Premierul Ciolacu refuză categoric o eventuală majorare a TVA-ului – Cronica dimineții

1. Guvernul are în vedere suprataxarea câștigurilor ”excepționale”, odată cu noua reformă fiscală care ar urma să fie adoptată anul viitor, în contextul în care premierul Ciolacu se exprimă categoric, la acest moment, împotriva unei eventuale majorări a TVA, chiar și cu un punct procentual. (Profit.ro)

2. Contracte publice în valoare de peste 10 mld. euro se află în licitaţie publică pe platforma SEAP – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi îşi caută executanţii. Infrastructură, spitale, clădiri pentru instituţii publice de învăţământ, dotarea cu energie termică a oraşelor sunt numai câteva dintre cele mai mari douăzeci de contracte de achiziţii publice aflate în acest moment în stadiul de licitaţie. În total, este vorba despre circa 650 de proiecte publicate în SEAP de la începutul anului până acum, proiecte a căror valoare cumulată ajunge la 67,6 miliarde de lei (peste 13 mld. euro). (Link)

3. România a început să exporte de la 1 iulie, pentru prima dată în ultimele 8 luni, gaze în Ucraina, ca urmare atât a surplusului de pe piața internă, cât și a nevoii de gaze pentru iarna viitoare a Kievului. (Profit.ro)

4. Șoferii care refuză testarea de către polițiști cu etilotestul sau drugtestul vor rămâne fără permisul de conducere până la primirea rezultatelor mostrelor biologice, prevede o ordonanță aprobată recent de Guvernul României. Până acum, perioada era de o zi. (EuropaLibera)

5. Vasile Bănescu și-a anunţat plecarea din funcţia de purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, începând de vineri. El precizează că decizia este exclusive personală. Funcţia de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei va fi preluată de Adrian Agachi, ”un tânăr, dar rafinat teolog, cu riguroase studii în Marea Britanie”. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Spania – Germania (ora 19:00) și Portugalia – Franța (ora 22:00) se joacă vineri, în sferturile de finală ale EURO 2024.

6. Premierul ungar Viktor Orban se va deplasa la Moscova azi, pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, la câteva zile după întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, a declarat o sursă guvernamentală ungară. (Digi24)

7. Partidul Laburist a obţinut joi o victorie zdrobitoare în alegerile legislatrive din Regatul Unit, care pune capăt unei perioade de 14 ani de putere conservatoare. Liderul laburist Keir Stârmer ar urma să fie noul premier al Regatului. Partidul Conservator (Tories) ar urma să obţină 131 de mandate – cel mai slab rezultat înregistrat de acesta de la începutul secolului XX. (News.ro)

8. Pentagonul insistă să obțină o scutirea din partea Congresului american, deoarece nu poate respecta legea care interzice agențiilor guvernamentale să semneze contracte cu furnizori care lucrează cu compania chineză Huawei. Legea a fost adoptată în 2019. (Bloomberg)

9. Guvernul chinez va limita la aproximativ 3 milioane de yuani ($412.000+) salariul anual maxim pe care îl poate primi un angajat în instituțiile financiare care au statul acționar. (SCMP)

10. Ministrul slovac al Culturii, Martina Šimkovičová, a dat vina pe minoritatea LGBTQ+ pentru scăderea ratei de fertilitate din Europa. (G4Media)

Fotografia dimineții – Coperta revistei The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Finanțelor: România are 35 la sută din populaţie în risc de sărăcie – Cronica dimineții
Guvernul estimează că 70% din cetățenii României ar putea fi implicați în campanie de vaccinare împotriva Covid-19 – Cronica dimineții