Real Madrid – Liverpool este finala Ligii Campionilor – Cronica Sportivă

1. Real Madrid – Liverpool este finala ediţiei 2021/2022 a Ligii Campionilor. Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a reuşit un nou miracol pe Santiago Bernabeu, învingând, miercuri, cu 3-1 (0-0, 2-1), după prelungiri, pe Manchester City, în manşa a doua a semifinalelor, după 3-4 în Anglia. City a condus cu 1-0, după reuşita lui Mahrez din minutul 73. În minutele ‘90 şi ‘90+1, Rodrygo a întors scorul şi a trimis partida în prelungiri. Benzema a pecetluit calificarea, cu un gol din penalti, în minutul 95. Liverpool a ajuns în ultimul act, după 2-0 pe teren propriu şi 3-2 în deplasare, marţi, cu Villarreal. Finala este la 28 mai pe Stade de France. Real are 16 finale şi 13 trofee, iar Livepool, nouă finale şi şase trofee, în Liga Campionilor. News.ro

2. Tehnicianul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a devenit antrenorul cu cele mai multe finale ale Ligii Campionilor în palmares, cinci (2003, 2005 şi 2007 cu AC Milan, 2014 şi 2022 cu Real, trei trofee). Câte patru finale au Marcelo Lippi, Alex Ferguson şi Jurgen Klopp, iar Pep Guardiola rămâne cu trei.

3. Joi vor fi stabilite şi finalele Ligii Europa şi Conference League. Manşa a doua a semifinalelor Ligii Europa programează jocurile Eintracht Frankfurt – West Ham United (2-1, în tur) şi Glasgow Rangers – RB Leipzig (0-1). În faza similară a Conference League se dispută partidele AS Roma – Leicester (1-1) şi Olympique Marseille – Feyenoord (2-3). Toate jocurile încep la ora 22.00.

4. Simona Halep, locul 21 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, în numai 67 de minute de joc, de Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open. Jabeur va evolua în semifinale cu Ekaterina Alexandrova (Rusia), locul 45 WTA, care a întrecut-o, cu scorul de 6-4, 6-3, pe Amanda Anisimova (SUA), locul 33 WTA. În alte meciuri din sferturi s-au înregistrat rezultatele Jill Teichmann (Elveţia), locul 35 WTA – Anhelina Kalinina (Ucraina), locul 37 WTA, scor 6-3, 6-4, şi Sara Sorribes Tormo (Spania), locul 47 WTA – Jessica Pegula, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 12, scor 4-6, 2-6.

5. Simona Halep a mulţumit echipei sale după primul turneu la care a participat alături de noii ei colaboratori. “Prima mea săptămână împreună cu noua mea echipă şi deja abia aştept să vină multe altele. Mulţumesc Patrick Mouratoglou, Theo Cercel, Arnaud Restifo, Candice Gohier pentru că mă susţineţi indiferent ce se întâmplă”, a scris Halep pe Instagram.

6. Casa Sotheby’s a anunţat, miercuri, că tricoul purtat de Diego Maradona în meciul în care a marcat cu “Mâna lui Dumnezeu” a fost vândut în schimbul sumei de 7.142.500 de lire sterline (9.284.536 dolari), un record pentru un articol legat de sport. Precedentul record, de 5,6 milioane de dolari, a fost stabilit în 2019 la vânzarea unui tricou purtat de legenda baseballului, Babe Ruth, în anii 1920. News.ro

7. Formaţia Universitatea Cluj a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa CSA Steaua, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor. Tot miercuri, Unirea Slobozia a remizat, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Concordia Chiajna. Meciul Hermannstadt – Petrolul se va disputa joi, de la ora 20.00. Clasament: 1. Petrolul – 58 de puncte, 2. Universitatea Cluj – 57, 3. Hermannstadt – 56, 4. CSA Steaua – 46, 5. Concordia Chiajna – 41, 6. Unirea Slobozia – 40.

8. SCM Râmnicu Vâlcea va evolua cu CS Rapid Bucureşti, în semifinalele Cupei României la handbal feminin, s-a stabilit, miercuri, în urma tragerii la sorţi. În cealaltă semifinală se vor întâlni învingătoarea din meciul CSM Bucureşti – Gloria Bistriţa (15 mai) şi CS Măgura Cisnădie. Meciurile vor avea loc la 21 şi 22 mai. Tot miercuri, a avut loc şi tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României la masculin, fiind stabilite jocurile Minaur Baia Mare – CS Dinamo şi Dobrogea Sud – CSA Steaua. Partidele vor avea loc la 14-15 mai.

9. Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu şi la care joacă Alexandru Mitriţă, a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Olympiacos Pireu, într-un meci din play-off-ul campionatului Greciei. Ca urmare a acestui rezultat, Olympiacos a câştigat titlul de campioană cu numărul 47. Mitriţă a jucat până în minutul 75. Olympiacos este lider în clasament, cu 76 de puncte, în timp ce PAOK este pe doi, cu 60 de puncte.

10. Rafael Nadal, locul 4 ATP şi cap de serie numărul 3, a câştigat, miercuri, cu scorul de 6-1, 7-6 (4), partida cu sârbul Miomir Kecmanovici, locul 32 ATP, din turul al doilea al Madrid Open, în care spaniolul a fost direct acceptat. Acesta a fost primul meci jucat de Nadal după accidentarea suferită la Indian Wells, în martie. În optimi, el va evolua cu belgianul David Goffin, locul 60 ATP, venit din calificări. Şi Carlos Alacarz, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 7, e în optimi, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Nikoloz Basilaşvili din Georgia, locul 27 ATP. Tânărul de 18 ani va evolua în faza următoare cu britanicul Cameron Norrie, locul 11 ATP şi cap de serie numărul 9. Jucătorul britanic Andy Murray, locul 78 ATP, beneficiar al unui wild card, l-a întrecut, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-2, pe canadianul Dennis Shapovalov, locul 16 ATP şi cap de serie numărul 14, şi va avea parte în optimi de o întâlnire ca în vremurile lui bune, cu sârbul Novak Djokovici, locul I ATP. Va fi meciul cu numărul 37 între cei doi, scorul fiind de 25-11 pentru Djokovici. Ultima dată, eis-au întâlnit în 2017, în finala de la Doha, când s-a impus sârbul.

11. Tenismenul rus Daniil Medvedev, locul 2 ATP, a început antrenamentele pe zgură la Academia Mouratoglou de pe Coasta de Aur, după o operaţie de hernie suferită la începutul lunii aprilie. Din cauza operaţiei, rusul a ratat participarea la turneele de 1.000 de puncte de la Monte Carlo şi Madrid. El este înscris pentru turneul de la Roma, tot de masters series, care va avea loc săptămâna viitoare, dar obiectrivul său principal va fi participarea la Roland Garros, al doilea grand slam al anului.

12. FIFA a anunţat, miercuri, că ultimele meciuri de baraj pentru Cupa Mondială din acest an vor avea loc în Qatar, ţara care găzduieşte turneul final. La 13 iunie, câştigătoarea play-off-ului AFC dintre Australia şi Emiratele Arabe Unite (programat la 7 iunie) va întâlni Peru, locul cinci în calificările Conmebol. O zi mai târziu, la 14 iunie, Costa Rica, locul patru în calificările Concacaf, va juca împotriva naţionalei din Noua Zeelandă, campioana Oceaniei. Şi din Europa mai urmează să fie decisă o calificată la CM. FIFA a amânat din cauza războiului din Ucraina pentru 1 iunie meciul Scoţia – Ucraina de pe traseul A al play-off-ului pentru CM. Partida va avea loc la Glasgow. Învingătoarea acestui joc va întâlni, la 5 iunie, la Cadriff, Ţara Galilor, iar învingătoarea va merge la turneul final.

13. Internaţionalul german al echipei FC Barcelona, Marc-Andre Ter Stegen, nu va juca în iunie în meciurile Germaniei din Liga Naţiunilor. “Din cauza accidentărilor, el nu a putut profita de pauzele de vară pentru a se reface în ultimii doi ani. În special în perspectiva Cupei Mondiale din Qatar, am fost ambii de acord că este importantă o pauză în acest an”, a explicat selecţionerul Hansi Flick. Germania va juca în iunie cu Italia, Anglia şi Ungaria.

14. Tony Brooks, unul dintre cei mai importanţi piloţi de Formula 1 din anii 50, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat fiica sa, Giulia. Britanicul era ultimul supravieţuitor dintre piloţii care au câştigat curse în anii ’50. News.ro

15. Programul transmisiunilor sportive de joi:

FC Hermannstadt – FC Petrolul, Liga 2 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1) – 20.00;

Eintracht Frankfurt – West Ham United, Liga Europa (ProArena) – 22.00;

Salernitana – Venezia, Serie A (Digi Sport 2 Orange 3) – 19.00;

Potaissa Turda – CS Dinamo, Liga Zimbrilor (TVR1) – 18.00;

WTA Madrid (Digi Sport 2) – 14.30, 22.00;

ATP Madrid (Eurosport 2) – 13.00.

Ți-ar mai putea plăcea
Naționala de handbal feminin s-a calificat la Campionatul Mondial – Cronica Sportivă
Simona Halep joacă azi la Wimbledon pentru calificarea în optimi – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău