Scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu participă la prestigiosul Festival european de literatură „BookStar” – Cronica de carte

1. Scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu va participa în perioada 3-5 octombrie 2022 la Festivalul european de literatură „Bookstar”, Skopje, Macedonia, alături de voci sonore ale literaturii universale contemporane, printre care Svetlana Alexievici, laureata premiului Nobel pentru Literatură, 2015, Saša Stanišić sau Nadia Terranova. (Filme-cărți.ro)

2. Liceeni din România și Republica Moldova se pot scrie la maratonul de lectură organizat de platforma Zona nouă. Până pe 9 octombrie, aceștia pot citi câte cărți doresc dintre cele 10 anunțate de organizatori și apoi să intre în concurs cu recenzii trimise prin formular sau postări pe TikTok ori Instagram. (ZonaNouă)

3. Anul 2021 a fost un an de succes pentru industria cărții din Statele Unite ale Americii:  vânzările totale de carte au crescut cu 12,3% față de 2020, la 29,33 miliarde de dolari; vânzările de carte de ficțiune pentru adulți au crescut cu 21,3% față de 2020, la 5,72 miliarde de dolari, în timp ce la categoria nonficțiune au crescut cu 2,1%, la 6,4 miliarde de dolari; la categoria carte de ficțiune pentru copii, vânzările au crescut cu 15,9%, la 4,31 miliarde de dolari; în schimb, au scăzut vânzările de non-ficțiune pentru copii, vânzările fiind mai mari în 2020, deoarece părinții s-au străduit să găsească materiale educaționale în timp ce școlile erau închise. (Publishers Weekly

4. S-au anunțat primele nominalizări la trei premii literare prestigioase din Franța:

-Yasmina Khadra, Sibylle Grimbert și Emmanuel Ruben se află printre nominalizații Marelui premiu, la categoria roman, al Academiei franceze (Livres Hebdo);

-Juriul pentru Premiul Interallié a dezvăluit prima selecție de 10 romane nominalizate (Livres Hebdo);

-Anthony Doerr, Jonathan Franzen și Rumaan Alam sunt printre nominalizații Marelui premiu pentru literatură americană 2022 (Livres Hebdo).

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Datele colectate la testarea PISA de literație arată că elevii care dețin cărți tipărite acasă și citesc mai des cărți pe hârtie au obținut rezultate cu 50 de puncte mai bune la citire decât cei care au declarat că citesc rar sau niciodată (Răsfoiala); 

-O nouă bibliotecă clandestină pentru femeile afgane îi sfidează pe talibanii conducători ai țării. Sute de femei ajung aici, într-un subsol din capitala țării, pentru a învăța, a citi și a scăpa de interdicțiile impuse de guvern în urmă cu aproape un an (ActuaLitte); 

-O arhivă online care conține 7.000 de cărți clasice pentru copii a fost digitalizată și poate fi consultată gratuit pe internet (Open culture); 

-Scriitoarea și jurnalista Sarah Shaffi este printre organizatorii campaniei Books for Pakistan (Cărți pentru Pakistan), care va strânge bani pentru victimile inundațiilor din această țară, grav devastată în ultimele săptămâni (BookSeller); 

-Celebrul scriitor James Patterson, considerat de câțiva ani cel mai bogat autor din lume, a făcut mai multe donații către ONG-uri, ajungând la un total de 5,3 milioane de dolari. Cel mai recent, a donat 2 milioane de dolari organizației neguvernamentale PEN America, care luptă pentru libertatea de exprimare a scriitorilor din Statele Unite și din întreaga lume (ActuaLitte). 

 Din Cronica de tehnologie: Un artist american a primit drepturi de autor pentru o carte de benzi desenate realizată cu ajutorul inteligenței artificiale. AI-ul nu a creat întreaga publicație, ci a fost folosit doar pentru asistență. Pare să fie pentru prima oară când în SUA se acordă drepturi pentru o creație la a cărei realizare a contribuit un AI. (ArsTechnica)

 6. „O lume se destramă”, de Chinua Achebe (la noi, la Editura Polirom), „Farewell, My Queen”, de Chantal Thomas și „The Year of the French”, de Thomas Flanagan, sunt printre cele 5 cărți de ficțiune istorică preferate de Hilary Mantel, prima autoare dublă câștigătoare a Premiilor Man Booker, care a decedat pe 22 septembrie. (Radical Reads)

7. Talia Lakshmi Kolluri, autoarea volumului „What We Fed to the Manticore”, recomandă nouă romane spune din perspectiva unor animale, precum „Memoriile unui urs polar”, de Yoko Tawada, „Firmin. Aventurile unei vieți subterane”, de Sam Savage (ambele traduse la noi la Editura Polirom) și ”The Last Wolf”, de Laszlo Krasznahorkai. (Electric Literature)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „Dreamland”, de Nicholas Sparks; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află, pentru a șaptea săptămână consecutivă, volumul „I’m Glad My Mom Died”, de Jennette McCurdy, despre relația dificilă a actriței cu mama sa. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv volumul „Starry Messenger”, o colecție de eseuri aparținând astrofizicianului Neil deGrasse Tyson. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Viața ca o glumă proastă, de Liviu Ornea, Editura Nemira

-Travesti. Identități fluide, de Aurora Liiceanu, Editura Polirom

-Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie, de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas

-8 povestiri de vacanță, de Adina Popescu, Editura Arthur

-De ce iubim? Noua știință din spatele celor mai strânse relații dintre noi, de Anna Machin, Editura Publica

-Lumea estompată, de Iris Wolff, Editura Lebăda Neagră

-Abisuri personale, de Gianfranco Calligarich, Editura Polirom

-Claudius Zeul, de Robert Graves, Editura Pandora M

-Sper să-ți rezolvi problemele și să te bucuri de toamnă, de Sam Riviere, Editura OMG

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Distribuitorii online de cărți din Franța vor fi obligați să ceară o taxă de livrare de minimum 3 ore pentru toate comenzile sub 35 de euro, pentru a ajuta magazinele fizice să intre în competiție cu Amazon (Reuters); 

-Tom Hanks a anunța că va publica primul său roman, „The Making of Another Motion Picture Masterpiece”, în mai 2023 la Penguin Random House (The Guardian); 

-Amazon nu va mai accepta retururile cărților electronice care au fost citite în procent de cel puțin 10% (The Verge); 

-„Harta și teritoriul”, romanul cu care Michel Houellebecq a câștigat Premiul Goncourt în 2010 și tradus la noi la Editura Polirom, va apărea pe 2 noiembrie, în Franța, ca roman de benzi desenate (Livres Hebdo); 

-Rețeaua TikTok va permite utilizatorilor să eticheteze în videoclipuri cărțile pe care le citesc, în cadrul unui parteneriat cu Penguin Random House (SocialMediaToday); 

-75 de lucruri despre Stephen King, la aniversarea a 75 de ani de viață, pe care i-a împlinit pe 21 septembrie (Mental Floss); 

-Cele mai bune 10 cărți despre clasa socială și despre sărăcie (Interesting Literature).

Fotografia ediției: Librăria Citic, lângă Lacul Xinglong (provincia Sichuan, centrul-vestul Chinei) este construită în forma unei cărți căzute din cer pe marginea unui lac. Sursa: ActuaLitte.

 

Ți-ar mai putea plăcea
Jon Fosse este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2023 – Cronica de Carte
Între 19 și 23 octombrie va avea loc Festivalul Internațional de Literatură și Traducere FILIT Iași 2022 – Cronica de carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău