Portugalia și Maroc sunt ultimele echipe calificate în sferturile de finală ale Cupei Mondiale – Cronica Sportivă

1. Portugalia a făcut recital cu Elveția și a câștigat cu 6-1, în ultimul meci din ”optimile” Cupei Mondiale. Istvan Kovacs a fost arbitru de rezervă.

2. Echipa naţională a Marocului a produs o surpriză uriașă și a învins Spania în optimile de finală, scor 0-0 (3-0 la lovituri de departajare). Africanii merg în ”sferturile” Cupei Mondiale din Qatar.

3. Programul partidelor sferturilor de finală de la Campionatul Mondial din Qatar:

  • Vineri, 9 decembrie: Croația – Brazilia (17:00)
  • Vineri, 9 decembrie: Olanda – Argentina (21:00)
  • Sâmbătă, 10 decembrie: Maroc – Portugalia (17:00)
  • Sâmbătă, 10 decembrie: Anglia – Franța (21:00)

4. Sepsi Sfântu Gheorghe a învins formaţia FC Voluntari, scor 4-0 şi s-a calificat în ”sferturile” Cupei României, acolo unde a acces și FCU Craiova, care a câștigat cu 1-0, contra celor de la Petrolul Ploieşti. În celălalt meci din grupa A, Unirea Slobozia și Dinamo au terminat la egalitate, 3-3, ambele formații find eliminate din competiție.

5. Pele se simte mai bine, iar starea sănătăţii lui se ameliorează progresiv, a anunţat marţi spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, într-un comunicat remis presei. News.ro

6. Universitatea Cluj a anunțat că s-a despărțit de portarul Laurențiu Brănescu (28 de ani). Acesta a bifat doar două partide în acest sezon pentru ”șepcile roșii”.

7. David Popovici, multiplu campion european şi mondial la nataţie a ajuns la Melbourne pentru a participa la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt, care vor debuta pe 13 decembrie.

8. FC Argeş a bifat primul transfer al iernii. Formaţia lui Marius Croitoru l-a înregimentat pe fundaşul croat Mario Zebic (26 de ani).

9. Sârbul Novak Djokovic, care va putea participa la Australian Open, el primind viză pentru Australia, va concura înainte de grand slam la Adelaide International, turneu care va începe la 2 ianuarie. News.ro

10. Clubul Genoa, la care sunt legitimaţi Radu Drăguşin şi George Puşcaş, a anunţat că l-a eliberat din funcţie pe tehnicianul Alexander Blessin. News.ro

11. Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunţat că a convenit cu directorul naţionalelor şi academiei forului, Oliver Bierhoff, rezilierea contractului.

12. Politehnica Iaşi a anunţat că s-a despărţit de fotbalistul ucrainean Mihailo Plohotniuk, care a venit la echipă în luna ianuarie a acestui an.

13. Cuba, o putere a boxului mondial, a anunţat că femeile sunt autorizate din nou să boxeze, după decenii în care această practică a fost interzisă. News.ro

14. Selecţionerul Paulo Bento a anunţat că părăseşte naţionala Coreei de Sud, după eliminarea echipei de la Cupa Mondială din Qatar, în faza optimilor de finală.

15. Programul transmisiunilor zilei de miercuri:

  • 17:00 – Cupa Romaniei – FC Argeș – Universitatea Craiova – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 17:00 – Cupa Romaniei – Hermannstadt – Chindia Târgoviște – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 19:30 – Baschet Euro Cup – U BT Cluj-Napoca – Joventut Badalona – Prima Sport 3
  • 19:45 – Handbal M – CL – Pick Szeged – Kielce – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 20:00 – LaLiga 2 – Huesca – Andorra – Prima Sport 5
  • 20:00 – Cupa Romaniei – U Cluj – Rapid – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 20:00 – Cupa Romaniei – Farul Constanța- CFR Cluj – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 21:45 – Handbal M – CL – Porto – PSG – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 22:00 – LaLiga 2 – Tenerife – Alaves – Digi Sport 2, Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Arsenal și Barcelona s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor – Cronica Sportivă
Simona Halep – șapte ani fără întrerupere în top 10 mondial – Cronica sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău