Rafila: În 10 zile, România va intra pe un trend descrescător al acestui val pandemie – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că în 10 zile România va intra pe un trend descrescător al acestui val pandemie, estimând că săptămâna viitoare vom depăşi 40.000 de cazuri zilnic. (News.ro)

2. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a declarat că testarea copiilor de două ori pe săptămână face diferenţa între a închide şcoala şi a o ţine deschisă, menţionând că prin această metodă pot fi oprite focarele de COVID-19. (G4Media)

3. Aproape jumătate dintre cele 3.681 de persoane vaccinate cu prima doză, așa cum apar în raportarea de ieri, sunt copii de 5-11 ani. (G4Media)

4. Inflaţia se va menţine ridicată la nivel mondial în acest an, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters în rândul economiştilor. Percepţia reprezintă o schimbare majoră comparativ cu numai trei luni în urmă, când majoritatea economiştilor erau de partea bancherilor centrali în opinia lor că o accelerare a inflaţiei, determinată parţial de blocajele de aprovizionare legate de pandemie, ar fi tranzitorie. (Profit.ro)

Din Cronica Spațială: Astronomii au detectat unde radio misterioase nemai întâlnite până acum care provin de la numai 4.000 de ani lumină distanță. Undele radio provin de la o sursă de lumină la un interval de exact 18.18 minute și au o durată cuprinsă între 30 și 60 de secunde. Până în prezent, astronomii nu au reușit să înțeleagă sursa de proveniență a semnalului radio, întrucât datele nu corespund niciunui tip de obiect astronomic cunoscut. Sursa de lumină a primit și un nume criptic: GLEAM-X J162759.5-523504.3. (Science Alert)

5. Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România şi să-şi asume responsabilitatea de a constitui o forţă internaţională pentru apărarea acestei ţări membre a NATO care se învecinează cu Ucraina, dacă Alianţa Nord-Atlantică va decide aceasta, a declarat sâmbătă ministrul francez al apărării, Florence Parly. (Hotnews)

6. Președintele ucrainian Volodimir Zelenski a criticat Statele Unite, spunând că panica răspândită de americani, despre o invazie iminentă a Rusiei, afectează economia țării. (Bloomberg)

7. Prețul mediu al caselor noi din SUA a scăzut, în decembrie, la $377.700. Este a doua lună consecutivă de scădere. (Link)

8. Divizia din SUA a celor de la T-Mobile își va concedia toți angajații care nu fac dovada vaccinării, cu schema completă, împotriva Covid-19 până pe 2 aprilie. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Jucătoarea australiană Ashleigh Barty, locul I WTA, a învins-o, sâmbătă, pe Danielle Collins din SUA, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, scor 6-3, 7-6 (7/2) şi a câştigat în premieră Australian Open. Australianca a câştigat al treilea grand slam din carieră, după ce s-a impus la Roland Garos, în 2019, şi la Wimbledon, în 2021. Ea nu a pierdut niciun set la Australian Open şi devine prima sportivă din Australia care câştigă acest grand slam din 1978, de la Christine O’Neill. News.ro

9. Două asistente medicale din New York sunt acuzate că au câștigat $1,5 milioane din vaccinarea “la chiuvetă”. Cele două ar fi câștigat acești bani în doar trei luni, între noiembrie 2021 și ianuarie 2022. Tarifele practicate erau de $220 pentru un adult și $85 pentru un copil. (CNBC)

10. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că are un singur regret, că nu a reuşit să ducă la capăt reformele propuse deoarece succesul economic s-ar fi văzut şi în buzunarele românilor. Fostul premier a mai spus că anul trecut a fost cel mai bun din punct de vedere economic din istoria României. (News.ro)

Fotografia dimineții – Coroane de flori la Memorialul Evreilor Uciși din Europa, aflat la Berlin, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Markus Schreiber/AP:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul a alocat 1 miliard de lei pentru despăgubirea HoReCa – Cronica dimineții
China devine prima țară din lume care a conectat un reactor nuclear de mici dimensiuni la rețeaua electrică – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău