Sondaj: Aproape 50% dintre români cred că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje României – Cronica serii

1. România poate fi un centru logistic pentru reconstrucția Ucrainei, având în vedere că 70 – 80% din transportul de grâne din statul vecin către întreaga lume se face prin țara noastră, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. (Profit.ro)

2. Aproape 50% dintre români cred că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje României, procentul lor fiind în creştere faţă de acum 10 ani. 21,9% cred că aderarea la UE nu a adus nici avantaje, nici dezavantaje, iar 27,7% consideră că aderarea a adus dezavantaje, procentul fiind mai mare decât în urmă cu 10 ani, relevă un sondaj realizat de INSCOP. (News.ro)

​3. Un sondaj publicat joi de IRES, cu o zi înainte de startul campaniei electorale, arată că numărul românilor care cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită a mai scăzut comparativ cu toamna anului trecut. Însă, jumătate dintre respondenți consideră că în prezent trăiesc mai rău decât o făceau în urmă cu un deceniu. (Hotnews)

4. Certificatele de naștere și deces pot fi obținute în format electronic, începând de miercuri, în șapte orașe și în județul Ilfov. Procedura va fi extinsă treptată în întreaga țară, urmând ca implementarea completă a sistemului informatic să fie realizată pe 24 septembrie 2024. (Profit.ro)

Stirea Hope.ro: Opal Sandy, o fetiță de 18 luni din Marea Britanie și-a recăpătat auzul după ce a devenit prima persoană din lume care a luat parte la un studiu pionierat de terapie genetică, despre care medicii spun că marchează o nouă eră în tratarea surdității.

5. Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un interviu acordat agenţiei de stat TASS. (News.ro)

6. Numărul cetăţenilor ucraineni care au trecut ilegal frontiera de nord a României din cauza războiului din Ucraina este de aproximativ 11.000, a declarat, chestorul de poliţie Florin Coman, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei. (G4Media)

7. Guvernul de centru-stânga al Sloveniei a început joi primul pas al procesului „ireversibil” de recunoaştere a Palestinei ca stat, anunţând că va trimite propunerea parlamentului înainte de 13 iunie. Deși majoritatea statelor lumii au recunoscut statul Palestina, numărul țărilor din UE care au făcut-o până acum este relativ mic: Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia și Suedia. (Hotnews)

8. Cererile noi pentru ajutorul pentru șomaj în SUA, un indicator al locurilor de muncă, au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni. Cererile de șomaj au crescut la 231.000 în săptămâna încheiată pe 4 mai, a anunțat joi Departamentul de Muncă, depășind estimările analiștilor. (FT)

Din Cronica de Tehnologie: Huawei va lansa anul acesta un sistem propriu de operare, prin care încearcă să ocolească restricțiile impuse de Statele Unite. Numit HarmonyOS Next, acesta va fi scalabil și va fi folosit pe o gamă largă de dispozitive, de la smartphone-uri la mașini. (Nikkei)

9. Clienții crypto exchange-ului FTX își vor primi înapoi toți banii pe care i-au pierdut când firma a intrat în faliment. Compania a anunțat că se așteaptă ca 98% dintre creditorii săi să primească aproximativ 118% din suma creanțelor lor. (Link)

10. Frații Tate au încasat $2,6 milioane din videochat și pornografie, relevă o anchetă jurnalistică a ICIJ (Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație). Banii au fost transferați în conturi din Caraibe, România și Marea Britanie. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Blocaj între PNL și PSD în privința funcție de premier – Cronica serii
Numărul posturilor ocupate din instituțiile statului a scăzut în martie, pentru a patra lună consecutiv – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău