Ransomware-ul a generat venituri de cel puțin $350 de milioane anul trecut pentru hackeri – Cronica de Tehnologie

1. Prima mașină Apple ar putea avea la bază platforma electrică E-GMP, lansată recent de Hyundai. E-GMP are o autonomie de 500 de kilometri și se încarcă până la 80% din capacitate în doar 18 minute. Viteza maximă este de 260 km/h, iar accelerarea până la 100 km/h se face în 3,5 secunde. Apple ar urma să-și promoveze autoturismul drept „very high-end” și să-l vândă la un preț mult mai mare decât modelele concurente. (Profit.ro)

2. SpaceX nu a avut aprobarea autorităților americane pentru primul test de zbor la mare altitudine al rachetei Starship, care a avut loc în decembrie 2020 și s-a soldat cu explozia acesteia.  Compania spațială nu a primit undă verde pentru depășirea nivelului maxim de risc, dar a mers mai departe cu misiunea. (Bloomberg)

3. Jeff Bezos nu se retrage, după renunțarea la funcția de CEO Amazon, ci se va ocupa, din poziția de Executive Chairman, de mai multe proiecte ale companiei. Într-o scrisoare adresată angajaților, Bezos menționează Day 1 Fund, Bezos Earth Fund, Blue Origin și The Washington Post. (Amazon)

4. Google Cloud și-a crescut veniturile cu 46%, la $13,1 miliarde, în anul fiscal 2020, însă asta cu o pierdere de $5.6 miliarde, mai mare cu 21% decât acum un an. Pierderile diviziei de cloud a Google au tot crescut în ultimii ani, de la $4.3 miliarde în 2018 și $4.6 miliarde în 2019. (TechCrunch)

5. Amazon Web Services a înregistrat venituri de $12.74 miliarde în ultimul trimestru, de la $9.95 miliarde în urmă cu un an, însă puțin sub așteptări. Cu un profit de $3.56 de miliarde în ultimul trimestru, divizia de cloud generează acum 52% din întregul profit Amazon. Pe tot anul, AWS a avut un profit de $13.5 miliarde. (CNBC)

6. Interzicerea anonimatului online nu va rezolva problema dezinformării și ar contraveni constituției SUA, susține o opinie pe unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului, care arată cum inclusiv personalitățile și politicienii răspândesc știri false prin conturile proprii de pe rețelele sociale, neverificând informațiile înainte de publicare. (Techdirt)

7. Ransomware-ul a generat venituri de cel puțin $350 de milioane anul trecut pentru hackeri, în creștere cu peste 300% față de 2019. Ryuk, Maze și Doppelpaymer au fost rețelele care au câștigat cei mai mulți bani anul trecut în urma atacurilor de acest tip. (ZDNet)

8. Boston Dynamics a lansat Spot Enterprise, o nouă versiune a robotului Spot, care, acum, este dotat cu un suport de încărcare pe care-l folosește singur pentru a se realimenta. Alte noutăți sunt platforma Scout, care va putea fi folosită pentru controlarea de la distanță, dintr-un browser, a robotului și un nou braț pe care acesta îl poate folosi pentru a manipula diverse obiecte. (The Verge)

9. Primele recenzii arată că versiunea de smartphone a sistemului de operare HarmonyOS, dezvoltat de Huawei, nu este altceva decât o clonă de Android. HarmonyOS, pe care producătorul chinez îl promovează drept un sistem de operare complet diferit, reprezintă soluția Huawei pentru embargoul impus pe partea software de SUA. (ArsTechnica)

10. Cercetătorii chinezi au creat un model biologic pentru producerea exoscheletelor, care se inspiră de la artropode și încearcă să reproducă caracteristicile acestora – corpuri segmentate și părți îmbinate câte două etc. Exoscheletele pot suplini membrele umane rupte și pot îmbunătăți capacitatea celor funcționale, permițând purtătorului, spre exemplu, să ridice greutăți mult mai mari decât pot suporta proprii mușchi. (Techxplore)

Ți-ar mai putea plăcea
TikTok a rezolvat o vulnerabilitate prin care atacatorul putea dobândi acces la conturi – Cronica de Tehnologie
În prima jumătate a anului, vânzările de NFT-uri au ajuns la $2.5 miliarde – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău