Statele Unite au aprobat folosirea unui instrument pentru detectarea cancerului de piele bazat pe inteligența artificială – Cronica de Tehnologie

1. TSMC anunță că a doua fabrică de cipuri pe care o construiește în Arizona va fi terminată cu întârziere și va începe să funcționeze în 2027 sau chiar 2028, în loc de 2026. Compania lasă de înțeles că întârzierea are legătură cu faptul că încă n-a primit subvențiile promise de guvernul american. (Bloomberg)

2. Figure și BMW au semnat un parteneriat pentru implementarea de roboți umanoizi în fabricile din Statele Unite ale producătorului auto. Parteneriatul va începe cu un număr mic, nespecificat, de roboți și se va extinde dacă obiectivele de performanță vor fi îndeplinite. (News.ro)

3. Un acord cu OpenAI va oferi Universității de Stat din Arizona acces la ChatGPT Enterprise începând cu luna februarie. Printre altele, Universitatea intenționează să construiască tutori AI personalizați pentru studenți și să le permită acestora să creeze avatare AI care să-i ajute să învețe. (CNBC)

4. Statele Unite au aprobat folosirea unui instrument pentru detectarea cancerului de piele bazat pe inteligența artificială. Acesta are menirea de a ajuta medicii să evalueze în mod non-invaziv caracteristicile celulare și subcelulare ale unei leziuni de piele suspecte de cancer. (Cancer Network)

5. Inteligența artificială este, în mod fundamental, un instrument de înlocuire a forței de muncă, spune co-fondatorul DeepMind și unul din veteranii domeniului, Mustafa Suleyman. Acesta crede că, dacă va fi lăsat în voia pieței și a companiilor producătoare, AI-ul va avea, în anii care urmează, un impact destabilizator greu de prevăzut asupra pieței muncii. (Fortune)

6. Meta va dezvolta o inteligență artificială generală open source, anunță Mark Zuckerberg, care mai spune că, până la finele anului, compania pe care o conduce va deține peste 340.000 de plăci video Nvidia H100. Pentru o mai bună funcționare, cele două departamente de cercetare AI ale companiei, FAIR și GenAI, vor fi aduse mai aproape. (VentureBeat)

7. YouTube și Spotify nu vor crea aplicații native pentru Apple Vision Pro. Ambele servicii vor putea fi accesate doar din Safari, fără a oferi experiența imersivă pe care o dorește Apple. Același lucru este valabil și pentru Netflix. (Bloomberg)

8. Sănătatea și educația sunt două dintre domeniile principale de viitor pentru Apple Vision Pro, conform unei prezentări interne și în contradicție cu focusul actual pe entertainment. Angajații companiei beneficiază de o reducere de 25% la achiziționarea căștii. (Bloomberg)

9. Rabbit a prezentat la CES un gadget AI care costă $200 și a fost precomandat în peste 40.000 de exemplare în prima săptămână. Acesta face parte dintr-un nou trend, care încearcă să creeze o nișă pentru dispozitive dedicate special inteligenței artificiale, separat de smartphone-uri. (FT)

10. Parlamentul și Consiliul European au ajuns la un acord provizoriu privind combaterea spălării banilor prin crypto. Printre altele, companiile crypto vor trebui să realizeze verificări ale utilizatorilor atunci când valoarea unei tranzacții depășește €1,000. (CoinDesk)

Ți-ar mai putea plăcea
Microsoft a prezentat Surface Laptop 5, Surface Studio 2+ și Surface Pro 9 – Cronica de Tehnologie
Producătorii de smartphone-uri au probleme cu implementarea Android 12, din cauza numeroaselor bug-uri cu care a fost livrat de Google – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău