Simona Halep – Irina Begu, în turul 2 la Roland Garros – Cronica sportivă

1. Simona Halep a învins-o pe Sara Sorribes Tormo (Spania), în primul tur de la Roland Garros, scor 6-4 6-0. După ce și-a adaptat jocul la condițiile lente de joc (frig și acoperiș retractabil tras pe Philippe Chatrier), Simona a câștigat 10 game-uri la rând (revenind de la 2-4), în cea de-a 15-a partidă consecutivă pe care o câștigă, chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani. (Treizecizero)

2. În turul următor, miercuri, va fi o confruntare total românească: Simona Halep – Irina Begu. Aceasta din urmă (nr. 72 WTA) a învins-o după un meci greu și lung pe Jil Teichmann (Elveția), după 2 ore și 31 de minute, scor 6-4, 4-6 6-3. Va fi a opta confruntare între românce, precedentele șapte fiind câștigate de Halep. (Treizecizero)

3. În cele două meciuri de ieri din etapa a 5-a a Ligii 1 s-au consemnat următoarele rezultate: 

-CFR Cluj a remizat pe teren propriu, scor 0-0, în faţa Chindiei Târgovişte, într-un meci în care Dan Petrescu și-a adus în teren mai multe rezerve, odihnind titularii pentru meciurile din Europa League (Video);

-Poli Iași a învins clar un FCSB suferind din cauza coronavirusului și a eliminării din Europa League cu 5-2. De altfel, formația bucureșteană a evoluat și cu un jucător mai puţin, Darius Olaru fiind eliminat în min. 79. Au marcat: A. Cristea 8, 22, 52, Passaglia 19, A. Calcan 70 / A. Istrate 6, F. Tănase 60 din penalty (Video).

Ultimele două meciuri din etapa a cincea se vor juca astăzi, cu următorul program: FC Hermannstadt – FC Botoșani, de la ora 18.00, respectiv Dinamo București – UTA Arad, de la ora 21.00.

4. În Liga 2, în singurul meci disputat ieri Metaloglobus a remizat, 0-0, cu U Cluj (Video). În clasament, conduce ASU Poli Timișoara, cu 11 puncte (din 5 meciuri), urmată de Rapid București și U Craiova 1948, cu câte 10 puncte fiecare (formația din Oltenia din 4 meciuri). Ultimul meci al etapei a cincea, U Craiova 1948 – CSM Slatina, se va juca marți, de la ora 19.00.

5. În celelalte meciuri relevante de ieri de la Roland Garros, Venus Williams a fost eliminată de către Anna Karolina Schmiedlova, iar Johanna Konta de adolescente Cori Gauff; în turneul feminin, au trecut mai departe Eugenie Bouchard, Caroline Garcia (a învins-o pe una din favorite, Anett Kontaveit) și Victoria Azarenka. În turneul masculin, s-au calificat în turul 2 Stan Wawrinka (l-a întrecut clar, în trei seturi, pe Andy Murray), Alexander Zverev, Diego Schwartzman și moldoveanul Radu Albot.

6. Meciurile zilei la Roland Garros:

-la feminin: Stefanie Voegele – Patricia Maria Țig (după ora 15.30), Petra Kvitova – Oceane Dodin, Svetlana Kuznetsova – Anastasia Pavlyuchenkova, Kristie Ahn – Serena Williams, Viktoria Kuzmova – Kristyna Pliskova;

-la masculin: Egor Gerasimov – Rafael Nadal, Fabio Fognini – Mikhail Kukushkin, Marin Cilic – Dominic Thiem, Daniil Medvedev – Marton Fucsovics.

7. Valtteri Bottas (Mercedes) a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, al doilea său succes din acest sezon, după o cursă în care Hamilton a fost în două rânduri penalizat cu câte cinci secunde. Pe locul doi s-a clasat Max Verstappen (Red Bull Racing), iar pe trei Lewis Hamilton (Mercedes). În clasament, Hamilton are 44 de puncte avans în fața lui Bottas. (News.ro)

8. Mark Selby este câștigătorul Mastersului European de snooker de la Milton Keynes. El l-a învins, după o finală echilibrată pe Martin Gould, cu scorul general de 9-8. Selby, numărul 4 mondial, a condus cu 4-0, dar Gould (nr. 53 în lume) a revenit cu cinci frame-uri consecutive, meciul mergând apoi cap la cap până la 8-8 și ulterior la 9-8.

9. Francezul Julian Alaphilippe, remarcat și în Turul Franței, a câştigat, duminică, la Imola, titlul mondial la ciclism pe şosea. Podiumul a fost completat de Wout Wan Aert (Belgia) și Marc Hirschi (Elveția). Alaphilippe este primul campion mondial francez, în cursa de șosea, după 23 de ani. (News.ro)

10. Los Angeles Lakers s-a calificat în finala campionatului american de baschet, NBA, după ce a trecut în finala Conferinței de Vest, pe Denver Nuggets, cu scorul de 4-1. În ultimul meci, Lakers au învins cu 117-107, un meci în care s-a evidențiat LeBron James, care a reușit 38 de puncte. (Link)

Pe scurt:

-Bayern Munchen a suferit o înfrângere surprinzătoare în Bundesliga, pierzând cu 4-1 la Hoffenheim. Au marcat: Bicakcic, Dabbur, Kramaric (de două ori), respectiv Kimmich

-Și Manchester City a fost învinsă, într-un meci spectaculos, acasă, de Leicester City, cu scorul de 5-2. Au marcat: Mahrez şi Ake, pentru echipa gazdă, respectiv Vardy de trei ori, Maddison şi Tielemans pentru Leicester

-Andrey Rublev a câştigat turneul de tenis masculin de la Hamburg, după ce l-a învins în trei seturi foarte disputate, 6-4, 3-6, 7-5, pe Stefanos Tsitsipas

-Fabio Quartararo (Yamaha) a câştigat Grand Prix-ul Cataloniei la MotoGP, devenind și lider în clasamentul general (News.ro)

Transmisiuni din sport, azi la TV: 

-ora 12.00 – Roland Garros, tenis masculin și feminin – Eurosport 1

-ora 18:00 – Hermannstadt – FC Botoșani, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus

-ora 21:00 – Dinamo București – UTA Arad, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus

-ora 21.30 – Padeborn – Hamburger, Bundesliga 2 – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3

-ora 21:45 – Bologna – Parma, Seria A – Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Plus

-ora 22:00 Liverpool – Arsenal, Premier League – Eurosport 1

-ora 22:00 – Cadiz – Sevilla, La Liga – Digi Sport 2

Fotografia săptămânii: Instantaneu din timpul unui accident din cursa MotoGP de la Misano Adriatico, Italia. Sursă: AP Photo/Antonio Calanni.



Ți-ar mai putea plăcea
Maria Boldor a fost medaliată cu bronz în proba de floretă, la Campionatul Mondial de Scrimă – Cronica Sportivă
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul II la Cincinnati, după ce a trecut de numărul 11 mondial – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău