Traficul din Facebook al site-urilor de știri a scăzut față de anul trecut la jumătate – Cronica de Tehnologie

1. Traficul din Facebook al site-urilor de știri a scăzut față de anul trecut la jumătate, conform Echobox. De vină ar fi o nouă modificare neanunțată de algoritm operată de Facebook în luna mai, care a scăzut și mai mult vizibilitatea postărilor publicațiilor de știri. (Gizmodo)

2. Un reactor alimentat cu energie solară care transformă CO2 și deșeurile de plastic în combustibili durabili și alte produse chimice valoroase a fost dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea din Cambridge. În cadrul unui experiment, dioxidul de carbon a fost transformat în gaz de sinteză (esențial pentru combustibili lichizi durabili), iar sticlele de plastic au fost transformate în acid glicolic (utilizat pe scară largă în industria cosmetică). (TechXplore)

3. OpenAI, Google, Microsoft și Adobe negociază cu unii dintre cei mai mari publisheri folosirea conținutului acestora pentru antrenarea inteligenței artificiale. News Corp, Axel Springer, The New York Times, The Guardian și alte publicații ar putea să fie plătite pe bază de abonament pentru ca giganții din tehnologie să le poată folosi conținutul pentru a-și antrena chatboții. (FT)

4. Galaxy Z Flip 5 ar putea trece la un ecran extern mult mai mare, care să acopere cea mai mare parte a dispozitivului, când acesta este pliat. Un ecran extern mai mare ar fi mai util, dar ar consuma mai multă energie. Samsung urmează să-și prezinte noile smartphone-uri pliabile, inclusiv Z Flip 5, la finele lunii iulie. (Engadget)

5. Hackerii care au furat 80GB de date de la Reddit în februarie cer acum $4.5 milioane și renunțarea la scumpirea prețurilor de acces pentru API. Aceștia spun că nu se așteaptă ca Reddit să plătească și se pregătesc deja de publicarea datelor, care includ documente interne, cod și informații despre publisheri. (Profit.ro)

6. Meta este presată în Marea Britanie să ia măsuri împotriva escrocheriilor derulate pe platformele sale sociale. Guvernul, băncile și asociațiile consumatorilor spun că există un tsunami de înșelătorii pe Instagram, Facebook și WhatsApp, care va provoca anul acesta pierderi de £250 de milioane. (The Guardian)

7. Celebritățile au început să folosească AI-ul pentru a-și îmbunătăți imaginea în campaniile de marketing. În special personalitățile în vârstă apelează la deepfake-uri care le fac să arate mai tinere, de câștigat având și brandurile care se folosesc de imaginea acestora. (WSJ)

8. Crypto.com are echipe speciale de angajați care operează schimburi de monede digitale pentru a obține profit. Revelația ridică un nou semn de întrebare privind potențialele conflicte de interese din zona cripto, așa ceva nefiind acceptat în finanțele tradiționale. (FT)

9. Guvernul german a fost de acord să mărească sprijinul financiar acordat Intel pentru construirea unei fabrici de cipuri în care compania americană spune că va investi €30 de miliarde. În loc de €6.8 miliarde, subvențiile vor fi de €10 miliarde și vor include atât ajutor financiar, cât și prețuri reduse la energie. (Bloomberg)

10. SpaceX și Indonezia au lansat SATRIA-1, cel mai mare satelit pentru telecomunicații din această țară. Proiectul, în valoare de $540 de milioane, va aduce conexiuni de până la 150Gbps în regiunile izolate ale arhipelagului. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
15% dintre recomandările care apar în feed-ul Facebook sunt făcute de AI-ul Meta – Cronica de Tehnologie
China vrea să ajungă la 600.000 de stații 5G până la sfârșitul acestui an – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău