Salariile nete din sectorul bugetar se situează cu 6,7% peste cele din sectorul privat – Cronica dimineții
1. Guvernul a decis, luni, prin ordonanţă de urgenţă, plafonarea sporului pentru activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 de lei brut pe lună. De asemenea, concediul suplimentar acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare. Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la data de 31 decembrie 2026. (News.ro)
2. Salariile nete din sectorul bugetar se situează acum cu 6,7% peste cele din sectorul privat. Acesta este cea mai redusă diferență de după 2015. 2025 este și al zecelea an consecutiv în care salariile nete de la stat (fără a lua în considerare Serviciile Secrete, Poliția și Armata), se situează peste cele din privat. (Profit.ro)
3. Mihai Jurcă, șeful Cancelariei premierului, a cerut tuturor șefilor de departamente din cadrul structurii să vină cu propuneri de restructurare a 30% din personal, pe fiecare departament, au transmis surse oficiale. (Profit.ro)
4. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, luni seară, că, indiferent de măsurile care se iau în alte domenii, a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici să nu scadă salariile. ”Premierul are demisia mea pe masă”, a transmis ministrul. (News.ro)
5. În România sunt 216 orașe – localități care, potrivit legislației administrative, au peste 5.000 de locuitori, dar și școli și licee care contribuie la dobândirea statutului de „oraș”. Însă, aceste orașe nu sunt municipii reședință de județ. Aceste zone reprezintă principalul pol al sărăciei, alături de comunele părăsite din România, încă de acum 12 ani. Conform unei analize a Ministerului Dezvoltării din 2023, la un sărac din București reveneau minimum 10 în aceste orașe. Conform Eurostat, o persoană este considerată săracă sau „expusă riscului de sărăcie” dacă venitul său disponibil echivalent (după taxe și transferuri sociale) este sub 60% din venitul median național. (Cursdeguvernare)
Din Cronica Sportivă: Inter Milano, echipa antrenată Cristi Chivu, a fost învinsă de Fluminense, cu 0-2, în optimile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor.
6. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat că gradul de absorbţie pe PNRR este de aproximativ 30,7%, iar pe Fonduri Europene de Coeziune, de 10,58% şi a adăugat că îşi propune realizarea unui tablou de bord în care să fie trecute toate tipurile de fonduri de care se ocupă MIPE cu stadiul în care se află, pentru ca cetăţenii să înțeleagă care este progresul. (News.ro)
7. „Războiul comercial” impus de Donald Trump este „o aberaţie” în „acest moment al vieţii planetei” deoarece „ucide” ţările sărace şi emergente, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron, luni, în cadrul unei conferinţe ONU privind finanţarea dezvoltării. (Hotnews)
8. Liderul rus Vladimir Putin vrea ca forţele sale să cucerească Odesa pentru a tăia accesul Ucrainei la principalul său port la Marea Neagră, a relatat luni Financial Times. Putin consideră Odesa drept un „oraş istoric rusesc”, astfel încât va încerca să îl ocupe, a afirmat un oficial rus sub rezerva anonimatului. Pentru preşedintele Rusiei, spune el, capturarea Odesei reprezintă principalul obiectiv al războiului împotriva Ucrainei. (G4Media)
9. Fostul număr trei al Partidului Socialist Spaniol (PSOE), Santos Cerdan, un apropiat al premierului Pedro Sanchez, a fost arestat preventiv luni în cadrul unei anchete de corupţie în care este de asemenea implicat încă un colaborator apropiat al şefului guvernului. (Hotnews)
10. În ultima ședință de plen a acestei sesiuni legislative, parlamentarii au votat pentru eliminarea diurnei de cazare pe care o încasau aleșii care au locuințe în București sau Ilfov. Deși la votul din plen inițiativa a trecut fără probleme, nu au lipsit scandalul și afirmațiile scandaloase. Un senator de la POT a motivat că munca unui parlamentar este deosebit de solicitantă și că banii de chirie îl ajută atunci când are nevoie de un moment de reculegere, departe de cei șapte copii. (Digi24)
Fotografia dimineții – Maria Movilă din Sfântu Gheorghe a absolvit la 73 de ani specializarea Ingineria Mediului la extensia locală a Universității Babeș–Bolyai și se pregătește acum să-și susțină lucrarea de licență, dedicată relației dintre oameni și urși. Weradio: