Studiu: Elevii au pierdut o treime dintr-un an școlar din cauza pandemiei – Cronica dimineții
1. Copiii au experimentat deficite de învățare în timpul pandemiei de Covid, care au ajuns la aproximativ o treime din valoarea cunoștințelor și abilităților unui an școlar, potrivit unei noi analize globale realizate în 15 țări. Ei nu au recuperat încă aceste pierderi. Întârzierile și regresiile în învățare au fost accentuate în țările în curs de dezvoltare și în rândul studenților din medii cu venituri mici, agravând diferențele deja existente. (NYTimes)
2. Administrația centrală, din subordinea Guvernului, are 815.260 de angajați, deși numărul de posturi aprobate (bugetate) este de 906.142. Guvernul are, astfel, 90.882 de posturi vacante. Ministerul Apărării Naționale are neocupate circa 15.000 de posturi din aproximativ 100.000 aprobate. (Profit.ro)
3. Ministrul Marcel Boloş a declarat luni, în emisiunea Proiect de Ţară – România, de la Prima News, că ţara noastră, aşa, cu bune, cu greutăţi, pe PNRR, e printre cele 7 state care au depus cererea de plată numărul 2. Boloș a spus că următoarea cerere de plată din PNRR, care urmează în aprilie sau mai este un examen foarte greu pentru Guvern. (News.ro)
4. Președintele american Joe Biden a anunțat că nu va trimite avioane de luptă F-16 în Ucraina în cadrul războiului acesteia împotriva Rusiei. Președintele SUA, Joe Biden, a mai declarat că va vizita Polonia în curând, dar nu a precizat o dată. (Hotnews)
5. Crimeea nu va mai face parte niciodată din Ucraina”, a spus luni președintele Croației, Zoran Milanović, care a criticat țările occidentale pentru că vor furniza Ucrainei tancuri grele și alte arme. Adresându-se reporterilor din Zagreb, Milanović a spus că este „împotriva trimiterii oricăror arme letale” la Kiev, argumentând că furnizarea de arme Ucrainei doar „prelungește războiul”. (Digi24)
Din Cronica Sportivă: Câştigător la Australian Open pentru a zecea oară, sârbul Novak Djokovic a revenit pe locul 1 în clasamentul ATP. Este pentru a 374-a săptămână când el conduce ierarhia mondială.
6. Pentru prima oară în ultimul an, FMI și-a revizuit în creștere previziunile pentru economia globală. PIB-ul mondial va crește cu 2,9% în acest an, cu 0,2% mai mult decât estima FMI în octombrie. Comparativ, în 2022 s-a înregistrat o creștere de 3,4%. Fondul vede un avans de 3,2% al economiei mondiale pentru anul viitor. (Bloomberg)
7. Casa Albă a anunţat luni că urgenţele naţionale şi de sănătate publică declarate imediat ce pandemia Covid-19 a luat amploare în urmă cu trei ani se vor încheia oficial la 11 mai. (News.ro)
8. Pentru prima oară de la începutul pandemiei, peste jumătate (50,4%) din angajații care lucrează în cele mai mari 10 orașe din Statele Unite au lucrat de la birou săptămâna trecută. (Bloomberg)
9. Aproape 20% dintre britanici au declarat, în cadrul unui sondaj, că au fost forțați să mănânce alimente expirate, în ultima perioadă, din cauza costurile în creștere ale mâncării și energiei. (BBC)
10. Un cuplu căsătorit din oraşul Krasnodar, din sud-vestul Rusiei, a fost arestat duminică pentru că a exprimat sentimente anti-război în timpul unei conversaţii private într-un restaurant, potrivit grupului de monitorizare independent rus OVD-Info. Bărbatul a fost condamnat la 15 zile de închisoare pentru huliganism mărunt, în timp ce soţia sa a primit o amendă de 1.000 de ruble ($14). (News.ro)
Fotografia dimineții – O femeie își poartă copilul în fața unei clădiri avariate din Harkov, Ucraina. Sergey Bobok/AFP/Getty Images: