Tesla vrea să impună un buget săptămânal de $200 pentru angajații care folosesc soluții de inteligență artificială – Cronica de Tehnologie
1. Mark Zuckerberg s-a declarat nemulțumit de ritmul în care progresează compania pe care o conduce în dezvoltarea inteligenței artificiale, dar recunoaște și că reorganizarea nu s-a realizat foarte bine. (Reuters) Șeful diviziei de AI din cadrul Meta, Alexandr Wang, spune, pe de altă parte, că modelul la care lucrează în prezent este la nivelul lui GPT-5.5. (BI)
2. Google a pierdut și ultimul apel în speța în care Comisia Europeană l-a acuzat că a forțat producătorii de smartphone-uri cu Android să includă pe acestea Google Search, Google Play și Chrome. Ca urmare, gigantul american va trebui să plătească o amendă de $4.1 miliarde, trecând de $10 miliarde plătite pentru încălcarea legislației europene. (Profit.ro)
3. Microsoft înființează o companie de AI deployment, care va avea rolul de a ajuta firmele care folosesc soluțiile de inteligență artificială ale companiei să realizeze integrări cât mai eficiente. Noua companie, care se va numi Microsoft Frontier Company, va beneficia de o investiție de $2.5 miliarde și de aportul a 6.000 de experți. (TechCrunch)
4. Amazon este aproape de lansarea comercială a serviciului de internet prin satelit Leo, după ce a ajuns la 396 de sateliți plasați pe orbită – suficient pentru funcționare în faza inițială. La fel ca Starlink, este de așteptat ca disponibilitatea să fie limitată la început, iar calitatea serviciului să se îmbunătățească treptat, pe măsură ce și mai mulți sateliți vor fi plasați pe orbita joasă a Pământului. (The Verge)
5. În prima jumătate a anului, investițiile la nivel global au atins valoarea-record de $510 miliarde, în creștere de la $440 de miliarde în aceeași perioadă din 2025. $217 miliarde au mers doar către OpenAI și Anthropic, ceea ce subliniază, încă o dată, interesul investitorilor pentru companiile de inteligență artificială. (Crunchbase)
6. OpenAI ar fi propus administrației Trump cedarea unei participații de 5%, cu speranța reducerii presiunilor venite în ultima vreme de la Washington. Șeful companiei crede că cedarea reprezintă o metodă corectă prin care beneficiile aduse de AI să fie împărțite cu societatea. Guvernul american ar urmări să obțină participații similare de la toți marii producători americani de AI, inclusiv Google, Meta și Anthropic. (News.ro)
7. Tesla vrea să impună un buget săptămânal de $200 pentru angajații care folosesc soluții de inteligență artificială. Asta, în contextul în care unii dintre inginerii companiei au cheltuit mii de dolari pe săptămână cu token-urile pentru modelele lingvistice. Limita nu se va aplica și celor mai recente versiuni beta ale modelelor dezvoltate de xAI. (The Information)
8. Microsoft urmează să aducă versiunile de consumer și enterprise ale chatbot-ului Copilot într-o singură aplicație. Pentru a concura mai eficient cu ChatGPT și Gemini, noua aplicație va include agenți de AI și instrumente de programare, renunțând, cu aceeași ocazie, la funcțiile mai puțin folosite. (The Information)
9. Anthropic a început lucrul la propriul cip de AI și a discutat cu Samsung despre fabricarea acestuia. Compania pare să fi optat pentru un cip de 2nm – unul dintre cele mai avansate procese ale momentului – cu o densitate ridicată, ce ar duce frecvența procesorului aproape de cea a memoriei. (The Information)
10. Companiile de inteligență artificială au termen până la 15 septembrie să-și diferențieze boții de căutare de agenți și de boții care procesează informații pentru antrenare, anunță Cloudflare. În caz contrar, boții în cauză nu vor mai avea acces la paginile web care conțin reclame, decât dacă proprietarul site-ului oferă permisiune expresă. (NBC News)
