Rapyd cumpără PayU cu $610 milioane de la Prosus, acționarul majoritar al eMag și OLX – Cronica de Tehnologie

1. Rapyd cumpără PayU cu $610 milioane de la Prosus, acționarul majoritar al eMag și OLX. PayU GPO furnizează soluții avansate de plată în e-commerce pentru comercianții globali din peste 30 de țări din America Latină, Europa Centrală și de Est și Africa, inclusiv în România. (Profit.ro)

2. Meta va cere consimțământul utilizatorilor din Uniunea Europeană pentru targetarea cu publicitate pe baza activității digitale, probabil începând din luna octombrie. În prezent, această targetare se face implicit, utilizatorul trebuind să parcurgă o procedură lungă și complicată pentru a opta să nu fie targetat astfel cu reclame. (News.ro)

3. Platforma virtuală de sănătate Amazon Clinic este acum disponibilă la nivel național în Statele Unite, după lansarea din noiembrie anul trecut. Aceasta pune în legătură pacienții cu servicii de telemedicină precum Curai Health, Hello Alpha, SteadyMD și Wheel, putând fi folosită pentru afecțiuni simple, de la migrene la acnee. (CNBC)

4. Rusia a adoptat o lege care obligă platformele online să verifice identitatea utilizatorilor prin intermediul unor sisteme autorizate. Din decembrie, când aceasta va intra în vigoare, îndrumările la folosirea VPN-urilor vor deveni ilegale, la fel ca și companiile de găzduire care nu sunt aprobate de autorități. (TorrentFreak)

5. Meta urmează să lanseze chatboți cu personalități multiple luna viitoare. Aceștia vor fi integrați în platformele sociale ale companiei și vor putea răspunde în moduri și la nevoi diferite. Spre exemplu, unul dintre viitorii chatboți va oferi sfaturi pentru călătorii. (Profit.ro)

6. CEO-ul Binance, Changpeng Zhao, a încercat să lichideze divizia americană, într-o tentativă de a proteja restul companiei de investigațiile autorităților. Pentru asta, era nevoie de votul unanim al consiliului director, la care nu s-a ajuns, după ce s-a opus CEO-ul Binance.US, Brian Shroder. (The Information)

7. Meta a început să blocheze știrile în Canada pe Facebook și Instagram. Decizia vine după adoptarea unei legi care obligă platformele online să negocieze plătirea publicațiilor pentru știrile afișate. Se așteaptă ca și Google să anunțe o măsură similară. (News.ro)

8. Autoritatea pentru concurență din Marea Britanie a reînceput negocierile cu Microsoft pe tema achiziționării Activision Blizzard. Acestea ar putea duce la o schimbare a deciziei anterioare de blocare a tranzacției. FT

9. Apple a eliminat peste 100 de aplicații care folosesc funcții de AI generativ în China. Asta în contextul în care din 15 august intră în vigoare un set de reguli care prevăd că soluțiile de inteligență artificială trebuie să obțină o licență specială pentru a putea opera în această țară. (TechCrunch)

10. Mamografia asistată de inteligența artificială în vederea detectării cancerului la sân este cel puțin la fel de bună precum cea realizată (doar) de radiologi, arată un studiu interimar, la care au participat peste 80.000 de femei. În cazul procedurii asistate de AI, rata de detecție a bolii a fost de 6 la 1.000 de investigații, peste rata procedurii obișnuite, de 5 la 1.000. (MedicalXpress)

Ți-ar mai putea plăcea
SUA au confiscat Bitcoin în valoare de aproximativ $3,6 miliarde – Cronica de Tehnologie
Oamenii de știință au creat o serie de roboți capabili să învețe singuri și să se adapteze – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău