Platformele de socializare online nu au reușit să stopeze campaniile de dezinformare ale Rusiei – Cronica de Tehnologie

1. Platformele de socializare online nu au reușit să stopeze campaniile de dezinformare ale Rusiei, iar influența acestora a crescut chiar în 2023, arată un studiu UE. Aceste campanii ating cele mai mari audiențe în rețelele deținute de Meta, și-au crescut influența pe X (Twitter) și au reușit să-și tripleze numărul de urmăritori pe Telegram. (BBC)

2. X va colecta datele publice și le va folosi în scopul antrenării modelelor lingvistice, cel mai probabil pentru noua companie a lui Elon Musk, xAI. Antreprenorul american dă asigurări că nu vor fi procesate datele private, precum mesajele directe trimise în cadrul platformei sociale. (TechCrunch)

3. Meta ar putea lansa versiuni fără reclame pentru Facebook și Instagram în Europa, disponibile pe baza unor abonamente lunare. Indiferent de numărul de abonați pe care versiunile fără reclame îi vor atrage, Meta crede că acestea vor avea rolul de a reduce îngrijorările autorităților europene în ceea ce privește intimitatea. (Profit.ro)

4. Mai multe mari companii de tehnologie, printre care Apple, Nvidia, Alphabet, Intel, Samsung și AMD, vor investi între $25 de milioane și $100 de milioane în Arm, când aceasta se va lista la bursă. SoftBank, care deține Arm, se așteaptă să atragă, prin listarea la bursă, între $50 și $55 de miliarde. (Reuters)

5. Samsung a prezentat primul nucleu pentru memorii DDR5 DRAM de 32Gb. Construit pe baza unui proces de fabricație de 12nm, acesta oferă o densitate mai mare și un consum mai mic de energie și va sta la baza memoriilor de 1 TB RDIMM pentru servere. (AnandTech)

6. AI-ul nu a reușit să oprească scăderea investițiilor în startup-urile din Statele Unite. Deși companiile de AI au atras $3.3 miliarde, în creștere cu 65%, investițiile în ansamblu au scăzut aproape cu jumătate în al doilea trimestru. (WSJ)

7. X (Twitter) va oferi funcții de comunicare audio și video, fără să fie necesar numărul de telefon. Acestea fac parte din planul lui Elon Musk de a transforma platforma socială într-o super aplicație, care să înglobeze un mare număr de facilități. (Profit.ro)

8. În iulie, IBM a semnat un contract în valoare de £54.7 milioane pentru a dezvolta o platformă biometrică (inclusiv cu recunoaștere facială) în Marea Britanie. Asta deși, încă din 2020, compania americană promisese că nu va mai opera în acest domeniu, din cauza posibilelor abuzuri care pot fi făcute folosind această tehnologie. (The Verge)

9. Pentru prima oară, o dronă autonomă a reușit să învingă într-o cursă FPV (first-person view) cei mai buni piloți umani. Numită Swift, aceasta a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea din Zurich, pe baza învățării consolidate într-un mediu simulat (prin încercare și eroare). (ArsTechnica)

10. Australia renunță să mai impună site-urilor pentru adulți folosirea tehnologiilor de verificare a vârstei, din cauza problemelor de securitate și intimitate. În schimb, se va lucra la un cod pentru a învăța părinții să folosească instrumentele de filtrare a conținutului, pentru a bloca accesul celor mici la site-urile pentru adulți. (The Guardian)

Ți-ar mai putea plăcea
Banca Centrală Europeană a lansat un sondaj public cu privire la emiterea unei versiuni digitale a monedei europene – Cronica de Tehnologie
Eforturile Suediei de a renunța la cash a lăsat oamenii vulnerabili la fraudele online – Cronica de Tehnologie