Tomac a respins informaţiile potrivit cărora ar urma să-şi depună mandatul, întrucât nu a întrunit sprijinul partidelor – Cronica dimineții
1. Premierul desemnat Eugen Tomac a respins informaţiile potrivit cărora ar urma să-şi depună mandatul, întrucât nu a întrunit sprijinul partidelor. ”Voi duce această procedură până la votul Parlamentului”, a afirmat Tomac, precizând că este încrezător că votul va fi unul favorabil. ”Toţi cei care trâmbiţează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei”, a declarat premierul desemnat. (News.ro)
2. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marți seara, la TVR Info, că până la sfârșitul lunii iunie ar trebui să avem un guvern politic, preferabil format din partidele care au compus fosta coaliție de guvernare. (A3)
3. Pentru prima dată în istoria Programului Rabla, România va restricționa acordarea de subvenții la cumpărarea de mașini noi în funcție de locul de fabricație al mașinii, pe lângă condiționările de emisii și de tipul motorului. Guvernul este pregătit să pornească Programul Rabla în această lună, dacă Ghidul pus în dezbatere va fi adoptat înainte ca Executivul să fie schimbat. (Profit.ro)
4. Excedentul de lichiditate din sistemul bancar față de Banca Națională a României (BNR) a crescut din nou în luna mai, cu încă 0,8 miliarde de lei, după o creștere similară în aprilie și o reducere de aproape 10 miliarde de lei în luna martie, conform datelor statistice publicate de banca centrală. Astfel, surplusul de lichiditate din sistemul bancar față de BNR a ajuns la 37,1 miliarde lei (stoc mediu zilnic) în final de mai, în creștere ușoară după un surplus de 36,3 miliarde lei consemnat în luna precedentă. (Cdg)
5. Prognozele realizate de economiștii băncilor comerciale ar putea reprezenta semnale către celelalte bănci privind nivelul viitor al dobânzilor și implicit al cotațiilor ROBOR, ceea ce ar putea fi o practică anticoncurențială, aceasta este una dintre concluziile transmise băncilor de Consiliul Concurenței după investigația privind piața ROBOR. ING Bank, una dintre băncile cu cea mai îndelungată tradiție privind analiza economică, a oprit de la publicare toate rapoartele/datele/estimările privind România. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: Sorana Cîrstea, locul 18 WTA, a acces în turul al doilea al turneului de tenis de la Londra. Ea a trecut de australianca Madison Inglis, locul 151 WTA, cu 6-4, 5-7, 6-2.
6. Comandamentul Central al SUA a anunţat că forţele sale au început să lanseze atacuri de „autoapărare” împotriva Iranului, marţi la ora 17:00 ET (24:00, ora României), ca răspuns la doborârea unui elicopter Apache al armatei SUA. Ulterior, CENTCOM a anunţat încetarea operaţiunii. (News.ro)
7. Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că țara sa ar trebui să fie implicată în discuțiile menite să pună capăt războiului din Ucraina, după ce liderii Marii Britanii, Germaniei și Franței s-au întâlnit la Londra cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și și-au exprimat sprijinul pentru negocieri privind o încetare a focului. (Hotnews)
8. Prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, a criticat Franța și Germania pentru că nu au reușit să ajungă la un acord privind un program comun de construire a unui nou avion de vânătoare. „Am fost extrem de dezamăgit să aflu că Franța și Germania nu reușesc să ajungă la un acord privind dezvoltarea unui avion european de generația a șasea. Ce pierdere de timp, ce aroganță!”, a declarat el în cadrul unui eveniment organizat la Bruxelles, adăugând: „Asta înseamnă că am ales să fim irelevanți într-un domeniu crucial al apărării aeriene, nu doar acum, ci și peste un deceniu. Este o pură prostie”. (Digi24)
9. Compania AI Financial Corp. se află în pragul falimentului după ce a investit 1,5 miliarde de dolari în tokenuri emise de firma fraților Eric și Donald Trump Jr. În timp ce familia președintelui american a încasat profituri masive, acțiunile societății listate pe Nasdaq s-au prăbușit cu 93%. (Cotidianul)
10. O amplă anchetă jurnalistică a fost publicată de reporterii The New Yorker. Investiația are la bază poveștile femeilor abuzate de Andrew și Tristan Tate. În timpul documentării anchetei, jurnaliștii s-au bazat pe analiza mesajelor private, dar și a actelor judiciare. De asemenea, ei au vorbit și cu victimele lui Andrew și Tristan Tate. Cei doi au negat acuzațiile, susținând că totul este o campanie de defăimare a imaginii lor. Articolul publicat The New Yorker este, de fapt, o incursiune în lumea creată de Andrew și Tristan Tate. Jurnaliștii notează că imperiul lor a fost creat prin violență și manipulare psihologică. (Cotidianul)
Fotografia dimineții – Oamenii se opresc să privească apusul de soare de-a lungul străzii 42, lângă Times Square, în New York City, a doua zi după „Manhattanhenge”, pe 30 mai 2026. Craig T Fruchtman / Getty:

