România și Macedonia de Nord au încheiat aseară la egalitate, scor 0-0 – Cronica sportivă

1. Aseară, în meciul al șaselea din grupa J de calificare la Cupa Mondială din 2022, România a remizat cu Macedonia de Nord, scor 0-0. Tricolorii au fost dominați aproape tot jocul, dar au plecat neînvinși de la Skopje datorită prestațiilor foarte bune reușite de portarul Niță și de căpitanul Chiricheș. Lupta pentru locul de baraj rămâne deschisă. (Gsp.ro)

2. În celelalte meciuri din grupa J jucate ieri, Armenia a remizat neașteptat, acasă, cu Liechtenstein, scor 1-1 (au marcat Mkhitaryan ‘45+5-din penalty pentru gazde şi Frick ’80 pentru oaspeţi), iar Germania a învins categoric pe Islanda, în deplasare, cu 4-0 (goluriGnabry ‘4, Rudiger ’24, Sane ’56, Werner ’89).

În clasamentul grupei, după șase etape, Germania este pe primul loc, cu 15 puncte, urmată de Armenia, cu 11 puncte, România, cu 10 puncte și Macedonia de Nord, cu 9 puncte. Următoarea etapă va avea loc pe 8 octombrie, când România va juca în Germania.

3. În celelalte meciuri de calificare pentru Campionatul Mondial din Qatar din 2022 jucate ieri, s-au consemnat următoarele rezultate:

-în grupa B, Grecia – Suedia 2-1 și Kosovo – Spania 0-2;

-în grupa C, Italia – Lituania 5-0 și Irlanda de Nord – Elveția 0-0;

-în grupa E, Belarus – Belgia 0-1 și Țara Galilor – Estonia 0-0;

-în grupa I, Albania – San Marino 5-0, Ungaria – Andorra 2-1 și Polonia – Anglia 1-1.

4. Alex Albon (25 de ani) revine în Formula 1. Pilotul thailandez a semnat cu Williams Racing, pentru care va concura în 2022 alături de Nicholas Latifi (26 de ani). Albon, care în acest an a concurat în DTM și a fost pilot de teste pentru Red Bull Racing, revine astfel în Formula 1 după un an (în 2019-2020, a condus pentru Red Bull). (Gsp.ro)

5. Federaţia Română de Tenis a anunţat componenţa echipei României pentru meciul de Cupa Davis cu Portugalia, de la Cluj-Napoca, din Grupa Mondială I, care se va desfășura pe 18 și 19 septembrie. Din echipă fac parte Marius Copil, Filip Jianu, Nicholas-David Ionel, Horia Tecău şi Nicolae Frunză, iar căpitan-nejucător este Gabriel Trifu. (News.ro)

6. Clubul Astra Giurgiu a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF cu interzicerea dreptului de a transfera şi legitima jucători şi i se vor scădea puncte în clasamentul Ligii 2 Casa Pariurilor. Decizia a fost luată ca urmare a datoriilor către fostul jucător Shlomi Azulay. Din cauza problemelor financiare, Astra Giurgiu, retrogradată în Liga 2, a început sezonul cu -10 puncte. (Look Sport)

7. Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania), cap de serie numărul 6, s-a oprit în sferturile de finală ale probei de dublu masculin din cadrul turneului de la US Open, după ce a fost învinsă cu scorul de 6-2, 7-6 (5) de perechea Steve Johnson/Sam Querrey (SUA). (News.ro)

8. Ultimele reprezentate ale României la US Open, Monica Niculescu și Gabriela Ruse au fost oprite în sferturile de finală ale competiției, de perechea Guarachi/Krawczyk, care le-a învins după o partidă lungă de 2 ore și 27 de minute, cu scorul de 6-7 (5) 6-2 6-3). (Eurosport)

9. Alte știri de la US Open: în vârstă de 19 ani, împliniți în urmă cu două zile, Leylah Fernandez se califică în prima semifinală de Grand Slam, după o nouă victorie fantastică, 6-3, 3-6, 7-6 obținută în fața Elinei Svitolina, favorita 5 a turneului; Daniil Medvedev vs. Felix Auger Aliassime e prima semifinală masculină; jucătoarea britanică Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, locul 150 WTA, a devenit prima sportivă din calificări care ajunge în semifinalele US Open, în Era Open, unde o va întâlni pe Maria Sakkari. (Treizecizero)

10. Peste 100 de piloți români și de peste hotare vor participa la ultima etapă de Campionat Național de Karting, în acest weekend la București, pe circuitul Amckart. În acest moment, 26 de piloți din afara granițelor fiind pe lista de înscriși, majoritatea bulgari (Federația Bulgară a emis 37 de licențe pregătite pentru acest eveniment, însă doar aproximativ 20 de piloți de peste Dunăre s-au angajat că vor participa). (Eurosport)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 15.30 – Turul Marii Britanii, ciclism – Eurosport 1

-ora 18.45 – US Open, tenis – Eurosport 1

Ți-ar mai putea plăcea
Derby in Anglia de la 19:30: Tottenham – Liverpool I Cronica sportiva
FCSB câștigă pe terenul lui CFR Cluj, în derby-ul rundei din Superliga – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău