Președintele Iohannis vrea alegeri anticipate în primăvară – Cronica dimineții

1. Preşedintele Klaus Iohannis consideră că ar fi foarte bine ca alegerile anticipate să aibă loc în primăvara anului viitor. Iohannis spune că nu se aşteaptă ca PSD să fie de acord cu acest scenariu, precizând că această iniţiativă va continua, indiferent dacă social-democraţii sunt sau nu de acord. (News.ro)

2. Angela Merkel a îndemnat statele membre ale Uniunii Europene să-și pună de acord politicile față de China. Merkel a atras atenția cu privire la ”efectele dezastruoase” ale faptului de a acționa singuri în această perioadă de tensiuni cu privire la drepturile omului și tehnologii în domeniul telecomunicațiilor. (Profit.ro)

3. Președintele Trump a semnat rezoluția care susține democrația în Hong Kong și implicit protestatarii ieșiți în strada de peste 6 luni. Decizia vine după ce Trump și-a exprimat rezervele, considerând că semnarea unui astfel de document ar putea afecta negocierile comerciale dintre SUA și China. (WSJ)

4. Cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România din cauză că avem un grad de intermediere scăzut, iar profitul se face din marjă, a afirmat Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR. (Libertatea)

Promo: Oferte exclusive de la BMW Auto Cobălcescu. Livrare imediată, TVA & Roți de iarnă cadou. (Link)

5. Rata naşterilor prin cezariană a depăşit 60%, a atenţionat senatorul Emanuel Botnariu, membru al Comisiei pentru sănătate publică din Camera superioară a Parlamentului. (G4Media)

6. Guvernul nu intenționează să plafoneze valoarea punctului de amendă la 145 de lei și în 2020. În acest caz, punctul de amendă va ajunge la 223 de lei (10% din salariul minim brut) și va genera o creștere cu peste 50% a amenzilor rutiere. (Automarket)

7. Toshiba Corp. a anunțat dezvoltarea unei tehnologii care permite detectarea a 13 tipuri de cancer, dintr-o singură picătură de sânge, cu o precizie de 99%. (Link)

8. Astronomii au descoperit o enormă gaură neagră în Calea Lactee, atât de mare încât pune în discuție teoriile existente privind evoluția stelelor. LB-1, o gaură neagră situată la 15.000 de ani lumină de Terra, și pe care revista Nature o descrie pentru prima oară, are o masă de 70 de ori mai mare decât cea a Soarelui. (Hotnews)

9. Manchester City a devenit cel mai valoros club de fotbal din lume după ce fondul de investiții Silver Lake a plătit $500 milioane pentru a prelua 10+% din club. Investiția a fost făcută la o evaluare de $4,8 miliarde. (FT)

10. O fermă din apropierea Moscovei, care folosește căști de realitate virtuală pe vacile deținute, susține că acestea sunt mai relaxate și dau mai mult lapte. (Profit,ro)

Fotografia dimineții vine din Albania, după cutremurul de 6,4 grade. Valdrin Xhemaj/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Educației: Sunt „total de acord” cu varianta ca elevii să-și facă testele de salivă singuri – Cronica dimineții
Dobânzile practicate de bănci la credite au scăzut semnificativ în aprilie – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău