Statele Unite vor permite accesul turiștilor europeni vaccinați din 1 noiembrie – Cronica de Turism

1. În 19 septembrie a intrat în vigoare lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic. Principalele noutăți sunt că Franța, Bulgaria, Thailanda, Moldova, Monaco și Gibraltar au intrat în lista galbenă, în timp ce Liechtenstien a pătruns în lista roșie. În schimb, Spania, Danemarca, Maroc și Mexic sunt acum pe lista verde. Călătorii trebuie însă să verifice și condițiile de intrare în aceste state. (CNSCBT)

2. Spania a inclus întregul teritoriu al României pe lista statelor cu risc începând din 20 septembrie. În urma acestei decizii, turiștii români care doresc să ajungă în Spania sunt obligați să prezinte certificatul digital european și să completeze formularul privind starea de sănătate. Excepție de la această regulă fac doar minorii cu vârste de până la 12 ani. Măsura va rămâne în vigoare cel puțin până în 26 septembrie inclusiv. (Ministerul Afacerilor Externe, SPTH)

3. Statele Unite au anunțat că vor permite intrarea în țară a cetățenilor vaccinați din cele 26 de state care fac parte din Uniunea Europeană și Spațiul Schengen, inclusiv Marea Britanie și Irlanda. Va fi pentru prima oară după mai bine de un an când cetățenii acestor țări vor putea intra în SUA. (Schengen Visa Info)

4. Mai multe companii aeriene oferă câteva zboruri accesibile de la București spre New York în luna noiembrie, atunci când Statele Unite se va redeschide pentru turism. Una dintre cele mai bune oferte descoperite de Travelator implică un cost de 247 de euro pentru un zbor dus-întors cu Wizz Air și Finnair cu escală la Madrid. (Travelator)

5. Danemarca a inclus România pe lista galbenă, ceea ce înseamnă că turiștii români vor avea de respectat mai multe cerințe pentru a putea intra în acest stat. Astfel, intrarea fără restricții în Danemarca rămâne valabilă doar pentru persoanele vaccinate sau cele care s-au infectat recent cu virusul, în timp ce restul persoanelor sunt obligate să efectueze un test Covid-19 când intră în țară. (Ministerul Afacerilor Externe)

6. Lituania a înăsprit semnificativ condițiile de intrare în țară pentru cetățenii din România. Astfel, românii care nu sunt vaccinați sunt obligați să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR și să intre în carantină pentru 10 zile. (Schengen Visa Info)

7. Certificatele digitale europene pot fi utilizate de cetățenii Uniunii Europene și în țări precum Albania, Andorra, Insulele Feroe, Israel, Monaco, Maroc și Panama, în urma unor acorduri semnate de blocul comunitar cu aceste state. În acest fel, regimul călătoriilor în și dinspre aceste țări va fi similar cu modelul de restricții impus în Uniunea Europeană. (Airlines Travel)

8. Compania aeriană flyDubai din Emiratele Arabe Unite a anunțat că va opera pe ruta Dubai – Cluj-Napoca începând din 3 noiembrie. Turiștii vor putea călători cu avioane Boeing 737 MAX 8 cu o frecvență de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și sâmbătă. Anterior, această rută ar fi trebuit să fie lansată în luna martie, însă a fost amânată de mai multe ori. (Boarding Pass)

9. Operatorul low-cost Blue Air continuă să anuleze numeroase zboruri, de data aceasta dintre cele planificate pentru luna octombrie. Cele mai afectate rute sunt cele cu plecare din București spre orașe precum Atena, Larnaca, Torino, însă există zboruri anulate și pe rutele dintre București și Paris, Barcelona sau Praga. (Boarding Pass)

10. Statul sud-american Chile își va redeschide granițele pentru turiști începând din 1 octombrie. Turiștii trebuie însă să fie vaccinați și să stea în izolare la un hotel pentru o perioadă de 5 zile. Ulterior, ei trebuie să raporteze zilnic starea de sănătate și locația curentă și să se testeze periodic. Potrivit datelor oficiale, 87% dintre chilieni sunt vaccinați împotriva Covid-19. (Travel Weekly)

Ți-ar mai putea plăcea
Noi zboruri spre Frankfurt și Larnaca anunțate de companiile aeriene – Cronica de Turism
Amsterdam introduce restricții pentru turiști în zona istorică a orașului – Cronica de Turism
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău