România a rămas și în noiembrie țară UE cu cea mai mare inflație – Cronica dimineții
1. Deși rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a coborât la 2,4% în luna noiembrie, România a rămas țara cu cele mai mari scumpiri, cu o inflație de 8,6%, potrivit datelor publicate de Eurostat. (Digi24)
2. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că și anul viitor va continua cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice. (Profit.ro)
3. USR îi propune Radu Miruţă la Ministerul Apărării și pe Irineu Darău la Ministerul Economiei, nominlalizările urmând să fie validate vineri de Comitetul Poilitic al partidului. (News.ro)
4. Guvernul pregătește noi reguli, mai drastice, pentru agențiile care recrutează muncitori non-UE. Sunt pregătite garanții financiare obligatorii de minimum 200.000 euro, filtre severe pentru acționari și administratori, monitorizarea muncitorilor cel puțin 2 ani și obligația agențiilor de a suporta costurile de repatriere. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Amazon negociază pentru a deveni acționar OpenAI, cu o investiție care ar putea depăși $10 miliarde și ar urca evaluarea companiei la peste $500 de miliarde. Producătorul ChatGPT ar urma să folosească cipurile dezvoltate de Amazon, dar Amazon nu va integra modelele OpenAI în propriile soluții de cloud. (News.ro)
5. Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, a demarat un dialog direct cu decidenții politici din întreg spectrul parlamentar și spune că România riscă să repete o greșeală clasică: să creadă că problemele din economie pot fi rezolvate din pix, prin creșteri de taxe și prin reglementări. „În ultimii trei ani, salariul minim a crescut cu aproape 80%. În aceeași perioadă, productivitatea a crescut cu mai puțin de 20%. Această diferență se duce direct în prețuri, în inflație și în pierderea competitivității”, a avertizat Șucu. (Hotnews)
6. Zeci de sindicalişti au protestat, joi, la Palatul Cotroceni, solicitând medierea preşedintelui Nicuşor Dan în conflictul dintre sindicate şi Guvern, ”în contextul degradării accelerate a condiţiilor de muncă şi de trai”, acţiune iniţită de cele patru mari confederaţii sindicale. Sindicaliştii au cerut creşterea salariului minim, protejarea puterii reale de cumpărare a lucrătorilor şi condiţii decente de muncă în sectoarele public şi privat. (News.ro)
7. Nouă europarlamentari români au votat împotriva dreptului la avort sigur și accesibil. Șase dintre aceștia au fost aleși pe listele AUR, doi pe listele PNL și unul din partea UDMR. Propunerea „My Voice, My Choice” pentru avorturi sigure și accesibile a fost adoptată în Parlamentul European. Dintre aleșii români, 16 au votat pentru rezoluție. (Cotidianul)
8. Uniunea Europeană trebuie să se reformeze, altfel riscă să devină irelevantă, pe măsură ce rivalitatea dintre China şi SUA aduce provocări în materie de securitate, energie, tehnologie şi comerţ, se arată într-un raport supervizat de fostul premier britanic Tony Blair şi de Jamie Dimon, şeful băncii americane JPMorgan Chase. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Universitatea Craiova a pierdut în deplasare, 2-3, cu formaţia greacă AEK Atena, în etapa a şasea din Conference League, după ce au condus cu 2-0 și au luat două goluri în ultimele minute ale meciului. Oltenii sunt eliminați din competiție.
9. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a exlicat de ce, din motive practice, nu este posibil ca Ucraina să devină membră. El a afirmat că mai mulți aliați, inclusiv Ungaria, SUA și Slovacia, se opun aderării Ucrainei. (Libertatea)
10. Secretarul Sănătăţii din administrația Trump, Robert Kennedy Jr., a anunţat joi o serie de măsuri în vederea interzicerii de facto a accesului la tratamente de tranziţie de gen a tinerilor americani transsexuali, inclusiv în statele în care aceste îngrijiri sunt legale. Acest anunţ – ultimul dintr-o serie de anunţuri ale administraţiei Trump împotriva transsexualilor – a fost condamnat imediat de către asociaţii în domeniile sănătăţii şi apărării drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor. (News.ro)
Fotografia dimineții – Un pui de urs polar orfan a fost adoptat de o ursoaică în Churchill, Canada. Doar 13 astfel de cazuri de adopție naturală au fost înregistrate în Canada în ultimii 45 de ani. Polar Bears International/AFP/Getty Images:

