Senegal a câștigat Cupa Africii pe Națiuni – Cronica Sportivă

1. Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Podravka Koprivnica, scor 29-21 (19-10), în etapa a XII-a din grupa A a Ligii Campionilor. News.ro

2. Formaţia FCSB a remizat, duminică seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa U Craiova 1948, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. La fel ca în meciul cu CFR Cluj, FCSB a egalat în prelungiri. Bucureştenii rămân la opt puncte în spatele liderului CFR Cluj. News.ro

3. Paul Pepene a încheiat pe locul 28 proba de skiatlon 15 kilometri clasic + 15 kilometri liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing. News.ro

4. Daniel Cacina a ocupat locul 48, iar Andrei Feldorean s-a clasat pe poziţia 50, în proba de trambulină normală din cadrul concursului de sărituri cu schiurile de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.

5. Valentin Creţu s-a răsturant în ultimul viraj al celei de-a treia manşe, din patru programate, în proba de sanie de la Jocurile Olimpice de la Beijing. El a terminat proba pe locul 29. News.ro

6. Raluca Strămăturaru, Maria Constantin şi Natalia Ushkina vor concura, luni, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Prima va intra în concurs Maria Constantin, la schi alpin, în proba de slalom uriaş (manşa 1 programată în intervalul orar 03.30 – 05.55; manşa 2 între orele 08.30 şi 09.39). De la ora 11.00 până la 12.40 va avea loc proba de 15 km individual din cadrul concursului de biatlon, la care va participa şi Natalia Ushkina. De la ora 13.50 va concura Raluca Strămăturaru la sanie feminin individual (manşa 1 între orele 13.50 şi 15.00, manşa 2 între orele 15.30 şi 16.40).

7. Formaţia FC Argeş a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. News.ro

8. Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu şi la care joacă Alexandru Mitriţă, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Panathinaikos, într-un meci din etapa a XXII-a a campionatului Greciei, în care a revenit de la 0-1. Alexandru Mitriţă a intrat pe teren în minutul 65 şi a primit un cartonaş galben, în minutul 70. PAOK, care are opt victorii şi o remiză în ultimele nouă jocuri, ocupă locul doi în clasament, cu 44 de puncte, cu nouă mai puţine decât liderul Olympiakos. Panathinaikos este pe locul 6, cu 30 de puncte.

9. Formaţia Al Ittihad, antrenată de Cosmin Contra, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa Abha, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Arabiei Saudite. Al Ittihad este lider în clasament, cu 44 de puncte, în timp ce Abha este pe 8, cu 25 de puncte. Poziţia a doua este ocupată de Al Shabab, care are 37 de puncte.

10. Ana Bogdan, locul 101 WTA şi cap de serie numărul 7, a acces, duminică, în ultimul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de categorie WTA 500 de la Sankt Petersburg. Ea a învins-o, în manşa a doua, cu scorul de 7-5, 6-3, pe Ulrikke Eikeri din Norvegia, locul 278 WTA. Pentru un loc pe tabloul principal, ea va da piept cu Varvara Graceva din Rusia, locul 81 WTA şi cap de serie numărul 3, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-3, de Irina Bara, locul 123 WTA.

11. Atalanta a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de Cagliari, într-un meci din etapa a XXIV-a a campionatului italian Serie A. La Atalanta, a debutat atacantul Valentin Mihăilă, transferat recent de la Parma. El a intrat pe teren în minutul 72, în locul lui Duvan Zapata. La oaspeţi, Răzvan Marin a fost titular şi a jucat tot meciul. El a iniţiat acţiunea din care Gaston Pereiro a marcat golul de 2-1. Juventus a profitat de eşecul Atalantei şi a urcat pe loc de Champions League, după ce s-a impus, acasă, cu scorul de 2-0 (goluri nou-transferaţii Vlahovici şi Zakaria) Alte rezultate: Bologna – Empoli, scor 0-0, Sampdoria – Sassuolo, scor 4-0 (Chiricheş a jucat tot meciul la oaspeţi), Venezia – Napoli, scor 0-2, Udinese – Torino, scor 2-0. Inter Milano conduce în clasament, cu 53 de puncte şi un meci mai puţin, echipă urmată de Napoli şi AC Milan, câte 52 de puncte, Juventus, 45 de puncte, şi Atalanta, 43 de puncte şi un meci mai puţin.

12. Formaţia FC Barcelona a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, echipa Atletico Madrid, într-un meci din etapa a XXIII-a a campionatului Spaniei. News.ro Fără Benzema, accidentat, şi Vinicius Junior, suspendat, rivala catalanilor, Real Madrid, a obţinut o victorie “italiană”, scor 1-0, pe teren propriu, cu Granada. Alte rezultate: Valencia – Real Sociedad, scor 0-0, Betis Sevilla – Villarreal, scor 0-2. Barca, cu un meci mai puţin, a urcat pe locul 4, ultimul de Champions League, cu 38 de puncte, după Real Madrid, 53 de puncte, FC Sevilla, 47 de puncte, Betis Sevilla, 40 de puncte, şi înaintea echipei Atletico Madrid, locul 5, cu 36 de puncte.

13. Borussia Dortmund pierde teren în lupta pentru titlu din Bundesliga, după ce a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, scor 5-2, de Bayer Leverkusen, în etapa a XXI-a. Într-un alt joc, Wolfsburg a trecut, cu 4-1, pe teren propriu, de Greuther Furth. Lider este Bayern Munchen, cu 52 de puncte, echipă urmată de Dortmund, 43 de puncte, şi Leverkusen, 38 de puncte.

14. PSG s-a impus pe terenul campioanei Lille, scor 5-1, în etapa a XXIII-a a Ligue 1 (Messi, un gol şi o pasă decisivă). Tot duminică, Nice a fost învinsă, pe teren propriu, scor 1-0, de Clermont. Alte rezultate: Lorient – Lens, scor 2-0, Reims – Bordeaux, scor 5-0, Strasbourg – Nantes, scor 1-0, Troyes – Metz, scor 0-0, Rennes – Brest, scor 2-0. PSG conduce în clasament, cu 56 de puncte, echipă urmată de Marseille, 43 de puncte, Nice, 42 de puncte, şi Strasbourg, 38 de puncte.

15. Formaţia Leicester City, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată, duminică, în 16-imile de finală ale Cupei Angliei, de echipa din eşalonul secund Nottingham Forest, care s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 4-1. Într-un alt meci, formaţia de liga a cincea Boreham Wood s-a impus, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Bournemouth, locul 3 în eşalonul secund, pentru o calificare istorică în optimi. Şi Liverpool merge în optimi, după succesul, scor 3-1, înregistrat, acasă, cu Cardiff City (locul 20 în Championship).

16. Reprezentativa Senegalului a câştigat, duminică seară, pentru prima dată Cupa Africii pe Naţiuni, învingând în finală Egiptul, scor 4-2 la loviturile de departajare, pe Stadionul Olembe din Yaounde. La finalul prelungirilor, scorul a fost 0-0. News.ro

17. Portarul Gianluigi Buffon a reuşit, sâmbătă, meciul cu numărul 500 din carieră fără gol primit, un record. News.ro

18. Tenismenul argentinian Juan Martin del Potro, fost numărul 3 mondial, a vorbit, sâmbătă, cu ochii în lacrimi, despre probabila sa retragere din activitatea de jucător profesionist. News.ro

19. Rusoaica Daria Kasatkina, locul 22 WTA, nu îşi va putea apăra titlul cucerit anul trecut la turneul de categorie WTA 500 de la Sankt Petersburg, după ce a fost testată pozitiv cu virusul Sars-CoV-2. News.ro

20. Zoi Sadowski Synnott a cucerit, sâmbătă, prima medalie de aur din istorie la Jocurile Olimpice de iarnă pentru Noua Zeelandă, în proba de slopestyle de la Beijing. News.ro

21. Proba masculină de coborâre (schi alpin) din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, programată duminică, a fost amânată o zi din cauza vântului. News.ro

22. Formaţia saudită Al Hilal s-a calificat, duminică, în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor, competiţie care se desfăşoară la Abu Dhabi. Al Hilal a învins în turul doi echipa din Emiratele Arabe Unite Al Jazira, scor 6-1. În semifinale, Al Hilal va întâlni echipa Chelsea Londra, în 9 februarie, pe Stadionul Mohammed bin Zayed din Abu Dhabi. În cealaltă semifinală vor juca, la 8 februarie, Palmeiras (Brazilia) şi Al Ahly (Egipt), pe stadionul Al Nahyan din Abu Dhabi.

23. Programul transmisiunilor sportive de luni:

FC Botoşani – FC Dinamo, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 19.55;

Athletic Bilbao – Espanyol, LaLiga (Digi Sport 2, Look Sport) – 22.00;

Salernitana – Spezia, Serie A (Digi Sport 4, Look Sport 2) – 21.45;

Tondela – Benfica Lisabona, Primeira Liga (Look Sport 3) – 21.00;

U-BT Cluj – Oostende, Liga Campionilor de baschet masculin (Look Sport) – 19.30;

Camila Giorgi – Ekaterina Alexandrova, WTA Sankt Petersburg (Digi Sport 2) – 12.00;

Alize Cornet – Elise Mertens, WTA Sankt Petersburg (Digi Sport 2) – 13.30;

Sorana Cîrstea/Raluca Olaru – Liudmila Kicenok/Jelena Ostapenko, WTA Sankt Petersburg (Digi Sport 2) – 15.00;

Irina Bara/Ekaterine Gorgodze – Anastasia Potapova/Vera Zvonareva, WTA Sankt Petersburg (Digi Sport 2) – 17.00;

CS Rapid – CSA Steaua, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 3) – 18.00;

Jocurile Olimpice de iarnă (Eurosport 1, Eurosport 2) – 03.10;

Jocurile Olimpice de iarnă (TVR 1) – 03.30 şi 08.30 (schi alpin, slalom uriaş feminin); 11.00 (biatlon 15 km, feminin), 13.50 (sanie feinin)

Jocurile Olimpice de iarnă (TVR 2) – 04.35 (Patinaj artistic, dans, program liber), 14.45 (short track feminin), 15.30 (sanie feminin).

Ți-ar mai putea plăcea
Aissia Prisecariu a câştigat a treia sa medalie la Festivalul Olimpic al Tineretului European – Cronica Sportivă
Naționala feminină de handbal joacă astăzi cu Macedonia de Nord, pentru calificarea la CM 2021 – Cronica sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău