România și-a aflat adversarele din grupele Ligii Națiunilor – Cronica Sportivă

1. Reprezentativa României va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Naţiunilor, eșalonul C, conform tragerii la sorţi care a avut loc la Paris.

2. Patrick Mouratoglou a fost audiat, joi, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, unde este judecat cazul de dopaj al Simonei Halep. Antrenorul şi-ar fi asumat vina pentru faptul că românca a ajuns să ia un supliment contaminat cu Roxadustat. 

3. Jaqueline Cristian, locul 81 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj-Napoca. Ea a învins-o pe daneza Clara Tauson, numărul 80 mondial, scor 6-4, 6-0.

4. O bucată hexagonală, şlefuită, de fier, luată de la emblematicul Turn Eiffel, este încorporată în fiecare medalie de aur, argint şi bronz care va fi acordată la Jocurile Olimpice de la Paris. News.ro

5. Formula 1 a anunţat că Marele Premiu al Marii Britanii va rămâne în calendar până în 2034 inclusiv, în urma unei prelungiri cu 10 ani a contractului cu promotorul Silverstone şi proprietarul său.

6. Congresul UEFA a aprobat, joi, la Paris, un amendament care îi permite preşedintelui Aleksander Ceferin, care a fost ales pentru prima dată în fruntea Confederaţiei Europene de Fotbal în 2016, să candideze pentru un al patrulea mandat în 2027. News.ro

7. Horia Mladinovici şi Radu Petrescu arbitrează meciurile de vineri, din Superligă.

8. Internaţionalul englez Jesse Lingard, în vârstă de 31 de ani, va evolua în campionatul sud-coreean, la FC Seul.

9. Schioarea Mikaela Shiffrin, deţinătoarea recordului de 95 de victorii în Cupa Mondială, care s-a accidentat în urmă cu două săptămâni, la Cortina d’Ampezzo, a declarat că încă nu poate concura, deoarece resimte dureri la genunchiul stâng. News.ro

10. Cu Horațiu Moldovan rezervă, Atletico Madrid a pierdut pe teren propriu, 1-0, cu Athletic Bilbao, în prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei.

11. UBT Cluj, calificată în premieră în sferturile BKT EuroCup la baschet, se va duela în această fază cu câştigătoarea disputei dintre London Lions – Turk Telekom Ankara. News.ro

12. Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Franţei, după ce a învins, cu scorul de 3-1, echipa Brest.

13. Programul transmisiunilor de vineri:

  • 14:00 – Tenis WTA – Transilvania Open – Pro Arena
  • 15:30 – Tenis ATP – Marseille Provence Open – Digi Sport 2, Prima Sport 3 
  • 17:00 – Superliga – Oțelul – FCU Craiova – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 19:30 – Bundesliga 2 – Hamburg – Hanovra – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 20:00 – Superliga – Universitatea Craiova – ”U” Cluj – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 21:30 – Bundesliga – Dortmund – Freiburg – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 21:45 – Serie A – Salernitana – Empoli – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 3
  • 22:00 – Ligue 1 – Marseille – Metz – Prima Sport 5, Orange Sport 4
Ți-ar mai putea plăcea
România a început cu victorie Trofeul Carpați la handbal feminin – Cronica Sportivă
Spectacol și șapte goluri în semifinala dintre Manchester City și Real Madrid – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău