Prima exoplanetă descoperită de telescopul spațial James Webb este asemănătoare cu Pământul – Cronica Spațială

1. Telescopul spațial James Webb a identificat prima sa exoplanetă. Aceasta se află în constelația Octans, la o distanță de 41 de ani-lumină de Pământ, și a primit numele LHS 475 b. Descoperirea este importantă datorită faptului că exoplaneta are dimensiuni foarte apropiate de Pământ (99% din diametrul planetei noastre), iar cele mai multe exoplanete descoperite până acum au dimensiuni mult mai mari. De altfel, cercetătorii consideră că telescopul James Webb va contribui la descoperirea a numeroase exoplanete de dimensiuni asemănătoare. (ESA)

2. O altă exoplanetă de dimensiuni asemănătoare cu Pământul a fost descoperită cu ajutorul telescopului Transiting Exoplanet Survey Satellite operat de NASA. Exoplaneta face parte din sistemul solar TOI 700 din constelația Dorado, aflată la circa 100 de ani-lumină de Pământ. Exoplaneta TOI 700 e a devenit astfel a patra exoplaneta identificată în acest sistem, dintre care una este la rândul ei asemănătoare cu Pământul. (NASA)

3. Astronomii au descoperit un sistem binar în care cele două stele au o masă foarte mică și sunt atât de reci încât nici nu ar fi vizibile cu ochiul liber. În plus, sunt atât de apropiate încât orbitează una în jurul celelilalte în numai 20 de ore. Sistemul binar a primit numele LP 413-53AB. (EarthSky)

4. Astronomii de la The Royal Astronomical Society au identificat 8 stele foarte fierbinți, toate cu o temperatură mai mare de 100.000 de grade Celsius. Cea mai fierbinte dintre cele 8 stele noi descoperite are o temperatură de 180.000 de grade Celsius. Comparativ, Soarele are o temperatură de 5.800 de grade Celsius. (EarthSky)

5. Astronomii au descoperit o serie de stele din clusterul Virgo care din punct de vedere tehnic se află în galaxia Calea Lactee, dar pe de altă parte sunt la jumătatea distanței față de galaxia Andromeda. Descoperirea generează noi discuții între cercetători cu privire la “granițele” galaxiilor. (Universe Today)

6. O stea pe nume Gaia17bpp a început să strălucească din nou după o eclipsă de 7 ani care a fost provocată de un nor de praf care înconjoară o stea foarte apropiată. Descoperirea sugerează că steaua face parte dintr-un tip de sistem binar foarte rar întâlnit în Univers, unul compus dintr-o stea de mari dimensiuni și o stea mică, dar înconjurată de praf stelar. Datele arată că cele două stele orbitează una în jurul celeilalte timp de 1000 de ani, motiv pentru care încheierea unei astfel de eclipse reprezintă un eveniment pe care astronomii îl pot observa o singură dată în viață. (Space)

7. Astronomul Adrian Sonka a publicat un ghid despre fenomenele astronomice care vor fi vizibile pe cer în anul 2023. Printre ele se numără o cometă, planeta Venus sau o eclipsă de Lună prin penumbră care va fi vizibilă în 5 mai. (Adrian Sonka)

8. China nu a reușit să restabilească contactul radio cu sonda spațială și roverul din cadrul misiunii marțiene Tianwen-1. Roverul Zhurong a intrat în hibernate în 18 mai, însă ar fi trebuit să reînceapă activitatea în luna decembrie, întrucât în zona în care se află pe suprafața planetei Marte a început primăvara. Până acum, cercetătorii chinezi nu au reușit însă să contacteze roverul. Ca ultimă soluție, ei au încercat să ia legătura cu roverul prin intermediul sondei spațiale Tianwen-1, însă au descoperit că nici aceasta nu răspunde la comenzi. (SpaceNews)

9. Rusia a decis să trimită o navetă spațială Soyuz MS-23 pentru recuperarea celor trei astronauți (doi ruși și un american) care nu pot reveni pe Pământ de pe Spatia Spațială Internațională după o defecțiune tehnică la navetă spațială andocată în prezent. Misiunea va avea loc în 20 februarie. Inițial, această navetă ar fi trebuit să ducă alți trei astronauți pe ISS în luna martie, însă acum va pleca fără echipaj la bord. (The Guardian)

10. Virgin Orbit a eșuat în tentativa de a plasa nouă sateliți pe orbita Pământului, în ceea ce ar fi reprezentat prima lansare a rachete în spațiu de pe teritoriul Marii Britanii. Racheta a fost transportată în spațiu cu ajutorul unui avion Boeing 747 modificat, iar motoarele sale s-au aprins la o înălțime de 10 kilometri, însă nu a ajuns pe orbita Pământului din cauza unei anomalii tehnice. (Virgin Orbit)

Ți-ar mai putea plăcea
Patru sateliți ai planetei Uranus ar putea avea oceane lichide – Cronica Spațială
Roverul Perseverance începe să caute urme de viață pe planeta Marte – Cronica Spațială

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău