportat de companie, la nivelul unui trimestru, din 2008 până în prezent. (Bloomberg)

6. Pentru 7,5% din casele scoase la vânzare în SUA prețul a fost redus în ultimele patru săptămâni. Este cea mai mare creștere din 2015 până în prezent, de când au început monitorizările. (Link)

7. Stocurile de ţiţei de urgenţă din SUA au scăzut cu 4,6 milioane de barili săptămâna trecută, până la cel mai redus nivel din mai 1985, potrivit datelor publicate luni de Departamentul Energiei. (Reuters)

8. Băncile din China ar putea avea pierderi de $350 de miliarde în cel mai pesimist scenariu al crizei imobiliare, pe măsură ce încrederea în această piață ar scădea. (Bloomberg)

9. Luna trecut, indicele Nasdaq 100 al bursei americane a crescut cu jumped 12,6%, iar S&P 500 cu 9,1%, ritm lunar. Pentru S&P 500 este cea mai bună creștere din noiembrie 2020. (YahooFinance)

10. British Airways a suspendat vânzarea biletelor de avion pe distanțe scurte, cu plecare din Heathrow, Londra, după ce aeroportul a cerut companiilor aeriene să limiteze vânzarea.
Compania aeriană a declarat că suspendarea, care va dura până pe 8 august, a fost luată ca răspuns la cererea aeroportului. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
BCR, profit de 845,8 milioane de lei la nouă luni – Cronica de Business
Elon Musk va cheltui $30 miliarde pe rețeaua sa de sateliți – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău