Temperatura medie globală va fi cu 0,75°C mai mare în 2020 decât în 1980 – Cronica de Mediu

1. Temperatura medie globală va fi cu 0,75°C mai mare în 2020 decât în 1980.Pandemia și scăderea dramatică a activității economice vor reduce emisiile în acest an cu aproximativ 8%. Emisiile trebuie să scadă însă la zero pentru ca încălzirea globală să nu depășească pragul de  1,5°C. Acest lucru va necesita o scădere de 7% în fiecare an din acest deceniu. (Bloomberg)

2. Până în 2024 există o șansă de 24 la sută ca cel puțin un an să depășească pragul crucial de 1,5°C.Când temperaturile globale încep să atingă această valoare an de an, oamenii de știință prezic că până la 7% din ecosistemele Pământului se vor transforma radical. Mai multe păduri ar putea lăsa loc pășunilor, așa cum au făcut-o în Sahelul Africii, iar arbuștii ar putea pătrunde lua locul tundrei arctice. (The Verge)

3. Cum va reuși Uniunea Europeană să schimbe o sută de orașe europene în comunități neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030?Orașele acoperă aproximativ 3% din suprafața planetei, dar produc aproximativ 72% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Este exact locul în care putem avea un impact major asupra schimbării climatului prin felul în care vom gândi mobilitatea, locuințele sau managementul deșeurilor și reciclarea.(Euronews)

4. Incendiile de la Cercul Polar din acest an au atins un nou record negativ.În 2020, incendiile din Cercul Polar Arctic au eliberat în atmosferă cu aproximativ 35% mai mult dioxid de carbon decât în 2019, potrivit datelor publicate joi de Serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus al Uniunii Europene. Aceasta se ridică la 244 megatone, sau 244 milioane tone metrice, de dioxid de carbon. Anul 2019 bătuse deja recordurile din ultimii 16 ani de înregistrare a incendiilor prin satelit. (Mashable)

5. Serviciul Național de Meteorologie a raportat o temperatură de 54,4°C în California, probabil cea mai înaltă temperatură înregistrată vreodată cu exactitate pe Pământ.„Valurile de căldură sunt mai intense din cauza schimbărilor climatice”, a spus Michael Wehner, un om de știință care cercetează evenimente meteorologice extreme la Laboratorul Național Lawrence Berkeley. (Mashable)

6. Cel mai ambițios proiect de reîmpădurire din lume, Marele Zid Verde al Africii, a acoperit doar 4% din suprafața țintită.După o investiție de peste 200 de milioane de dolari, în ultimul deceniu au fost plantate doar 4 milioane de hectare. Pentru a atinge obiectivul pentru 2030, mai mult de dublul acestei suprafețe va trebui restaurat în fiecare an, cu un cost anual de 4,3 miliarde de dolari. (The Guardian)

7. Unul din opt decese din Europa poate fi legat de poluare, potrivit unui nou raport al Agenției UE pentru Mediu.Potrivit acestuia, factori precum poluarea aerului și a zgomotului, precum și calitatea slabă a apei și expunerea la substanțe chimice, au contribuit la 13% din toate decesele. (BBC)

8. Speranțele industriei petroliere se leagă de materialele plastice, dar singura direcție de creștere a industriei va fi una modestă.În general, materialele plastice reprezintă o cantitate destul de mică din cererea de petrol. Lumea consumă în jur de 4.500 de milioane de tone de petrol, din care numai în jur de 1.000 pentru produse petrochimice. Din aceste 1.000 de tone, doar aproximativ 350 de tone sunt materiale plastice. (VOX)

9. Invenție braziliană pentru Africa subsahariană.Este greu să alimentezi frigiderele într-o regiune în care aproape 600 de milioane de oameni trăiesc fără electricitate. Un frigider off-grid de 100 l a fost conceput pentru a fi utilizat în afara rețelei electrice. Acesta consumă un sfert din energia unui frigider obișnuit. Asta înseamnă că poate fi alimentat de un panou solar mai mic și de o baterie mai mică, reducând costurile. Bateria poate menține frigiderul în funcțiune o zi și jumătate fără lumina soarelui. (CNN)

10. Potrivit New York Times, peste un milion de hectare au ars în California anul acesta– de aproape douăzeci de ori mai mult comparativ cu anul trecut. În plus, au existat 2.650 mai multe incendii decât până în această lună din 2019. (New York Times)

Pozele zilei 09/09 – în mijlocul zilei, San Francisco:

Ți-ar mai putea plăcea
Populația de animale sălbatice din toată lumea a scăzut cu 69% în ultimii 50 de ani – Cronica de Mediu
Aproape jumătate din departamentele franceze sunt afectate de restricții privind utilizarea apei – Cronica de Mediu
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău