Rafael Nadal a anunțat că nu va mai juca deloc în 2021 – Cronica Sportivă

1. Ieri, în primele două meciuri din etapa a șasea din Liga 1 Casa Pariurilor, s-au consemnat următoarele rezultate:

-Academica Clinceni a câștigat primul punct în acest sezon, după un 2-2 pe terenul celor de la Chindia Târgoviște. Pentru Chindia au marcat Popadiuc ’17 şi Florea ’57, iar pentru Academica a înscris Cascini ‘9, ’90+3 (Video); 

-Farul Constanța a reușit o victorie categorică cu Dinamo, pe care au învins-o cu 3-0, grație unei „duble” a lui Jefte și a unui gol marcat de George Ganea. Al doilea gol înscris de Jefte este, până acum, golul campionatului: spaniolul a marcat cu un șut de la aproximativ 60 de metri (Video).

2. În clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor, CFR Cluj este pe primul loc, cu 15 puncte, urmată de Rapid București și FC Botoșani, cu 13 puncte fiecare. Pe ultimele patru locuri, se află FC Argeș, Sepsi Sf. Gheorghe și Gaz Metan, cu 4 puncte fiecare, respectiv Academica Clinceni, cu 1 punct.

Astăzi se dispută încă două meciuri, respectiv: CS Universitatea – Gaz Metan Mediaș (de la ora 18.30) și FC Argeș – CFR Cluj (de la ora 21.30). 

3. Astăzi se vor disputa șase meciuri în Liga 2 Casa Pariurilor, după următorul program:

-de la ora 11.00: Dacia Unirea Brăila – Astra Giurgiu, Dunărea Călărași – FC Buzău, Ripensia – FC Brașov, Unirea Constanța – Poli Timișoara, Unirea Dej – CSC Șelimbăr;

-de la ora 16.00: Poli Iași – U Cluj. 

În clasament, Hermannstadt este pe primul loc, cu 10 puncte, urmată de patru echipe cu 9 puncte (Unirea Slobozia, CSA Steaua, U Cluj și Concordia Chiajna).

4. Michael Storer (DSM) a obținut prima sa victorie într-un mare tur, după ce s-a impus în etapa a 7-a din Turul Spaniei la ciclism. Carlos Verona (Movistar) și Pavel Sivakov (Ineos) au completat podiumul. Primoz Roglic a rămas lider al clasamentului general, la numai 8 secunde peste Felix Grossschartner. (Eurosport)

5. Rafael Nadal (35 de ani, 4 ATP) a anunțat că nu va mai juca deloc în 2021. Astfel, ibericul ratează turneul de la US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, dar și celelalte competiții la care trebuia să participe în acest an. El se alătură unor jucători precum Roger Federer și Dominic Thiem, accidentați, care nu vor mai juca în 2021. (Gsp.ro)

6. Naţionala de baschet feminin a României şi-a aflat adversarele din preliminariile CE 2023, iar cea masculină grupa din prima fază a calificărilor la CE 2025: la feminin, România va juca în grupa C, cu Spania, Ungaria şi Islanda; în precalificările la Campionatul European masculin din 2025, România va juca în grupa B, cu Luxemburg şi Albania. (News.ro)

7. Florentin Pera, fostul antrenor al SCM Rm. Vâlcea, care pregătește în acest sezon campioana Rusiei, ȚSKA Moscova, a obținut cu noua sa echipă primul trofeu, Cupa Federației Ruse, la care au participat șase echipe. În finală, echipa moscovită a trecut cu 28-26 de Lada Togliatti. (Gsp.ro)

8. Surprize uriașe la British Open, turneul de snooker din această săptămână: după ce campionul mondial, Mark Selby, a fost eliminat acum două zile, Judd Trump și John Higgins au părăsit și ei competiția ieri. Eliminarea prematură a lui Trump face ca englezul să piardă poziția de lider mondial, care va fi ocupată de Mark Selby. (Eurosport)

9. Dennis Man a marcat un gol în remiza obținută de Parma pe terenul lui Frosinone, scor 2-2, în prima etapă din Serie B, liga a doua din Italia. Valentin Mihăilă, celălalt român din lotul Parmei, nu a jucat în acest meci, recuperându-se după o accidentare. (Gsp.ro)

10. Astăzi începe etapa a doua din Premier League, campionatul de fotbal al Angliei, cu meciul Liverpool – Burnley, de la ora 14.30. Etapa cu numărul doi ne aduce în față și North West London Derby, Arsenal – Chelsea, duminică de la 18:30, unde Chelsea pornește ca favorită, mai ales că Lukaku va redebuta la formația lui Tuchel. (Tackle.ro)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 14.30 – Liverpool – Burnley, Premier League – Eurosport 1

-ora 15.55 – Turul Spaniei, ciclism – Eurosport 2

-ora 16.00 – Poli Iași – U Cluj, Liga 2 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 16.30 – Freiburg – Dortmund, Bundesliga – Digi Sport 4, Look Sport

-ora 16.30 – Hertha Berlin – Wolfsburg, Bundesliga – Look Sport 3

-ora 17.00 – Manchester City – Norwich, Premier League – Eurosport 1

-ora 18.00 – WTA Cincinnati, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 18.30 – Universitatea Craiova – Gaz Metan, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 19.30 – Leverkusen – Monchengladbach, Bundesliga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport 2

-ora 19.30 – Inter – Genoa, Seria A – Digi Sport 4, Telekom Sport 2, Look Sport+

-ora 19.30 – Brighton – Watford, Premier League – Eurosport 1

-ora 19.30 – Verona – Sassuolo, Seria A – Telekom Sport 4, Look Sport 3

-ora 20.30 – România – Suedia, CE volei feminin – Telekom Sport 3

-ora 20.30 – Espanyol – Villarreal, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport

-ora 21.30 – FC Argeș – CFR Cluj, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 21.45 – Empoli – Lazio, Seria A – Telekom Sport 2, Look Sport 2

-ora 22.00 – St. Etienne – Lille, Ligue 1 – Digi Sport 4

-ora 23.00 – Athletic Bilbao – Barcelona, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport

Ți-ar mai putea plăcea
Farul Constanța, victorie cu HJK Helsinki, în play-off-ul Conference League – Cronica Sportivă
PSG, Bayern Munchen si Benfica sunt din nou campioane – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău