Petrolul Ploieşti învinge cu 2-0 Rapidul, în Giulești – Cronica Sportivă

1. Petrolul Ploieşti s-a impus în deplasare, cu Rapid Bucureşti, scor 2-0, într-un joc din etapa a cincea din Superligă. Meciul a fost decis de două autogoluri. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. Chelsea Londra a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia FC Liverpool, într-un meci din prima etapă a Premier League.

3. Fotbalistul brazilian Neymar, de la PSG, se află la un pas de un transfer la echipa saudită Al-Hilal. News.ro

4. Metz, antrenată de tehnicianul român Laszlo Bölöni, a pierdut clar în deplasare, scor 1-5, cu Rennes, meciul din etapa inaugurală a noului sezon din Ligue 1. 

5. Rapid Bucureşti a câștigat cu formaţia Brest Bretagne, scor 31-30 (15-11), în al patrulea amical internaţional din intersezon.

6. Echipa poloneză Radomiak Radom, antrenată de tehnicianul român Costel Gâlcă, a învins  în deplasare, scor 2-0, formaţia Pogon Szczecin, în etapa a patra din Ekstraklasa.

7. Suporterii clubului grec Panathinaikos Atena nu vor putea fi prezenţi la Marsilia, pentru meciul din Liga Campionilor, conform unui decret. News.ro

8. Mijlocaşul brazilian Fred a semnat un contract cu echipa turcă Fenerbahce

9. Clubul CFR Cluj a anunţat transferul fundaşului lateral elvețian cu origini kosovare Rion Zejnullahu.

10. Fostul internaţional francez Dimitri Payet a semnat duminică un contract cu echipa braziliană Vasco da Gama.

11. Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a anunţat despărţirea de selecţionerul Roberto Mancini, după ce acesta a demisionat.

12. Fostul campion mondial britanic la box Anthony Joshua a avut nevoie de şapte reprize pentru a-l face KO pe adversarul său finlandez Robert Helenius, într-un meci la Londra. News.ro

13. Arbitrul Adrian Cojocaru va conduce la centru meciul Dinamo – FC Botoşani, care va avea loc, luni, de la ora 20.30, în etapa a cincea din Superligă.

14. Ana Bogdan, locul 59 mondial, a fost eliminată în primul tur al calificărilor la turneul de la Cincinnati. Ea a fost învinsă de belarusa Aliaksanda Sasnovici, locul 76 mondial, scor 6-3, 2-6, 6-1.

15. Vedetele NBA Tony Parker, Dirk Nowitzki, Dwyane Wade şi Pau Gasol, alături de legendarul antrenor al echipei San Antonio Spurs, Gregg Popovich, au intrat în US Basketball Hall of Fame. News.ro

16. PSG a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu Lorient, într-un meci contând pentru prima etapă din Ligue 1.

17. Programul transmisiunilor de luni:

  • 17:30 – Liga 2 – FC Argeș – CS Mioveni – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 18:00 – Saudi Pro League – Al Raed – Al Ittihad – Prima Sport 2
  • 21:00 – Saudi Pro League – Al Ettifaq – Al Nassr – Prima Sport 2
  • 20:30 – Superliga – Dinamo – FC Botoșani – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 22:00 – Premier League – Manchester United – Wolves – Prima Sport 3
  • 22:30 – La Liga – Atletico Madrid – Granada – Prima Sport 4
Ți-ar mai putea plăcea
Realul a luat Supercupa Spaniei I Cronica Sportiva
Pugilistul Cosmin Ģîrleanu s-a calificat la JO de la Tokyo I Cronica Sportiva

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău