Senator american: Nu mai votez niciun ajutor pentru Ucraina până când nu ne securizăm granițele – Cronica dimineții

1. Lumea ar putea depăşi pragul crucial de încălzire globală de 1,5 grade Celsius în şapte ani, în condiţiile în care emisiile de CO2 provenite de la combustibili fosili continuă să crească, au avertizat oamenii de ştiinţă. (News.ro)

2. Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii Antony Blinken, căruia i-a mulţumit pentru ajutorul acordat în recuperarea românilor aflaţi în Fâşia Gaza. (News.ro). Anterior, Ciolacu a avut o întrevedere cu Lloyd Austin, secretarul american al apărării, la Washington.

3. Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenți senatori republicani din Congresul american, a declarat că nu va mai vota pentru niciun ajutor acordat Ucrainei până când SUA nu-și va securiza propriile granițe. El a adăugat: „Nu ajut Ucraina până când nu ne ajutăm pe noi înșine”. (NYTimes)

4. Asociația Furnizorilor de Energie din România i-a cerut președintelui Iohannis să întoarcă în Parlament o lege privind piața internă de energie. Nouă lege prevede că sunt scutiți de dezechilibre cei cu putere instalată până în 900 kW, în timp ce regulamentul european spune că doar cei până în 400 kW pot beneficia de această scutire. O instalație fotovoltaică de 900 de kW este mult mai mare decât cea necesară unui consumator casnic, investiția ridicându-se la un milion de euro. (Profit.ro)

Știrea Hope.ro: Conform unei estimări realizate de The Economist, România și Polonia ar urma să aibă cele mai mari creșteri economice, dintre țările europene, în perioada 2019 – 2028.

5. Premierul ungar Viktor Orban a avertizat Uniunea Europeană să renunțe la eforturile de a deschide negocierile de aderare cu Ucraina de pe agenda summitului liderilor săi de săptămâna viitoare de la Bruxelles. (G4Media)

6. Un raport de doi civili palestinieni ucişi în Gaza pentru fiecare militant Hamas este „extrem de pozitiv”, având în vedere provocările luptei urbane, a declarat luni un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene pentru CNN. (News.ro)

7. Banca elvețiană Banque Pictet a recunoscut că a ascuns, de fiscul din SUA, $5,6 miliarde din banii clienților săi americani. (CNBC)

8. Autoritățile israeliene investighează acuzațiile unor cercetători americani potrivit cărora unii investitori ar fi știut de planul Hamas de a ataca Israelul pe 7 octombrie și ar fi folosit aceste informații pentru a profita de pe urma valorilor mobiliare israeliene. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: România înfruntă marți, de la ora 21:30, reprezentativa din Danemarca, în ultimul meci din prima fază a grupelor Campionatului Mondial de handbal feminin.

9. Revista TIME a anunțat lista scurtă a nominalizaților pentru „Persoana anului” 2023. Lista îi include pe președintele chinez Xi Jinping, pe președintele rus Vladimir Putin, cântăreața Taylor Swift, regele britanic Carol al III-lea, președintele Rezervei Federale Jerome Powell, CEO-ul OpenAI, Sam Altman și “Barbie”. Anul trecut titlul a fost câștigat de Volodimir Zelenski. (Time)

10. Fostul premier britanic Boris Johnson ar fi cerut serviciilor de inteligență, în pandemie, să elaboreze „opțiuni militare” pentru a obține dozele „sechestrate” de vaccin AstraZeneca de la o fabrică din Olanda. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Doi copii palestinieni în jurul unui foc, Khan Younis, Gaza. Mohammed Salem/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Ciolacu: România va dubla capacitatea principalului său port de la Marea Neagră și a căilor de transport pe Dunăre, în termen de două luni – Cronica dimineții
Statele Unite iau în calcul posibila întărire a scuturilor antirachetă Aegis Ashore din România – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău