Șapte Oscaruri pentru “Oppenheimer”, inclusiv pentru cel mai bun film – Cronica dimineții

1. Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele mai accentuate modificări structurale de la nivel european. În perioada 2013-2022 (cel mai recent an pentru care există date Eurostat), ponderea industriei și a agriculturii în PIB a înregistrat cel mai abrupt declin din UE, în vreme ce comerțul, IT-ul, transporturile și HoReCa au avut parte de cel mai rapid avans. (Cursdeguvernare)

2. Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, reafirmă că în România nu se pune problema reintroducerii obligativităţii serviciului militar, el arătând că există un proiect care prevede că cei care doresc pot urma patru luni de pregătire militară, având, în urma acesteia, unele beneficii. (News.ro)

3. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că PNL i-a sondat pentru Capitală pe Sebastian Burduja şi Ionuţ Lupescu, iar PSD pe Gabriela Firea şi Daniel Băluţă, rezultatele fiind aşteptate luni. El a precizat că ulterior se va face analiza în coaliţie şi se va lua decizia candidatului la primăria Bucureștiului. (G4Media)

4. Preoţii vor avea obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic, iar opţiunea lor politică va fi exprimată doar prin votul personal secret, a decis Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. (G4Media)

Din Cronica de Carte: Într-un studiu recent asupra obiceiurilor de lectură, 54% dintre americani au citit cel puțin o carte în 2023,  33% au citit cel puțin 5, iar 21% au citit 10 cărți sau mai mult. Aproximativ 42% dintre americani au citit cărți în format de hârtie în ultimul an, comparativ cu 22% care citesc cărți digitale sau 19% care ascultă cărți în format audio. (Washington Post)

5. Datele publicate vineri arată că productivitatea zonei Euro a scăzut cu 1,2% în al patrulea trimestru al anului trecut, în ritm anual, în timp ce același indicator a crescut în SUA cu 2,6% în aceeași perioadă. Creșterea productivității muncii în SUA a fost mai mult decât dublă comparativ cu cea a zonei euro și a Regatului Unit, în ultimele două decenii. (FT)

6. Ambasada Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun i-a răspuns Papei Francisc că în Al Doilea Război Mondial nimeni nu a vorbit „despre negocieri de pace cu Hitler” și că ucrainenii trebuie să facă tot posibilul „pentru a ucide Balaurul”. Ministrul ucrainean de externe a ținut să sublinieze că „nu vom înălţa niciodată alte drapele”, după ce Suveranul Pontif a sugerat Kievului, într-un interviu recent, să aibă curajul să demareze negocierile cu Moscova pentru încheierea războiului. (Libertatea)

7. Creșterea rapidă a forțelor politice de dreapta în întreaga Europă a lovit Portugalia, duminică, la alegerile generale anticipate. Alianța de centru-dreapta AD a câștigat alegerile, devansându-i pe Socialiști, însă partidul de extremă-dreapta Chega (Destul) a câștigat de patru ori mai multe mandate decât în urmă cu doi ani. (Bloomberg)

8. Copiii născuți în timpul pandemiei, când măsurile de distanțare socială erau în vigoare, au dezvoltat o „protecție fascinantă” împotriva afecțiunilor comune, precum alergiile, potrivit unui nou studiu. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Tottenham trecut clar în deplasare, scor 4-0, de gruparea Aston Villa, într-un meci al etapei a 28-a din Premier League. Radu Drăguşin a jucat aproape întreaga repriză secundă la învingători.

9. “Oppenheimer” a dominat premiile Oscar câștigând șapte statuete, inclusiv pentru cel mai bun film. Christopher Nolan a câștigat Oscarul pentru cel mai bun regizor, Emma Stone pentru cea mai bună actriță, Cillian Murphy pentru cel mai bun actor, iar Robert Downey Jr. a câștigat primul sau Oscar, pentru cel mai bun actor în rol secundar . (News.ro)

10. Partidul Comunist austriac, care la alegerile generale din 2019 a obţinut la nivel naţional mai puţin de 1% din voturi, a ajuns duminică pe locul doi în alegerile municipale desfăşurate la Salzburg. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Jandarmii montani din Braşov au surprins şi făcut publice, duminică, imagini rare cu o căprioară cu blană albă, pe care au întâlnit-o pe un traseu din zona staţiunii Bran:

Ți-ar mai putea plăcea
Decizie istorică: Papa Francisc autorizează binecuvântările pentru cuplurile de același sex – Cronica dimineții
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea a 263 de rachete antitanc Javelin către România – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău