Primele trailere pentru sezonul 2 al serialului House of the Dragon – Cronica de Divertisment

1. Thrillerul „Sleeping Dogs” („Fantomele trecutului”) cu Russell Crowe în rolul principal are astăzi premiera la cinema. Un fost detectiv criminalist cu pierderi de memorie este forțat să revină asupra unui caz pe care nu și-l mai amintește și descoperă o rețea sinistră de secrete îngropate.

2. Fanii filmelor horror pot urmări pe marile ecrane producția „Immaculate” („Imaculata”), în care o femeie devotată bisericii este primită cu căldură la o mănăstire din Italia rurală. Tânăra călugăriță începe treptat să înțeleagă că noua ei casă ascunde secrete întunecate și înfiorătoare.

3. Cei mici pot vedea la cinema animația „Best Birthday Ever” („Cea mai frumoasă zi de naștere”), în care un iepuraș pornește într-o aventură împreună cu cea mai bună prietenă a sa.

4. Filmul românesc „Băieții buni ajung în Rai” este disponibil pe marile ecrane din acest weekend. Un bărbat de 41 de ani moare într-un accident de mașină și ajunge în Paradis pe o plajă pustie unde vremea e mereu caldă, iar berea mereu rece. În curând află că aici este și fata de care era îndrăgostit în liceu.

5. Drama europeană „Io capitano” („Eu căpitan”) are de asemenea premiera la cinema și spune povestea călătoriei pline de aventuri a lui Seydou și Moussa, doi tineri care pleacă din Dakar sperând să ajungă în Europa.

6. Filmul dramatic „Shirley” este disponibil de astăzi pe platforma Netflix. Producția spune povestea politicianei Shirley Chisholm, care în 1972 a devenit prima femeie de culoare care a candidat la alegerile prezidențiale din Statele Unite.

7. Noul serial „The Baxters” poate fi urmărit pe platforma Amazon Prime Video începând de joi, 28 martie. Bazat pe seria de romane cu același nume scrisă de Karen Kingsbury, serialul o are în centrul atenției pe Kari, care descoperă că soțul unei profesoare are o relație secretă cu una dintre studentele sale.

8. Mini-seria „Palm Royale” este disponibilă din această săptămână pe platforma Apple TV+. Acțiunea se petrece în 1969, când o femeie ambițioasă încearcă să-și asigure locul în cea mai exclusivistă societate din Statele Unite: Palm Beach.

9. HBO Max a publicat primele două trailere pentru al doilea sezon al serialului „House of the Dragon” („Casa Dragonului”). Cu această ocazie, platforma a anunțat că noul sezon va putea fi urmărit începând din 17 iunie.

Trailer 1:

Trailer 2:

10. Platforma de streaming HBO Max își va schimba numele în Max și pe teritoriul României începând din 21 mai. Noua platformă Max va include și un pachet contra-cost Sports Add-On care va avea transmisiuni sportive în direct, printre care se numără Jocurile Olimpice de la Paris, cele patru turnee de tenis de Grand Slam, Turul Franței la ciclism sau Cursa de 24 de ore de la Le Mans. În plus, pachetul va oferi și posturile de televiziune Eurosport 1 și Eurosport 2, care deține drepturile pentru competițiile menționate mai sus. Pentru moment, HBO Max nu a anunțat prețul pachetului dedicat sportului. (Warner Bros. Discovery)

Ți-ar mai putea plăcea
Astăzi începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – Cronica de Divertisment
Al patrulea sezon „True Detective”, pe HBO Max din 14 ianuarie – Cronica de Divertisment

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău