Tesla vrea să construiască un centru de date pentru taxiuri autonome în Texas – Cronica de Tehnologie

1. Samsung a redevenit liderul pieței de smartphone-uri în Q1 2024, după ce vânzările Apple au scăzut cu 9,6%. Per ansamblu, piața a crescut cu 7,8% YoY, după ce au fost livrate 289,4 milioane de smartphone-uri. (Profit.ro)

2. Inteligența artificială este mai bună decât omul la anumite sarcini, însă, omul este, în continuare, superior în cazul sarcinilor complexe, se arată în AI Index Report 2024. Din același raport mai reiese, printre altele, că cele mai multe modele lingvistice își au originea în Statele Unite, urmate de Europa și China și că nervozitatea oamenilor cu privire la schimbările pe care AI-ul le va aduce este în creștere. (Stanford University)

3. Nouă state americane (Maryland, Vermont, Minnesota, Hawaii, Illinois, New Mexico, South Carolina, New Mexico și Nevada) au introdus sau elaborează proiecte de lege menite să crească siguranța copiilor în mediul online. În același timp, companiile de tehnologie continuă facă lobby împotriva acestora. (The Guardian)

4. Google va investi, în timp, peste $100 de miliarde pentru a dezvolta tehnologii de inteligență artificială, afirmă șeful DeepMind. Acesta mai spune că Alphabet, care deține Google, are putere de calcul superioară rivalilor, inclusiv Microsoft. (Bloomberg)

5. Cursele cu taxiurile autonome sunt impresionante și devin, ușor, firești. Problemele acestora sunt însă reale și nu se limitează la cele care au dus la suspendarea licenței Waymo – printre altele, robotaxiurile nu înțeleg semnele agenților de circulație. (BI)

6. Meta lucrează la mai multe aplicații prin care încearcă să-și aducă produsele de VR în mediul educațional. Prin intermediul aplicațiilor, care vor fi gestionate de profesori, studenții vor putea lua parte la experiențe virtuale, precum vizitarea unor muzee îndepărtate sau explorarea anatomiei umane. (Axios)

7. Tesla vrea să construiască un centru de date pentru taxiuri autonome în Texas. Acesta a devenit un proiect prioritar pentru companie, după ce s-a decis amânarea dezvoltării unui automobil mai ieftin. (Electrek)

8. Adobe a început să lucreze la implementarea instrumentelor terțe de AI în Premiere Pro, pentru generarea și prelucrarea conținutului video. Dincolo de propriul model lingvistic, Firefly, compania va oferi acces la soluții dezvoltate de OpenAI, dar și de startup-uri precum Runway și Pika Labs. (Reuters)

9. Mark Zuckerberg a reușit să evite răspunderea personală în peste 20 de procese în care Meta este acuzată de crearea unei dependențe pentru copii. Judecătorul a decis că Zuckerberg nu poate fi tras la răspundere doar pentru că este „fața publică” a companiei pe care o conduce, dar că procesele pot continua să se îndrepte împotriva acesteia. (Bloomberg)

10. Următoarea înjumătățire a Bitcoin, care va avea loc în jurul datei de 20 aprilie, va reduce câștigurile zilnice din validarea tranzacțiilor de la 900 BTC la 450 BTC. Industria, în ansamblul ei, ar putea pierde $10 miliarde pe an după această modificare. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Google a prezentat noua serie de smartphone-uri Pixel 8 – Cronica de Tehnologie
Cronică de Tehnologie – Suportul pentru Windows 7 va înceta în Ianuarie anul viitor

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău