Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au calificat în turul al treilea al turneului de la Indian Wells – Cronica Sportivă

1. Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, s-a calificat în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a întrecut-o, vineri, cu 6-2, 4-6, 6-2, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 52 WTA. Românca va evolua în turul al treilea cu o jucătoare americană, Cori Gauff, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, sau Claire Liu, locul 87 WTA, beneficiară a unui wild card. News.ro Şi Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, este în turul trei al turneului de la Indian Wells, după victoria, scor 6-4, 7-5, obţinută în faţa jucătoarei australiene Ajla Tomljanovic, locul 39 WTA. În faza următoare, Cîrstea o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre sportiva franceză Alize Cornet, locul 34 WTA şi favorită 33, şi rusoaica Anna Kalinskaia, numărul 90 mondial. News.ro

2. Formaţia Universitatea Craiova a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Argeş, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Ligii 1. News.ro

3. Formaţia UTA Arad a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Academica Clinceni, într-un meci din prima etapă a play-out-ului Ligii 1. News.ro

4. FC Dinamo a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile atacantului nigerian Okechukwu Irobiso, ultima dată component al echipei Gaz Metan Mediaş. News.ro

5. Campioana en-titre la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a fost învinsă pentru prima dată în actualul sezon al Ligii Naţionale, vineri, în deplasare, de CSU Sibiu, scor 85-82 (46-50). U BT Cluj evoluează şi în faza Top 16 a Basketball Champions League, unde are doar două înfrângeri de-a lungul parcursului început în septembrie 2021. News.ro

6. Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că nu are bani pentru participarea sportivilor la competiţiile internaţionale şi face apel la donaţii. News.ro

7. Printr-o iniţiativă comună a Ministerului Sportului şi a Clubului Sportiv Dinamo din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, baza sportivă velodrom Dinamo va primi numele lui Mircea Romaşcanu, unul dintre cei mai buni ciclişti români din toate timpurile, a anunţat CS Dinamo. News.ro

8. Sportivele Roxana Capezan şi Larisa Niţu au câştigat, vineri, medalii de argint la Campionatul European de lupte Seniori U23 din Bulgaria. La 65 kg, Capezan a fost învinsă în finală de poloneza Ewelina Weronika Ciunek (14-12). La 72 kg, Larisa Niţu a pierdut finala cu poloneza Wiktoria Choluj (0-10). Joi, Andreea Ana a urcat pe prima treaptă a podiumului la 55 kg. România a mai câştigat un bronz la Plovdiv, prin Mihai Denis (55 kg) la lupte greco-romane.

9. Preşedintele CIO, Thomas Bach, a transmis un mesaj de pace, vineri, printr-o scrisoare lungă postată pe site-ul mişcării olimpice, în care a subliniat solidaritatea cu ucrainenii atacaţi de Rusia. Bach a menţionat că invazia a schimbat lumea, dar nu şi valorile olimpice. News.ro

10. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, joi, că a înregistrat un apel depus de Comitetul Olimpic Rus împotriva deciziei de a nu li se permite sportivilor din Rusia şi din Belarus să participe la FOTE 2022. News.ro

11. Oligarhul rus Valeri Oif, acţionar majoritar al clubului olandez Vitesse Arnhem, a decis să îşi vândă acţiunile şi să demisioneze din Boardul grupării cu efect imediat. News.ro

12. Comisia de Control şi Disciplină a Federaţiei Ucrainene de Fotbal a decis, ca urmare a unei propuneri a Comisiei de Etică şi Fair Play, ca fostul internaţional Anatoli Timoşciuk, în prezent antrenor secund la Zenit Sankt Petersburg, să piardă titlurile şi diplomele obţinute în Ucraina şi să nu mai poată activa toată viaţa în fotbalul ucrainean. News.ro

13. După victoria din primul tur de la Indian Wells, obţinută împotriva jucătoarei belgiene de origine ucraineană Marina Zanevska, scor 6-7 (5), 7-6 (5), 7-5, Marta Kostiuk a comentat pe larg, într-o conferinţă de presă, despre războiul din ţara ei, Ucraina. Ea a vorbit despre frica de a-şi pierde familia, mândria de a-şi vedea compatrioţii rezistând şi dezamăgirea faţă de lipsa de reacţie a jucătorilor ruşi din circuit. News.ro

14. Federaţia Germană de Fotbal (DFB) i-a retras, vineri, statutul de membru de onoare al forului fostului cancelar Gerhard Schroder, din cauza legăturilor sale cu Vladimir Putin şi cu mari companii din Rusia. News.ro

15. Balonul de Aur, prestigiosul trofeu pentru cel mai bun jucător şi cea mai bună jucătoare acordat de France Football, se va raporta din 2021-2022 la sezonul sportiv şi nu la anul calendaristic, aceasta fiind una dintre principalele reforme. News.ro

16. Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care luptă pentru un al patrulea titlu la Indian Wells Masters 1000, a pledat pentru sancţiuni mai dure împotriva jucătorilor care au un comportament nesportiv, aşa cum a fost cazul lui Alexander Zverev, în urmă cu două săptămâni, la Acapulco. News.ro

17. Mijlocaşul formaţiei Paris Saint-Germain, Angel Di Maria, va fi indisponibil trei săptămâni. Jucătorul de 34 de ani s-a accidentat la piciorul drept la meciul pierdut de PSG, scor 1-3, în deplasare, cu Real Madrid, în optimile Ligii Campionilor. El ar urma să lipsească la meciurile cu Girondins Bordeaux şi AS Monaco. Di Maria a marcat trei goluri şi a oferit cinci pase decisive de la începutul sezonului.

18. Bernd Neuendorf, fost politician, a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB). Neuendorf îi succede lui Fritz Keller, care a demisionat în mai 2021. News.ro

19. Pilotul australian Daniel Ricciardo (McLaren) a fost testat pozitiv cu coronavirus şi nu va putea participa sâmbătă la testele din presezon de pe circuitul Sakhir. News.ro

20. Proprietarii de echipe din Major League Baseball (MLB) şi sindicatul jucătorilor au convenit, joi, asupra unui nou contract de muncă, punând capăt unui blocaj care a durat mai mult de trei luni, pentru a duce la bun sfârşit un sezon întreg, de 162 de meciuri, în 2022. News.ro

21. Atletico Madrid a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Cadiz, în primul meci al etapei a XXVIII-a a LaLiga. Atacantul Florin Andone, accidentat, nu a făcut parte din lotul oaspeţilor. Atletico a urcat provizoriu pe locul al treilea al clasamentului, cu 51 de puncte, după Real Madrid, 63 de puncte, şi FC Sevilla, 55 de puncte, dar înaintea FC Barcelona, de locul 4, care a acumulat 48 de puncte. Cadiz ocupă locul 18, retrogradabil, cu 24 de puncte, la un punct de Granada, de pe locul 17, ultimul de menţinere.

22. Lille şi Saint-Etienne au remizat, vineri, scor 0-0, pe terenul primei echipe, în primul joc al etapei a XXVIII-a a Ligue 1. Lille ocupă locul 7, cu 43 de puncte, iar Saint-Etienne, locul 16, cu 26 de puncte. Lider este PSG, cu 62 de puncte.

23. Programul transmisiunilor sportive de sâmbătă:

Chindia Târgovişte – FC U Craiova, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport) – 17.30;

CFR Cluj – FC Voluntari, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 20.20;

FC Buzău – Concordia Chiajna, Liga 2 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Look Sport) – 14.00;

Csikszereda – FC Braşov, Liga 2 Casa Pariurilor (Digi Sport 2, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 14.00;

Brighton – Liverpool, Premier League (Eurosport 1) – 14.30;

Brentford – Burnley, Premier League (Eurosport 1) – 17.00;

Manchester United – Tottenham, Premier League (Eurosport 1) – 19.30;

Hoffenheim – Bayern Munchen, Bundesliga (Digi Sport 2, Look Sport+) – 16.30;

Borussia Monchengladbach – Hertha Berlin, Bundesliga (Digi Sport 2) – 19.30;

Salernitana – Sassuolo, Serie A (Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3) – 16.00;

Spezia – Cagliari, Serie A (Look Sport 2) – 16.00;

Sampdoria – Juventus, Serie A (Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 2) – 19.00

AC Milan – Empoli, Serie A (Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport) – 21.45;

Levante – Espanyol, LaLiga (Digi Sport 3, Telekom Sport 2) – 15.00;

Granada – Elche, LaLiga (Digi Sport 3, Telekom Sport 2) – 17.15;

Villarreal – Celta Vigo, LaLiga (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport) – 19.30;

Getafe – Valencia, LaLiga (Digi Sport 3, Telekom Sport 4, Look Sport 2) – 22.00;

Montpellier – Nice, Ligue 1 (Look Sport 3) – 18.00;

Troyes – Nantes, Ligue 1 (Look Sport 3) – 22.00;

România – Georgia, Rugby Europe Championship (TVR1) – 17.30;

CS Măgura Cisnădie – CS Rapid, Liga Florilor (TVR2) – 11.00;

WTA Indian Wells (Digi Sport 2/Digi Sport 4) – 23.45/21.00;

ATP Indian Wells (Eurosport 2) – 21.00;

Italia – Scoţia, Turneul celor şase naţiuni (Telekom Sport 3) – 16.15;

Anglia – Irlanda, Turneul celor şase naţiuni (Telekom Sport 3) – 18.45;

Anglia – Irlanda, Turneul celor şase naţiuni U20 (Telekom Sport 3) – 21.15.

Ți-ar mai putea plăcea
Azi se joacă semifinalele feminine de la Australian Open – Cronica Sportivă
Sergio Perez s-a clasat pentru prima oară în pole position la o cursă de Formula 1 – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău